Motto: „Dacă poți să mergi, de ce să te târăști?” Nicolae Iorga
continuare din numărul anterior
Așa cum precizam într-una dintre Cronicile anterioare, „Omul sfințește locul, dar și locul îl consacră pe Om, profesional”, acest fapt a fost confirmat în practică pe deplin de evoluția lui Irinel Popescu și în chirurgia laparoscopică, toracoscopică și robotică, în transplantologia hepatică și, nu în ultimul rând, în cercetarea științifică!
Pe lângă faptul că a fost un pioner al chirurgiei minim-invazive timice, colo-rectale și mai ales hepato-bilio-pancreatice în România, Irinel Popescu a fost și un creator de Școală al acestui tip de chirurgie. Astfel, a contribuit în mare măsură la formarea unor chirurgi minim-invazivi precum, Victor Tomulescu, atât pentru chirurgia laparoscopică, dar mai ales pentru chirurgia miasteniei gravis prin toracoscopie, dar și Oana Stănciulea și Iulian Moșteanu care au beneficiat de stagii îndelungate de formare în domeniul chirurgiei minim-invazive hepato-bilio-pancreatice, în Coreea de Sud. Prima Școala de chirurgie minim-invazivă din România a fost cea creată cu succes de către Corneliu Dragomirescu, la Spitalul „Sfântul Ioan”, și care activează și astăzi prin Rubin Munteanu, Florin Turcu, Nicolae Iordache, și ,în primul rând, prin Cătălin Copăescu. Alături de Corneliu Dragomirescu, în 2001, Irinel Popescu a înființat ARCE (Asociația Română de Chirurgie Endoscopică și alte tehnici intervenționale), asociație pe care a condus-o timp de patru ani, încredințând-o ulterior lui Cătălin Copăescu, un chirurg cu recunoaștere mondială în domeniul chirurgiei minim-invazive laparoscopice, dar și robotice. La deschiderea celui de Al 2-lea Congres ARCE, Irinel Popescu a prezentat primul simulator chirurgical (LapSim) din România, pe care reușise să-l achiziționeze în cadrul parteneriatului cu NASA. Ca o recunoștință pentru interesul vădit în domeniul chirurgiei minim-invazive, Irinel Popescu a primit, alături de Corneliu Dragomirescu, Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române pentru lucrarea, compact disc, Chirurgie Minim Invazivă – Tehnici avansate. Prim autorul Cronicii prezente l-a cunoscut personal pe Profesorul Dragomirescu Corneliu, față de care păstrează o recunoștință veșnică pentru mâna întinsă la începutul carierei universitare, cât și pentru ajutorul și sfaturile ulterioare.
Introducerea în anul 2008 a unui Program de chirurgie robotică la Institutul Clinic Fundeni a reprezentat o etapă de excelență tehnologică, Irinel Popescu aplicând-o în multe domenii chirurgicale. După cum a afirmat și Dino Konstantinids (Athens Medical Center, chirurgie robotică), la Fundeni a avut loc o premieră europeană prin efectuarea primei hepatectomii printr-un sistem de chirurgie robotică. Irinel Popescu are prioritate națională și în introducerea și practicarea chirurgiei robotice la pacienții cu cancer colo-rectal; una dintre cele mai bune indicații ale acestui tip de chirurgie, operând in cadrul Programului de chirurgie robotică de la Institutul Clinic Fundeni, un număr impresionant de cazuri. Implementarea chirurgiei robotice s-a dovedit a fi un succes încă din primul an, numărul de operații robotice depășind 150. De-a lungul celor 7 ani în care a existat o finanțare publică a Programului de chirurgie robotică, la Institutul Clinic Fundeni au fost realizate peste 1000 din totalul de 1700 de intervenții chirurgicale realizate în sistem robotic în România, aceasta fiind o dovadă imbatabilă a implicării lui Irinel Popescu într-un proiect de chirurgie a viitorului.
Pentru demararea Programului de transplant în România era necesară crearea unei baze legislative. Drept urmare, Irinel Popescu a participat la o serie de întâlniri la Ministerul Sănătății, cu un „grup de lucru”, grup din care „mai făceau parte profesorii Dan Tulbure, Mihai Lucan, Vladimir Beliș ș.a.”. În acel timp pe harta transplantului din Europa, România era o „pată albă”, hartă întocmită și publicată de către Comisia pentru Transplant a Consiliului Europei. În acea vreme „grupul de lucru” căuta să promoveze transplantul de organe și țesuturi în România, inițiativă ce nu a fost deloc ușoară. Biserica Ortodoxă Română, în cele din urma, a acceptat ideea transplantării deși existau unii clerici care s-au lăsat greu convinși de către pionerii români ai transplantului. Irinel Popescu și părintele Vasile Răducă, ce era președinte al consiliului de etică al Bisericii Ortodoxe Române, au avut ample și profunde dezbateri televizate despre transplant, în special despre conceptul de moarte cerebrală. „Îmi amintesc și de discuția cu un înalt prelat care continua să susțină că atâta timp cât mai bate inima, mai există o speranță și n-ar trebui acceptată prelevarea de organe. Atunci i-am spus: „Sfinția Voastră, să ne imaginăm un accident de circulație în care jumătate din creierul unei persoane a rămas pe asfalt. Persoana respectivă ajunge la spital, este conectat la aparate și inima îi bate. După dumneavoastră, acest om este viu sau mort?” După o clipă de reflecție, mi-a răspuns: „Desigur, în acest caz este mort!” „Păi despre asemenea cazuri vorbim! Cu diferența că, în cazul accidentelor vasculare hemoragice, rolul traumatismului îl joacă sângerarea masivă în interiorul creierului; dar rezultatul este același.”
O problemă majoră rămasă, deși se înțelesese de către majoritatea românilor și a oficialităților conceptul de moarte cerebrală, era lipsa finanțării –„Noi nu avem vată, dar vrem să facem transplant hepatic”. La care se mai adăuga pe lângă numărul scăzut de donatori, piedicile puse de către unii medici, recte directori/manageri de spitale: „Un director de spital bucureștean a spus că, atâta timp cât va fi el director, niciun donator nu va ieși din acel spital! Ca atare, îmi asum responsabilitatea acestei afirmații, fără Spitalul Județean din Târgu Mureș nu ar fi existat transplant de organe în România!” Aici activa un mare chirurg, Profesor Doctor Radu Deac, autoritate profesională în chirurgia cardio-vasculară, și devotat chirurgiei de transplant. Profesorul Deac era secondat de către un anestezist, așijderea mare profesionist, Doctorița Pia Moldovan. În Spitalul Județean Târgu-Mureș s-au făcut prelevări semnificative de organe și țesuturi, datorită promovării conceptului de moarte cerebrală, de asigurare calitativă a managementului de terapie intensivă a donatorului, și de convingere a familiei de a accepta donarea multiplă de organe. Irinel Popescu își amintește: „…la București, doamna Profesor Ioana Grințescu, un om admirabil și un profesionist desăvârșit, întâmpina încă mari dificultăți în a proceda la fel, deși numărul potențialilor donatori de la Spitalul de Urgență Floreasca era chiar mai mare!” Nu putem să nu subliniem, colaborarea excelentă dintre doi mari chirurgi români, Radu Deac și Irinel Popescu, în chirurgia de transplant din România. Vom reproduce un citat din o comunicare a Profesorului Deac, redată în „Amintiri din Chirurgie”: „Când a prezentat istoria programului de transplant cardiac de la Târgu Mureș, în anul 2019, Profesorul Deac a inclus un diapozitiv cu echipa de prelevare de la primul transplant cardiac de la Târgu Mureș, așa cum a fost consemnată în condica de operații: Irinel Popescu, Günther Laufer (șeful chirurgiei cardiace de la Viena, venit să îl ajute pe Profesorul Deac), Radu Deac și Șerban Bancu. O companie foarte selectă, de care îmi aduc aminte cu mare plăcere și cu oarecare nostalgie! La fel se va întâmpla cu majoritatea prelevărilor multiorgan în anii următori, inclusiv atunci când erau prezenți colegi cu experiență din străinătate!”
Un rol important în convingerea familiilor pacienților aflați în moarte cerebrală, pentru a acceptat donarea multiplă de organe, avea să-l aibă în viitor -Doctorul Victor Zota, care a reușit să construiască „Agenția Națională de Transplant”. Doctorul Zota „a format o adevărată școală națională de coordonatori de transplant și medici responsabili de donarea de organe (așa-numiții „key donation persons”), din care au făcut parte Carmen Pantiș (Oradea), Raluca Neagu (Iași), Rosana Turcu (București), Oana Pitea (Târgu Mureș), Oana Rață (Spitalul Bagdasar-Arseni, București). În paralel, la formarea acestei școli un rol important l-a avut și Societatea Română de ATI, prin unii reprezentanți ai săi precum Prof. Ioana Grințescu (Spitalul de Urgență Floreasca din București), dr. Pia Moldovan (Târgu Mureș), dr. Andrei Mureșan (Baia Mare).
Dar până la aceste realizări avea să mai treacă multă apă pe Dâmbovița, multe obstacole se vor ivi, dar vor fi depășite, nu puțini detractori vor comenta sau chiar scrie, dar vor fi ignorați, conform proverbului românesc: „Câinii latră caravana trece”! Iar Irinel Popescu va merge pe mai departe pe drumul său chirurgical, prevestit de către Andrei Stieber, pentru a ajunge: „un chirurg de transplant complet în viitor”.
În anul 1997 s-a înființat Romtransplant, iar Irinel Popescu a fost ales președinte al acestei asociații științifice, funcție pe care au ocupat-o timp de 20 de ani. Romtransplant a avut un rol primordial în promovarea și implementarea politicii de transplant, în general, recte al transplantului de ficat în România. Este de remarcat că în urmă cu câteva zile (8-9 octombrie 2024) a avut loc la București al 13-lea congres al Romtransplant. Congres, urmat tot în București, în zilele de 10-12 octombrie de Congresul Internațional DCD & Consensus, organizat de Societatea Europeană de Transplant (ESOT). Obiectivul principal al congreselor a fost „promovarea conceptului de donator aflat în moarte circulatorie”, concept ce se dorește a fi promovat și de către transplantologia românească.
Dar să revenim la ultimii trei ani ai secolului XX! În februarie 1997, Irinel Popescu a făcut prima prelevare de organ din România de la un donator aflat în moarte cerebrală, recoltând „doar un rinichi”. Explantarea s-a făcut în Clinica de Chirurgie Generală de la Fundeni („declararea morții cerebrale și terapia intensivă fiind coordonate de Dan Tulbure”). A doua explantare, Irinel Popescu a reușit-o în luna iunie 1997 la Spitalul Floreasca („coordonarea fiind asigurată de Prof. Ioana Grințescu, șefa secției de ATI”), recoltând ficatul și rinichii. Ficatul a fost transplantat la Fundeni, după cum scrie, în Memorii, Irinel Popescu: „În iunie 1997 am făcut prima operație de transplant hepatic din România asupra doctorului Radu C., ajutat de viitorul Profesor de chirurgie cardiovasculară Grigore Tinică, care la acea vreme făcea parte din echipa Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Fundeni, și cu doctorița Arleziana Florescu la anestezie. Am implantat ficatul tinerei donatoare de la Spitalul de Urgență Floreasca, despre care am vorbit mai sus.” Din păcate bolnavul transplantat nu a supraviețuit, iar impactul emoțional asupra operatorului a fost pe măsură: „A fost prima dată când am cunoscut gustul înfrângerii și al umilinței. Avea să se întâmple de mai multe ori, în următorii 25 de ani. În acele clipe de disperare și durere, îți vine să întrebi precum Iisus pe cruce: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Pierderea bolnavului s-a datorat hemoragie postoperatorii incontrolabile, cea mai mare teamă a tuturor chirurgilor din Lume. Prin drenaj venos deficitar (outflow) al ficatului au murit doi pacienți, al doilea și al patrulea transplantat, la care s-a folosit tehnica Beghliti. Cel de al treilea pacient s-a pierdut prin accident vascular cerebral: „În primele zile postoperator evoluția a fost spectaculoasă, cu un bolnav în perfectă stare, detubat, conștient și cooperant, fără nicio problemă deosebită de evoluție. Apoi, brusc, bolnavul a dezvoltat un accident vascular cerebral hemoragic, intrând el însuși în „moarte cerebrală”. A fost, de departe, cel mai nedrept dintre cele patru eșecuri!”
După a doua pierdere, Irinel Popescu i-a scris lui Thomas Starzl, care i-a răspuns: „Îmi pare rău să aflu despre cele două eșecuri ale tale. Așa cum ai spus și tu, și eu am trecut prin această experiență, chiar în vremuri mai grele, când se considera că e o nebunie chiar să încerci (să faci o asemenea operație). Răspunsul scurt este că trebuie să încerci din nou. E adevărat, lucrurile pot lua o întorsătură urâtă dacă eșuezi, dar dacă nu mai încerci, atunci ești ruinat!” În acea perioada, Irinel Popescu era într-o situație asemănătoare cu cea în care se aflau doi transplantologi americani, Thomas Starzl și Francis Moore, la începutul anilor 60 ai secolului XX. Ambilor chirurgi, primii pacienți transplantați hepatic le-au murit. Revista Time a postat pe copertă, în anul 1963, doar poza lui Francis Moore, deși primul transplant hepatic fusese făcut de către Thomas Starzl. Motivul? Moore era absolvent al Universității Harvard iar Starzl a terminat Medicina la Chicago. Absolventul de la Chicago, peste patru ani, în 1967, a efectuat primul transplant hepatic al cărui beneficiar a supraviețuit. Irinel Popescu scrie: „…mie mi-a fost de mare folos evaluarea marelui chirurg și m-a făcut să încerc să caut cele mai bune variante tehnice și să efectuez operația cu maximum de acuratețe”. Rezultatele se vor vedea în anul 2000! Menționăm că în anul 1996, celebrul chirurg transplantolog american, Thomas Starzl, a vizitat România. Cartea „Oamenii mozaic – The puzzle people”, scrisă de către părintele transplantului hepatic, tradusă în limba română a apărut la Editura Medicală. Cinstea de a scrie Prefața a avut-o Irinel Popescu. Lansarea cărții a avut loc în Amfiteatrul Mare de la Fundeni, care de atunci are numele: Amfiteatrul „Thomas Starzl”. A doua oară, marele chirurg american va veni la București în anul 2003 cu ocazia Simpozionului Secției Române a IASGO, dedicat chirurgiei hepatice. Cu acest prilej i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa de către UMF „Carol Davila”.
„Primăvara anului 2000 ne-a adus, în sfârșit, împlinirea visului: primele două transplanturi de ficat cu supraviețuirea bolnavilor au fost efectuate la mijlocul lunii aprilie și începutul lunii mai. Peste ani, i-am supranumit pe cei doi pacienți, Gheorghe Penea și Gheorghe Badea, „purtătorii de biruință” deoarece, la fel ca și sfântul lor patron, ne-au adus biruință.” Tot în anul 2000, scrie Irinel Popescu, s-au mai făcut la Fundeni încă 6 transplantări de ficat, rata anuală de reușită, fiind de 75%.
În toamna 2000 s-a realizat la Fundeni, primul transplant hepatic la un copil, suferind de atrezie biliară. Transplantarea s-a făcut împreună cu Christof Broelesch din Germania. Tot în 2000 s-a început Programul de transplant hepatic parțial la adult de la donator în viață. Drept pentru care Irinel Popescu a efectuat un stagiu la Spitalul Universitar din Essen pentru a se perfecționa în transplantul de la donator în viață. „Echipa de la Essen era foarte puternică, în acel moment având cel mai mare număr de operații de transplant hepatic din Germania și, foarte probabil, din întreaga Europă. Șeful programului, Profesorul Broelsch, era un chirurg de faimă mondială, care introdusese transplantul de la donator viu la copil, înființând primul program din lume de transplant pediatric cu fragment de ficat, la Universitatea din Chicago. Ulterior, a adus contribuții importante în transplantul de la donator în viață la adult, precum și în chirurgia hepatică, în general.”
Nu dorim să intrăm în amănuntele tehnice ale transplantului hepatic și ale variantelor subsecvente pe care le-a introdus Irinel Popescu în practica chirurgicală transplantologică din România. Dar nu putem să nu remarcăm primul transplant hepatic domino din România, pe care Irinel Popescu l-a făcut în septembrie 2001 la Fundeni: „Deși la vremea aceea donatorii de ficat erau foarte rari, de data asta erau doi simultan. Și pentru că primul ficat era perfect (donator tânăr, probe hepatice foarte bune), am hotărât să-l împărțim în două fragmente, pentru un adult și un copil.” Partea mai mare a fost transplantată la o pacientă tânără, ce suferea de o boală foarte rară, hipercolesterolemie familială. Iar partea mai mică s-a implantat la o fetiță cu glicogenoză. Ficatul explantat de la tânăra cu hipercolesterolemie a fost transplantat la o pacientă cu ciroză și cancer hepatic. Pe bună dreptate, scrie Irinel Popescu: „ A fost un tur de forță de trei operații, făcute una după alta de aceeași echipă.” Transplatarea ficatului la pacienta cu ciroză și tumoră a fost realizat de către Profesorul Șerban Bancu, care a venit la Fundeni de la Târgu Mureș, la solicitarea lui Irinel Popescu.
Începând cu anul 2011, la Fundeni s-a lansat un program de transplant cu ficatul împărțit în două părți (split liver), primul split fiind realizat în urmă cu 10 ani, tip de operație ce se va efectua la adulți, cât și la copii. Dar mai bine să-l lăsăm pe Irinel Popescu să explice: „Este o operație pretențioasă, deoarece înseamnă împărțirea ficatului în două părți aproximativ egale, pentru doi adulți, sau într-un fragment de ficat drept mai mare (segmentele 1, 4, 5, 6, 7, 8) și unul de ficat stâng mai mic (segmentele 2 și 3), pentru un adult și un copil. În același timp, transplantul la primitor se face cu fragment de ficat asemănător celui de la donator în viață.”
Diversificarea transplantului hepatic a continuat prin lărgirea indicațiilor de transplantare la malignitatea hepatică secundară și primară. Expertiză aveau transplantologii hepatici norvegieni, „…transplantul la bolnavii cu metastaze nerezecabile de cancer colo-rectal (care, deci, cuprindeau întreg ficatul) a arătat că se pot obține circa doi ani de supraviețuire în condiții bune. După cei doi ani apăreau din nou metastaze, dar nu în ficat, ci, de obicei, în plămâni și bolnavii decedau din această cauză. Acești doi ani însemnau categoric mai mult decât se putea obține cu oricare altă metodă.” Aceeași evoluție a avut-o și pacientul refuzat la AKH Viena, dar transplantat de către Irinel Popescu la începutul anului 2013; după doi ani a decedat prin metastazare pulmonară bilaterală. „Dar în acești doi ani, fiica lui a terminat facultatea, s-a măritat și a făcut un copil! Pentru pacient nu numai calitatea vieții a fost impecabilă, ci și semnificația acestor doi ani a fost extraordinară; în final, a plecat la ceruri împăcat și senin.” Cu totul alta este supraviețuirea în cazul unui pacient cu hepatocarcinom, originar din Israel, transplantat hepatic la Fundeni: „A fost o operație reușită și bolnavul trăiește și în prezent, la peste zece ani de la transplant. Asta arată că decizia noastră de a extinde indicațiile de transplant hepatic la pacienții aflați în afara așa-numitelor criterii Milano (un singur nodul de hepatocarcinom, dar nu mai mare de 5 centimetri diametru sau maximum trei noduli, dar niciunul peste 3 centimetri diametru) a fost corectă.”
Următorul pas în transplantologia de la Fundeni l-a constituit transplantul hepatic dual. Transplant ce fusese făcut prima dată în Lume, în Coreea de Sud la Seul, de către Sun Guy Lee. Pacienta de la Fundeni avea 15 ani și se afla în insuficiență hepatică acută, datorată unei Boli Wilson. Drept pentru care, consemnează Irinel Popescu în „Amintiri din Chirurgie”: „…am hotărât să spargem ultima barieră pe care încă nu o trecuserăm și să efectuăm un transplant „dual”, folosind, deci, două fragmente de ficat de la doi donatori în viață. De la sora ei (Donator 1) s-a prelevat hemificatul drept, iar de la mamă (Donator 2) s-au prelevat segmentele 2 și 3 ale ficatului (lobul stâng).” Cele trei paciente, primitoarea și donatoarele au evoluat bine după operații, părăsind Institutul Clinic Fundeni, vindecate chirurgical.
În cei 25 de ani de la primul transplant reușit în anul 2000 până în prezent, la Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, s-au efectuat peste 1000 de transplantări hepatice de diverse tipuri. Pe lângă fundamentarea Centrului de Transplant Hepatic de la Fundeni, Irinel Popescu și echipa sa (Vlad Brașoveanu și Doina Hrehoreț) „au pus umărul” din plin la înființarea de noi Centre de Transplant Hepatic: Chișinău (2013), Spitalul „Sfânta Maria” din București (2013), Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași (2016), Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București (2022) și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj-Napoca „Prof. Dr. Octavian Fodor” (2022)! Transplant hepatic, în premieră la un spital privat, a fost realizat de către Irinel Popescu și Vlad Brașoveanu, în cadrul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice din Spitalul Clinic Sanador (2021). Centrul de la Sanador s-a înființat la inițiativa lui Irinel Popescu!
O altă premieră în transplantologia hepatică din România, „pusă în scenă” de către Irinel Popescu, este „perfuzia hipotermică oxigenată”, pe care a aplicat-o începând cu anul 2016. Ficatul explantat este perfuzat cu ajutorul unui aparat denumit „Liver Assist”; „…de când am început să utilizăm mașina, nu am mai avut nicio non-funcție primară (condiție în care bolnavul ar fi trebuit retransplantat)”. De buna funcționare a dispozitivului este responsabil Florin Botea, elev al Profesorului Vasile Sârbu de la Constanța.
Având în vedere numărul foarte mare de operații pentru maladii oncologice ale tubului digestiv și ale glandelor anexe, în medie 1500 pe an, Irinel Popescu a demarat conceptul „Cercetarea Translațională”. Cercetarea avea drept scop să descopere modificările genomice și proteomice în cancerele digestive. Drept urmare, în anul 2002 au fost înființate Banca de Tumori, ulterior laboratorul de genomică și proteomică, precum și laboratorul de terapii celulare. În anul 2013, la Fundeni, s-a ridicat o clădire nouă în care își desfășoară activitatea Centrul de Excelență în Medicina Translațională (CEMT). Colectivul de cercetători, aflat sub îndrumarea lui Irinel Popescu, și-a focalizat cercetările, în special, pe colangiocarcinom, hepatocarcinom și cancerul de pancreas. În sala de chirurgie experimentală s-au făcut cercetări de electroporație a ficatului, cât și de prezervarea izocoră a ficatului (în volum constant), fiind păstrate macroscopia și microscopia organului. Rezultatele obținute la CEMT au fost publicate în reviste de prestigiul din țară (Revista de politica științei și scientometrie – serie nouă, vol. 2, no. 3, septembrie 2013), și străinătate, rezultate ce au fost citate în alte reviste de înaltă ținută științifică: Nature, Lancet Oncology, Cell, Nature Medicine. CEMT-ul de la Fundeni a avut/are colaborări cu alte Centre similare din SUA, Singapore, Japonia. Irinel Popescu mai ține să precizeze, pe bună dreptate: „Pe lângă proiectele de cercetare, Florin Botea, în calitate de șef al laboratorului de chirurgie experimentală, a organizat și numeroase activități de învățământ cu studenții, rezidenții și cursanții de la atestatul de chirurgie hepato-bilio-pancreatică privind anatomia ficatului, ecografia intraoperatorie în chirurgia hepatică și tehnicile de rezecție hepatică.”
Activitățile publicistice de specialitate și în alte domenii ale lui Irinel Popescu sunt impresionante! Numărul de articole, capitole, monografii și tratate publicate este foarte mare, în așa măsură, încât dacă le-am cita pe toate am ocupa întreg spațiu rubricii „Din Istoria Medicinei Românești”, pe cel puțin doi ani, mai ales dacă am adăuga toate premiile primite, distincțiile și titlurile academice acordate, participările și organizările de congrese naționale și internaționale (IASGO, București 2007 și 2013), calitatea de membru în bordurile revistelor din țară și străinătate, activitățile publice ș.a. Drept pentru care vom selecta și aminti doar titlurile lui Irinel Popescu și distincțiile acordate, ce ni se par nouă de mai mare însemnătate, nu că celelalte nu ar fi importante. Irinel Popescu a fost Președinte la cinci Societăți de Științe: ESA (European Surgical Association, 2018-2019), Societatea Română de Chirurgie (2006-2008), Romtransplant (1998-2018), ARCE (2002-2006) și Asociația Româna de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant (2006-prezent); vicepreședinte: FEAM (Federation of European Academics of Medicine, 2014-2017); membru în comitetul executiv al IASGO (Internațional Association of Surgeons and Gastroenterologist, din 2002), și în European Bord of Surgery – transplant hepatic (din 2009) și chirurgie hepato-bilio-pancreatică (din 2013). Pe lângă acestea, Irinel Popescu a fost ales membru de onoare în 6 Societăți de Chirurgie din afara Țării: Bulgaria (2006), Serbia (2006), Republica Moldova (2007), China (2007) și Franța (2008). Așijderea, mai face parte din bordurile a 16 reviste de medicină din România și străinătate, la două publicații a fost, iar la alte două este și în prezent redactor șef.
Drept recunoaștere a meritelor și a realizărilor sale în chirurgie, șapte Universității i-au acordat lui Irinel Popescu, titlul de Doctor Honoris Causa: Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova (2006); Universitatea „Ovidius”, Constanța (2007); Universitatea „Nicolae Testimițeanu”, Chișinău (2010); Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca (2012); Universitatea „Apollonia”, Iași (2018); Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați (2019) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T Popa”, Iași (2023). Din aceleași considerente, în decursul timpului, Irinel Popescu a fost ales membru de către șapte Academii: Academia Franceză de Chirurgie, membru asociat străin (2002 – prezent); Academia de Științe Medicale (AdSM), membru corespondent (1999-2001), membru titular (2001 – prezent), președinte (2011-2019); Academia Oamenilor de Științe, membru titular (2006 -2024), Președinte al Secției de Medicina (2008-2013); Academia de Științe a Republicii Moldova, membru de onoare (2006 – prezent); Academia de Medicină, Malaiezia (2012 – prezent); Academia Română, membru corespondent (2013-2024, membru titular (2024); Academia Franceză de Medicină, membru corespondent străin (2013 – 2023), membru asociat (2023 – prezent).
Pentru merite deosebite, Președintele României Emil Constantinescu l-a decorat în anul 2000 pe Irinel Popescu, acordându-i Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer, cea mai mare decorație a României. După 13 ani, în 2013, primește „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Ordinul Național „Steaua României” a fost înființat de către Regele Carol I, la 10 mai 1877. În anul 2011, Irinel Popescu este decorat, de către Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, care i-a decernat „Ordre National du Merite“, în grad de Ofițer; decorația a fost înmânată prin ambasadorul Franței la București, Henri Paul. „Crucea Patriarhală” i se conferă de către Patriarhul Daniel, în anul 2012. Iar în anul 2013, Irinel Popescu a fost decorat de către Regele Mihai, care i-a decernat Ordinul „Coroana României”, ce i-a fost înmânat de către Principesa Margareta. Tot în 2013, i se acordă lui Irinel Popescu de către Președintele Nicolae Timofti, Ordinul „Republicii Moldova”.
Cele mai potrivite cuvinte pentru finalizarea celor scrise de către noi în Cronică la „Amintiri din Chirurgie”, carte scrisă de Irinel Popescu, credem că sunt cuvintele scrise în ultima propoziție din scrisoarea de răspuns a lui Thomas Starzl, la urările de Anul Nou – 2017, trimise de către Irinel Popescu. „Thank you for your holiday greetings which brought back warm memories of our times together in Bucharest. I don’t know anyone who came under my influence of whom I am more proud./ Îți mulțumesc pentru urările de sărbători care mi-au adus amintiri calde din timpul nostru împreună în București. Nu cunosc pe nimeni care a intrat sub influența mea de care sunt mai mândru.”!!!
Aprecierea față de elevul român Irinel Popescu, după cum a și spus Thomas Starzl în mesajul către Congresul IASGO (București 2013), se datorează implementării cu succes a Programului de Transplant Hepatic în România! Iată ce a spus Thomas Starzl: „Alt aspect pe care vreau să-l comentez ar fi activitățile și succesul pe care l-ați avut sub conducerea lui Irinel Popescu. … și cu acest minunat Program de transplant pe care l-a clădit. E aproape ca miracolul apariției dintr-odată a unei oaze în deșert, după ce cineva a venit de undeva de sus, poate din Marte. În orice caz, această persoană ești tu Irinel. Cred că ai făcut o treabă extraordinară pentru care meriți foarte multe laude.” Orice cuvânt în plus este de prisos a mai scrie noi!