Soluții digitale românești, premiate la nivel european - Medica Academica

Soluții digitale românești, premiate la nivel european - Medica Academica
📅 2024-09-08

Două startupuri românești au fost premiate în concursul EIT Health InnoStars de la Milano, un concurs la care au participat 40 de start-up-uri europene, cu soluții de ultimă generație pentru digitalizare și afaceri în domeniul sănătății.

Frontier Management Consulting, o companie cu sediul în București, a câștigat premiul al doilea și 15 mii de euro în cadrul competiției Attract to Invest, cu soluția PROMED, un software inovator, validat clinic, pentru diagnosticarea precoce a cancerului bronho-pulmonar și colorectal.

“PROMED, cu tehnologia sa predictivă, bazată pe inteligență artificială, deschide calea pentru un viitor mai sănătos. Acest premiu este un triumf pentru știință și inovație, marcând angajamentul nostru de a stabili o tehnologie revoluționară de detectare non-invazivă a cancerului.”, a declarat Flavia Rotaru, CEO.

O altă companie românească, MoodZ, a câștigat premiul InnoStars Community Award. MoodZ este o aplicație pentru mobile și ceasuri inteligente care, prin vibrații, reglează tiparele de somn pentru a îmbunătăți dispoziția utilizatorilor.

EIT Health, parte a Institutului de Inovare și Tehnologie

EIT Health, parte a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), organism al Uniunii Europene, oferă mai multe programe pentru a sprijini start-up-urile din domeniul biotehnologiei, al sănătății digitale, al tehnologiilor medicale și terapeutice din Europa.

Primul loc a fost ocupat de Mebster, o companie cehă care dezvoltă o platformă inovatoare de exoschelet pasiv, care le permite celor cu deficiențe ale membrelor inferioare, în special în urma leziunilor măduvei spinării, să meargă. Luca, o platformă digitală de sănătate mintală, dezvoltată în Grecia, concepută special pentru atleți și vândută deja mai multor echipe sportive, a obținut locul 3. Alte proiecte premiate au vizat dezvoltarea unui capac de cateter activat de lumină grafenică, care previne infecțiile la pacienții care fac dializă, precum și o metodă de bioinginerie a organelor umane, personalizate prin de-celularizarea organelor de la donator și apoi prin re-celularizarea acestora cu celule provenite de la pacienți.

“Ediția 2023 a Marii Finale EIT Health InnoStars a fost o adevărată sărbătoare a sinergiei antreprenoriale și a inovației fără limite”, a declarat Mónika Tóth, director de program Regional Innovation Scheme. “În ultimii patru ani, am primit peste 1.000 de cereri eligibile și am sprijinit aproximativ 190 de start-up-uri, cu investiții totale de 40 de milioane de euro.”

România, inovator moderat în Europa

Simultan a fost organizat și un forum al investitorilor, în cadrul căruia reprezentanți ai firmelor de capital de risc și investitori providențiali au căutat proiecte interesante în care să investească.

EIT este cel mai mare ecosistem de inovare din Europa și reunește aproape 2.400 de parteneri din organizații de top din domeniul afacerilor, cercetării și educației din întreaga Europă în peste 50 de centre de inovare, iar în cadrul EIT Health sunt aproximativ 130 de parteneri.

Clusterul InnoStars este una dintre cele opt zone geografice ale EIT Health. Acesta cuprinde Polonia, Ungaria, Italia, Portugalia, Statele baltice, Croația, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Grecia și România, un grup de țări clasificate de Tabloul european de bord al inovării (EIS) drept inovatori moderați. În România, Hub-ul local care participă la implementarea acestui program este Freshblood.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri medica academica

Congresul Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară

Dragi colegi și prieteni, Sunt profund onorat să vă invit la cel de-Al 19-lea Congres Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, care va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2024, la Cluj-Napoca. În ultimul an, am continuat să fim martori la evoluția tratamentului pacienților ca...

Abordarea interdisciplinara a crizei suicidare

Mesaj de bun-venit Președinte Webinar O MISIUNE DE ȘTIINȚĂ ȘI CONȘTIINȚĂ Anual se pierd vieți valoroase prin sinucidere. Anual, statisticile naționale, europene și mondiale înregistrează aceste pierderi sub forma unor cifre seci. Dar cum ar fi dacă am asista pe viu la aceste pierderi de vieți ome...

Rezultate în creștere pentru Boehringer Ingelheim în primul semestru

Producătorul german de medicamente Boehringer Ingelheim, companie biofarmaceutică axată pe cercetare, a raportat progrese semnificative în dezvoltarea portofoliul propriu în domenii terapeutice cheie, respectiv cardiovascular, renal, metabolic și oncologic. Compania a anunțat o creștere semnifica...

Medicament care ameliorează fibroza în cazul disfuncției metabolice, în studii clinice

Compania Boehringer Ingelheim a anunțat rezultatele unei subanalize a studiului de fază II cu survodutide, care demonstrează că până la 64,5% dintre adulții cu stadii de fibroză F2 și F3, ceea ce înseamnă cicatrizare moderată până la avansată, au obținut o ameliorare a fibrozei fără agravarea ste...

Scăderea natalității, o problemă de siguranță națională

Prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, specialist recunoscut care s-a identificat cu Maternitatea Cuza Vodă din Iași, acolo unde se nasc cei mai mulți bebeluși din România, spune că trendul scăderii natalității, deși este peste tot în Europa, la noi are proporții care ajung în zona siguranței naționa...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..