“Coaliția - România, Pacea și Prietenia!”- povești nemțene

“Coaliția - România, Pacea și Prietenia!”- povești nemțene
📅 2025-01-19

Începem Noul An, 2025, cu o retrospectivă spumoasă ce reflectă relațiile dintre liderii și membrii partidelor din coaliție, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, de la invective mai cu perdea, situații tensionate, chiar beligerante, la o așa-zisă armonie, totul din perspectiva declarațiilor. Cum se practica acum treizeci și ceva de ani, rezumând, am putea adapta situația la sloganul “Coaliția – România, Pacea și Prietenia!”. Replici dure, dar gustate de public, pe principiul poporul vrea pâine și circ, au existat în special între avocatul George Lazăr, pe atunci președintele PNL Neamț și Daniel Harpa, președintele PSD Neamț. Mai mult dinspre primul, după cum veți vedea până la finalul acestei retrospective.

 Lazăr despre Harpa: “Are deprinderi de milițian!” 

Punctul culminant ce a condus la escaladarea tensiunilor locale între PNL și PSD (o declarație fățișă de război!) a fost atins în emisiunea “Cafeaua de dimineață” a “Mesagerului de Neamț” din 31 ianuarie 2024. Invitatul George Lazăr, care vorbea despre “Realități liberale în județul Neamț”, a comentat într-un limbaj adjectival modul în care Daniel Harpa a perceput candidatura deputatului Laurențiu Leoreanu la funcția de primar al municipiului Roman.

“Am auzit și eu pe canale mai mult sau mai puțin oficiale, că mai avem și noi oameni care ne mai spun lucruri din zona politică, că este un domn de pe la Târgu-Neamț, primar în funcție, care se visează demult și își dorește cu ardoare să ajungă deputat sau senator în Parlamentul României. Acolo crede că el că sunt câinii cu colaci în coadă și dacă ajunge acolo, crede că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior! Și face o referire, o remarcă: «Dar, nu poți, domnule, din funcție de parlamentar, să cobori înapoi la primărie!»… Adică atâta zonă de a te da mare, «Domnule cine mi-s eu în fața mea!? Dacă sunt parlamentar cum să mai cobor eu acolo jos, la prostime, la ăia mulți, la ăia săraci, într-o primărie, în mizerie, să cobor eu acolo, jos, în cloaca aia, de la înălțimea funcției de parlamentar!» Astea-s afirmațiile președintelui PSD Neamț, Vasilică Harpa, într-o conferință de presă la Roman… (ironic – n.r.) Are discuții cu foarte mulți parlamentari și de la Bacău și de la Botoșani, care-l cunosc pe domnul Harpa! Domnul Harpa e un pol care luminează și foarte multă lume vine spre domnul Harpa! Eu acum nu cred tot ce spune domnul Harpa la televizor, că are deprinderi de milițian”. Emisiunea a fost urmărită, cu interes, și de liderul PSD, care a venit imediat, a doua zi, pe 1 februarie, cu o replică pe care a transmis-o în întreaga presă locală.

“Nu vom mai pronunța public numele lui George Lazăr!” 

Supărat evident de disprețul pe care George Lazăr l-a manifestat la adresa lui într-o emisiune în direct, Daniel Harpa, pe atunci încă primar al orașului Târgu-Neamț și președinte interimar al PSD, a venit cu o replică a doua zi.

“De când am preluat conducerea PSD Neamț, am cerut colegilor mei ca la orice apariție în presă să vorbească despre partidul nostru și proiectele noastre și să abordăm deschis și asumat problemele reale ale județului, fără a jigni adversarii politici. Personal, oriunde am fost invitat, am respectat această regulă. Nu există nicio emisiune în care eu am jignit sau atacat pe cineva. Mai mult, am susținut întotdeauna ideea de dialog și găsirea soluțiilor comune pentru a îmbunătăți viața nemțenilor.

În toată această perioadă, dar mai ales în ultima lună, președintele PNL, George Lazăr, atacă PSD și mă jignește la orice emisiune la care participă, folosind un limbaj care nu face cinste unui lider politic. Toate acestea, în timp ce partidul său umblă cu căciula în mână pe la ușile PSD pentru a se salva, să nu ajungă pe locul 3 în anul electoral 2024.

Îl provoc pe domnul secretar de stat de la Ministerul Energiei, George Lazăr, să nu mai pomenească numele meu sau «PSD» timp de o lună și să vorbească despre activitatea sa de demnitar plătit din bani publici.  Mă întreb… de câte ori se duce la birou, de vreme ce dânsul este zilnic prezent în studiourile presei nemțene?! Oare indemnizația pe care o încasează este în concordanță cu numărul de minute pe care-l petrece la Ministerul Energiei?! Pentru toate aceste lucruri eu, omul Daniel Harpa, președintele PSD Neamț și primarul orașului Târgu-Neamț, dar și colegii mei din partid, nu vom mai pronunța, public, numele «George Lazăr» și nu vom dialoga sau colabora cu acest personaj care se descalifică prin jignirile repetate și agresivitatea cu care atacă Partidul Social Democrat. Noi vom continua să vorbim pentru oameni, să căutăm soluții pentru o viață de calitate în Neamț și să vorbim despre noi și oferta noastră electorală. Sunt oameni decenți în PNL, aleși locali cu rezultate bune, și cu aceștia vom continua să discutăm și să colaborăm.

Închei prin a mai face un apel la decență și la o competiție electorală corectă, bazată pe respect. Vă mulțumesc pentru înțelegere și sper ca mesajul meu să fie înțeles corect”, a transmis Daniel Harpa, prin intermediul unui comunicat de presă publicat în toată mass-media locală.

 Lazăr despre Harpa: “O copie palidă a lui Arsene!” 

În ziua următoare, pe 2 februarie 2024, la o altă emisiune locală online, George Lazăr a revenit pe subiect, cu nonșalanță: “În viață trebuie să fii asumat. Și când faci o prostie trebuie să ți-o asumi. Dacă faci o prostie, când îți aduci aminte de ea peste 10-15 ani, măcar să râzi de povestea aia… ai făcut o prostie, dar măcar asumată, știi? Adică domnul Harpa e atât de neasumat și atât de fricos, încât nici măcar nu are curajul să răspundă el, ci folosește un comunicat de presă în care spune că nu mai folosește numele meu o lună. E libertatea lui să folosească numele meu, cum vrea el și când vrea el. Când îi sună pe primari sau când se întâlnește cu unii sau cu alții pe la Târgu Neamț, nu la primărie, pe la diverse localuri pe acolo, știe să-mi folosească numele și știe să folosească și foarte multe invective când vine vorba de numele meu. E treaba lui. E alegerea lui să mă înjure cât vrea el”.

Cireașa de pe tort și ceea ce a pus definitiv punct oricărei portițe de colaborare, cel puțin cât a ținut campania electorală, a fost comparația pe care George Lazăr a făcut-o între Daniel Harpa și fostul președinte al PSD și al CJ Neamț, Ionel Arsene, condamnat pentru trafic de influență și fugit în Italia.

”Harpa e atât de fricos, încât nu are măcar curajul să răspundă, nu are curajul să vină la o întâlnire, o dată. A zis să ne întâlnim. Și am zis, da, domnule, unde vrei, când vrei, la orice oră. Și dimineață a sunat și a zis, domnule, nu mai pot, îmi pare rău (…) Harpa nu e nici măcar o copie palidă a lui Arsene”, a spus George Lazăr.

 Fariseii și bătălia în comunicate 

Reproșurile reciproce și acuzele au curs și prin comunicatele de presă emise de ambele formațiuni politice, în campania electorală sau în afara ei, de cele mai multe ori ca o replică la declarațiile unuia dintre liderii de partid pe un post local de televiziune.

Comunicatul PSD din 3 mai 2024 – Atacuri politice marca PNL Neamț, în Vinerea Mare:

“Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, noi, cei de la PSD Neamț, ne-am propus să nu reacționăm și să nu atacăm competitorii politici în această perioadă. Din păcate, PNL Neamț a ținut să strice această zi sfântă de smerenie, Vinerea Mare, cu un comunicat agresiv și mincinos, uitând că, de fapt, ei sunt cei care au dat tonul pachetelor cu făină și ulei și au făcut acest lucru public în fața presei.

Adevărați farisei, liberalii nemțeni acuză social-democrații tocmai de ceea ce a făcut deputatul Laurențiu Leoreanu, într-o transmisiune la un post local de televiziune.

Ba mai mult, acest lucru s-a întâmplat în sediul PNL Roman, în prezența actualului primar și a candidatului la funcția de primar și având însemne electorale în fundal.

PSD Neamț nu își asumă astfel de obiceiuri care aduc aminte de campaniile sălbatice din anii ’90 și continuă să promoveze propriile mesaje pozitive, precum și realizările evidente pe care le-a adus în viața comunității”, se spunea în comunicat.

Documentul, publicat în presa locală, a venit la final cu un clip în care deputatul PNL Laurențiu Leoreanu și primarul, pe atunci, Leonard Achiriloaei împărțeau 100 de pachete cu alimente de Paște unor familii defavorizate din Roman. În declarațiile făcute atunci, însă, deputatul liberal nu aducea niciun fel de acuze nimănui, nici măcar nu pomenește de PSD sau alte partide, vorbește despre acțiunea respectivă, făcută din dorința “de a pune ceva în plus pe masă celor mai puțin norocoși”, despre pace și liniște de sărbătorile de Paște.

Comunicatul PSD, tocmai din perspectiva videoclipului atașat drept dovadă, este un pic forțat și pare născut din dorința de a le da peste nas  liberalilor, din răzbunare.

 Președintele tuturor nemțenilor 

La toate ședințele festive de depunere a jurământului la care a participat, Daniel Vasilică Harpa a avut un speech liniar, vorbind despre renunțarea la politică în activitatea sa de la județ și cerându-le tuturor să facă același lucru. Într-o propoziție discursurile susținute s-ar rezuma la “Voi fi președintele tuturor nemțenilor!”.

“Atâta timp cât voi fi președintele Consiliului Județean Neamț, nu voi ține cont de culoarea politică, nici în cadrul activităților derulate la consiliu, nici în cazul primăriilor și voi face tot posibilul să vin în sprijinul cetățenilor, prin ceea ce înseamnă finanțări și proiecte de viitor. Voi fi președintele tuturor nemțenilor! Am condus un oraș timp de trei mandate, știu ce înseamnă administrație publică locală, știu cu ce greutăți se confruntă primarii și localitățile, motiv pentru care fac un apel și la dv, ca timp de patru ani să uităm politica, să dăm jos haina politică și să dezvoltăm județul Neamț!”, declara Daniel Harpa la ceremonia de constituire a Consiliului Local Roznov. 

 După alegeri, scuze, pace și prietenie 

Primul pas înapoi îl face avocatul George Lazăr, încă președintele PNL Neamț, imediat după alegerile locale când lucrurile erau clare și când făcea un prim pas spre PSD: ”La acest moment nu cred că mai avem vreo bătălie politică sau vreun război politic de dus cu cineva în județul Neamț, de acum încolo trebuie să chibzuim ca aceste mandate pe care PNL le-a primit, 41 de primari, 417 consilieri locali și 14 consilieri județeni, această armată de oameni politici ai PNL-ului, trebuie să intre în câmpul muncii, să presteze politic și administrativ pentru cetățenii din județul Neamț, pentru cetățenii din fiecare localitate”, a spus George Lazăr în conferința de presă din 13 iunie susținută la sediul PNL Neamț.

Au trecut alegerile, PSD și PNL au câștigat alegerile locale, Daniel Harpa  a fost ales președinte la județ, Adrian Niță (PSD) a ajuns primar de Piatra-Neamț, deputatul PNL Laurențiu Leoreanu – primar de Roman. Imediat după 9 iunie, fostul primar liberal Andrei Carabelea este dat afară din partid împreună cu întreg biroul executiv din organizația de la Piatra-Neamț, pe motiv că a pierdut primăria, de către președintele PNL Neamț, George Lazăr.

Culmea ironiei, la doar o lună după aceea, George Lazăr este forțat de împrejurări să-și dea demisia, dar nu pentru că a pierdut fotoliul de președinte al Consiliului Județean Neamț. Lazăr a demisionat inclusiv din funcția guvernamentală ca urmare a procesului intentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că și-ar fi folosit influența ca secretar de stat în Ministerul Energiei pe lângă directorul general Romsilva pentru a obține prelungirea mandatului de conducere, prin delegare, la Direcția Silvică Neamț pentru “protejatul său“.

A trecut și acest mic taifun, iar Laurențiu Leoreanu a ajuns președintele interimar al PNL. Din tot acest război, Daniel Harpa a ieșit în picioare, fără a suferi decât, poate, o șifonare de moment a orgoliului. Contracandidatul său, avocatul George Lazăr a rămas, cel puțin deocamdată, doar cu funcția de consilier județean, în timp ce Andrei Carabelea a pierdut chiar și funcția de consilier local, plecând de altfel la Forța Dreptei.

Depunerea jurământului la Consiliul Județean (CJ) Neamț, din 25 octombrie, a fost momentul în care, cel puțin la nivel declarativ, a fost îngropată securea războiului.

“Sigur că am traversat o perioadă complexă și complicată, cu toții, o perioadă în care au fost alegeri, o perioadă în care am fost contracandidați, eu și domnul Harpa! Unul a câștigat, celălalt a pierdut. Dar, astăzi, nu este despre cine a câștigat și a pierdut alegerile. Dacă domnul Daniel Harpa spunea, mai devreme, cu înțelepciune, zic eu, și cu credință în Dumnezeu, că tocmai s-a întors de la Muntele Athos, că se vrea o construcție pentru acești 4 ani, o construcție în care prioritar să fie județul Neamț, dezvoltarea județului Neamț, comunitățile nemțene, fără a ține cont în mod deosebit de criteriile politice, atunci Partidul Național Liberal, cum am arătat și după alegerile din 9 iunie, are toată disponibilitatea și deschiderea de a sta la masă, de a discuta și de a găsi soluțiile cele mai bune, cele mai corecte, pentru ca în Consiliul Județean Neamț să fie înțelegere, să funcționeze așa cum trebuie, să fie unitate și să gândim cu toții rațional în interesul județului nostru. Domnule Daniel Harpa, felicitări pentru câștigarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț! Chiar dacă în această campanie au fost de toate, au fost lucruri care s-au spus cu numele dv, cu numele meu, lucruri care, poate, au deranjat, eu am și demnitatea și onoarea de a spune, acolo unde am greșit «Scuze!», acolo unde ați greșit dv. le accept, dacă ele vor veni vreodată, iar mai departe cred că putem să le depășim cu toții. Pentru că avem un singur țel acela de a duce județul Neamț mai departe! Proiecte bune ați avut și dv, proiecte bune am avut și noi, cu care am venit ca propuneri în dezbaterea publică. Sunt convins că putem găsi împreună cele mai bune soluții ca, și de o parte și de alta, aceste proiecte să prindă contur în următorii patru ani. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat cuvântul și mult succes în cei patru ani de mandat!”, a declarat de la tribună George Lazăr, președintele demisionar al PNL Neamț, în momentul în care apăruse perspectiva de a fi numit vicepreședinte al CJ Neamț.

La final, i-a strâns energic și probabil, sincer, mâna președintelui Daniel Harpa.

În acest moment județul nu are vicepreședinți. Harpa are posibilitatea de a face majoritate cu AUR, lucru care devine din ce în ce mai puțin posibil, sau cu PNL. O eventuală echipă Harpa președinte – Lazăr, vice, ar stârni în mod sigur zâmbete în toată lumea politică locală. Dacă-l mai adăugăm și pe Ion Asaftei la echipă, distracția ar fi completă. 

Angela CROITORU

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mesagerul neamt

Campionatul regional de robotică FTC, în premieră la Piatra Neamț

Piatra Neamț a găzduit Campionatului regional de robotică First Tech Challenge. Manifestarea, în premieră în orașul de sub poale Pietricicăi, s-a desfășurat la Sala Polivalentă, în perioada 17 – 19 ianuarie și a reunit participanți din regiunea de Est, în prima etapă din noul sezon. În organizare...

Spectacole dedicate Zilei Unirii Principatelor Române la Piatra Neamț

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, celebrată anual pe 24 ianuarie pentru a marca dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești în 1859, Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, în colaborare cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, o...

Un compozitor şi trei imnuri naţionale: Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu a fost un muzician de excepţie, cunoscut, în special pentru celebra sa „Baladă” sau pentru opereta „Crai Nou”. A fost unul dintre liderii studenţilor bucovineni de la sfârşitul veacului al XIX-lea care au luptat pentru emancipare naţională. A murit la 29 de ani de tuberculoză ş...

De prin instanță adunate

Maldărele de dosare din diverse instanțe de judecată au fost întotdeauna sursă de inspirație pentru mass-media, dar și punct de interes pentru marele public. Dintre coperțile „obosite” ale unui dosar de acest fel ies la iveală informații care suscită interesul general, cum ar fi marile cazuri de ...

Colțul suporterului rătăcit/necăjit / „Căprioara” din Banat – Miodrag Belodedici

Miodrag Belodedici este un personaj aparte al fotbalului românesc din mai multe puncte de vedere: este de origine sârb din Banatul românesc, a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni cu două echipe diferite, a fugit din ţară în timpul regimului comunist, a fost un fotbalist de marcă al naţion...

“Coaliția – România, Pacea și Prietenia!”- povești nemțene

Începem Noul An, 2025, cu o retrospectivă spumoasă ce reflectă relațiile dintre liderii și membrii partidelor din coaliție, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, de la invective mai cu perdea, situații tensionate, chiar beligerante, la o așa-zisă armonie, totul din perspectiva de...

Colțul suporterului rătăcit/necăjit / Un arbitru numit „Locomotiva din Carpați” – Nicolae Rainea

România nu a avut mulţi arbitri mari, cu meciuri la mondiale şi europene sau finale de cupe europene. A fost Costică Rădulescu arbitru la Campionatul Mondial din 1930, a fost Andrei Rădulescu la Mexico 1970, apoi a fost Ioan Igna. Şi Ion Crăciunescu cu o finală de Cupa Campionilor Europeni. Dar, ...

Robert Obreja, colecționarul de săbii (II)

continuare a interviului apărut în ediția ”Mesagerului de Neamț” de joi, 9 ianuarie 2025. Aici poate fi citit. “Efortul își arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească!” – Napoleon Pietreanul Robert Obreja a fost declarat de către Asociația Internațională a Colecționarilor de Săb...

Apa Serv: Responsabilitatea exploatării corecte a rețelelor de canalizare și protejarea lor

Compania Județeană APA SERV S.A. dorește să aducă la cunoștința tuturor utilizatorilor serviciului public de canalizare importanța utilizării corespunzătoare a acestui sistem. Este esențial să înțelegem și să respectăm bunele practici în utilizarea sistemului de canalizare pentru a menține un med...

Durău Park vă așteaptă pentru încă un weekend de distracție cu zăpadă!

Haideți la schi și la săniuș! Lăsați grijile în urmă, înarmați-vă cu multă voie bună, zâmbete en-gros și dorință de a experimenta și haideți la poalele bătrânului Ceahlău în Durău Park. Vă așteaptă alte câteva zile de bătaie cu zăpadă, cristiane, sănii răsturnate și râsete, o mulțime de oportunit...

Good News

Only good and positive news.