În condițiile creșterii numărului de vârstnici și a speranței de viață, sistemele sociale și medicale vor fi din ce în ce mai solicitate, iar costurile cresc. Prof. Dr. Gabriel Prada, de la Institutul de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan” și președintele Societății de Gerontologie şi Geriatrie din România, spune că miturile despre îmbătrânire sunt generate de confuzia care persistă în societate între cele cinci vârste ale omului. Pentru o vârstă a treia cât mai lungă și de calitate, vârstnicii ar trebui să fie valorizați prin implicarea în viața familiei și a comunității, dar și prin menţinerea unor nivele cât mai ridicate de funcţionalitate cognitivă şi fizică.
Pe de altă parte, nevoia de asistență socială poate apela și la resursele inteligenței artificiale, monitorizării la distanţă, precum și la profilaxia şi tratamentul precoce al afecţiunilor degenerative.
În condițiile îmbătrânirii populației, putem vorbi de o adevărată “epidemie” de bătrânețe. Pe de-o parte e o veste bună, a crescut durata de viață, dar pe de alta cum vom putea acoperi nevoia de asistență, atât medicală, cât și socială?
Poate că expresia “epidemie de bătrâneţe” nu este cea mai fericită. Transmite un mesaj subliminal conform căruia îmbătrânirea ar fi o boală şi nu este aşa. Multe persoane în vârstă sunt independente, se integrează în viaţa socială şi familială.
Actualmente asistăm la un așa-numit proces de “îmbătrânire demografică”, aceasta însemnând creşterea prevalenţei vârstnicilor în populaţia generală. Nevoia de asistenţă medicală va putea fi acoperită prin aplicarea în mod consecvent a profilaxiei afecţiunilor cronice degenerative şi a celor care pot conduce la dizabilităţi, printr‑un continuum de măsuri ce trebuie instituite încă de la vârsta de aproximativ 40 de ani. Asistenţa socială poate fi asigurată prin crearea unor programe care să implice inteligenţa artificială, telemonitorizarea (monitorizarea la distanţă) şi profilaxia şi tratamentul afecţiunilor degenerative.
Care ar fi principalele descoperiri, ultimele noutăți științifice legate de îmbătrânire?
Se discută foarte mult despre aplicarea unor metode profilactice referitoare la afecţiunile neurocognitive, evaluarea unui aşa-numit “creier la risc”, spre a se putea interveni din timp.
Sunt analizate implicaţiile genetice şi ale mutaţiilor spontane care pot apărea şi ar putea favoriza perturbări ale mecanismelor de menţinere a homeostaziei.
Sunt investigate noi metode de intervenţie în cazul diverselor afecţiuni frecvent întâlnite la vârstnici.
Sunt aplicate o serie de metode medico-sociale noi în vederea asigurării îngrijirii progresive a persoanelor vârstnice, în funcţie de gradul de afectare funcţională a fiecărei persoane.
Care ar fi miturile prezente în conștiința publică, legate de vârsta a treia?
Există o serie de mituri legate de persoanele în vârstă, mituri care îşi au originea în confuzia care există între cele cinci accepţiuni ale cuvântului “vârstă”: vârsta cronologică – timpul scurs de la naştere şi până în momentul prezent, și aici desigur că nu se poate vorbi de o îmbătrânire cronologică; vârsta psihologică – modul în care se percepe fiecare persoană pe sine – care este o chestiune subiectivă, dar legată şi de o serie de afecţiuni debilitante; vârsta socială – modul în care o persoană poate îndeplini un rol într‑o colectivitate, rol la care se aşteaptă ceilalţi de la ea şi care adesea nu se suprapune peste vârsta cronologică; vârsta biologică – aici se poate vorbi de fapt de adevărata îmbătrânire biologică, reprezentând o reducere a rezervelor funcţionale și vârsta demografică – exprimată grafic prin piramidele vârstelor.
Cum se văd bătrânii în societatea românească?
În general consider că vârstnicii sunt apreciaţi în societatea românească, deşi există și excepţii, generate mai ales de severe carenţe în educaţie.
Suntem, în România, posesorii unui tezaur național reprezentat de moștenirea Anei Aslan. Cum am avut grijă de acest tezaur și care este fotografia momentului?
Moştenirea Doamnei Academician Ana Aslan a fost păstrată chiar în condiţiile dificile ale perioadei de tranziţie. Colaboratorii Doamnei Academician au depus eforturi pentru a îndeplini unele dintre dorinţele sale rămase nerealizate. Poate cea mai importantă dintre acestea a fost înfiinţarea specialităţii de Geriatrie şi Gerontologie, sub coordonarea Domnului Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, o figură emblematică a medicinei româneşti, un adevărat exemplu de longevitate creativă. Tot cu sprjinul Domniei sale a fost înfiinţată prima disciplină de Geriatrie şi Gerontologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”.
Mulți dintre tineri consideră că nu le datorează nimic părinților și că statul trebuie să își asume îngrijirea lor. Cum vedeți această schimbare de paradigmă în societatea actuală?
Nu putem afirma că este un fenomen de masă. Poate că este determinat de faptul că îngrijirea unor vârstnici cu probleme deosebite de sănătate şi funcţionalitate, necesită un personal specializat.
De multe ori, solicitările reprezentate de aceste îngrijiri complexe creează o presiune extrem de ridicată asupra membrilor de familie care, în marea lor majoritate, nu au experienţa necesară. Din acest motiv s-au dezvoltat o serie de centre de îngrijire care asigură servicii specializate oferite de personal calificat.
Trebuie să luăm în considerare că adesea membrii de familie care ar dori să se ocupe de vârstnicii cu probleme de sănătate severe au ei înşişi astfel de probleme, sau sunt implicaţi în activităţi profesionale care nu le oferă timpul necesar spre a le asigura o îngrijire de calitate.
A crescut durata vieții, dar preocuparea în perioada actuală este de a da calitate acestor noi ani dobândiți. Cum sunt acum redefinite perioadele vieții? Când începe vârsta a treia?
Această clasificare pe grupe de vârstă are mai mult scop ştiinţific şi este utilizată pentru cercetări comparative între adulţi şi vârstnici.
Este necesar să îndepărtăm această confuzie. O persoană este considerată “vârstnică” începând de la 65 de ani, dar aceasta este doar o limită convenţională, nu înseamnă că la 65 de ani persoana respectivă suferă brusc transformări majore.
De aceea, limita aceasta trebuie considerată cu circumspecţie când se iau o serie de măsuri. Spre exemplu, anumite limitări bazate pe acest criteriu: persoanele cu vârsta de 65 de ani nu au voie să iasă din casă între anumite ore! Dacă au 64 de ani, 11 luni și 26 de zile pot ieşi din casă timp de 4 zile, dar din ziua a cincea nu?! Trebuie să se înţeleagă în mod clar că este vorba doar de o clasificare convenţională şi de aceea nu voi oferi mai multe detalii, mai ales spre a evita confuzii viitoare.
Care sunt principalele maladii/ probleme ale vârstei a treia și cum le putem preveni?
Patologia cea mai frecvent întâlnită la vârstnici este de tip cronic. Este necesar să se înţeleagă faptul că deşi sunt afecţiuni cronice, se pot institui măsuri preventive şi la vârste înaintate. Cel puţin trei direcţii de abordare pot fi descrise. În primul rând, profilaxia evoluţiei bolilor cronice spre stadii mai avansate. În al doilea rând, profilaxia apariţiei complicaţiilor bolilor pre-existente. În al treilea rând, prevenirea instalării unor afecţiuni noi – inclusiv diverse boli infecţioase, exemple fiind vaccinarea anti-gripală şi anti-pneumococică.
Cum vedeți problematica demenței la vârstnici, în țara noastră, și din perspectiva experienței vest- europene, cu care ne comparăm?
S-au făcut o serie de progrese în gestionarea tulburărilor neurocognitive şi la noi în ţară, inclusiv în ceea ce priveşte disponibilitatea unor metode terapeutice încă din stadii incipiente, dar şi programe de sprijin al pacienţilor şi familiilor. Un exemplu în această ultimă direcţie este Societatea Alzheimer din România care, sub coordonarea Prof. Cătălina Tudose, a pus în practică o serie de inţiative valoroase.
Cum vedeți experiența extrem orientală, din Japonia, China, vizavi de vârsta a treia? Deși e vorba poate de tipare culturale, ce am putea “importa”?
În Extremul Orient – China, Japonia – există o adevărată tradiţie referitoare la îngrijirea persoanelor în vârstă. Desigur că trăim în contexte culturale diferite, dar şi la noi se pot aplica cel puţin două principii: valorizarea vârstnicilor prin implicarea lor directă în viaţa colectivității şi a familiei, pe de o parte, și menţinerea unui nivel cât mai ridicat de funcţionalitate, inclusiv cognitivă şi fizică.
Perioada pandemiei a adus scăderea speranței de viață la naștere în întreaga Europă. În cele mai multe locuri a revenit, la noi încă nu. Oricum, suntem pe penultimul loc în Europa la speranța de viață, ultimii fiind vecinii noștri de la sud de Dunăre. De ce această convergență întârzie, deși pe alte planuri, în speță economice, a fost mai rapidă?
Sunt multe elemente care contribuie la speranţa de viaţă la naştere. Poate o cauză a decalajelor ar fi şi fenomenul imigraţiei, care este foarte importantă la noi în ţară, iar persoanele care pleacă sunt mai ales adulte şi tinere.
Sunteți președintele Societății de Gerontologie şi Geriatrie din România. Care sunt principalele preocupări și direcții de acțiune la nivelul acestui for? Ce studii/ cercetări se află în curs?
Preocupările Societăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie ţin de creşterea pregătirii profesionale a membrilor săi, de asigurarea cadrului şi climatului schimburilor de opinii şi experienţe pozitive. În acest context organizăm în fiecare an Congresul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, cu participare internaţională, şi participăm la proiecte legate de facilitarea cooperării între specialiştii implicaţi în serviciile acordate persoanelor în vârstă. De asemenea, studiem aspecte legate de sindromul de fragilitate şi de capacitatea de refacere a persoanelor vârstnice.
Îngrijirea unei persoane în vârstă ridică adesea probleme deosebite şi necesită activitatea unei echipe multidisciplinare capabile să rezolve diversele provocări. În acest context o persoană în vârstă de multe ori nu poate fi îngrijită de o singură specialitate medicală, ci necesită o strânsă colaborare a diverşilor profesionişti.