Cronică la “Amintiri din Chirurgie”, carte scrisă de Irinel Popescu (I) - Medica Academica

Cronică la “Amintiri din Chirurgie”, carte scrisă de Irinel Popescu (I) - Medica Academica
📅 2024-07-20

Iată-mă din nou într-o situație, nu tocmai ușoară, pe care nu știu cum am s-o finalizez. Nu este vorba despre o intervenție chirurgicală pe abdomen sau torace, ci de cu totul altceva. Acest altceva mi se pare a fi, de fapt, o problemă mai grea decât o operație. În operație, aveam cel puțin un ajutor, două sau trei, iar uneori chiar patru. Mai aveam alături de mine cel puțin un anestezist, care la rândul lui avea unul sau doi rezidenți. Niciunul dintre aceste ajutoare nu se mai află lângă mine. Sunt singur, împreună cu creionul și hârtia, care așteaptă să fie “înnegrită”. Creionul, la rândul lui, așteaptă ajutorul meu pentru a se pune pe treabă. O cronică, dar nu orice cronică, ci una despre o carte apărută recent la Editura Academiei Române, “Amintiri din Chirurgie”, scrisă de către cel mai mare chirurg român în viață – Irinel Popescu, prietenul și colegul meu de breaslă chirurgicală. Deci o cronică despre o carte de Memorii!

În general, cel ce își scrie memoriile vorbește doar despre el, dar mai ales despre realizările sale. Nu este cazul lui Irinel Popescu! Spun asta în cunoștință de cauză, pentru că îl cunosc de aproape 45 de ani. Astfel, știu că a parcurs toate etapele pe care le are chirurgia, precum și toate treptele universitare, nu a sărit peste grade, a trecut prin toate succesiv, de la asistent stagiar până la profesor universitar. De la început, a lucrat alături de mari chirurgi, în mari intervenții chirurgicale, fiind, progresiv, ajutor III, II, I, iar după un număr de ani a ajuns un mare chirurg operator.  Pe plan științific a fost colaborator, ulterior autor de lucrări științifice: comunicări orale, articole, capitole, monografii, tratate. A evoluat progresiv în topul autorilor, de la ultimul până la primul, pentru ca în final să coordoneze o serie de volume pe specialități chirurgicale, cuprinse în Tratatul Național de Chirurgie, reeditat și adăugit. Irinel Popescu s-a dovedit a fi și un bun organizator de manifestări științifice naționale și internaționale. Dar cred că este cazul să mă opresc, pentru că eu trebuie să fac Cronica cărții scrisă de către Irinel Popescu, și nu cronica autorului.

Primul ajutor mi-a venit din partea autorului, și am să vă explic cum. Prin faptul că în “Amintiri din Chirurgie” vorbește, prin condei, cel mai mult nu despre el și despre realizările sale, ci despre spitalele în care a activat, despre oamenii pe care i-a întâlnit, despre etapele succesive ale pregătirii sale, despre profesorii-mentori, dar fără a-i uita pe ceilalți membri ai colectivului chirurgical, și nicidecum pe cei apropiați lui prin vârstă, discipoli și ei ai mentorului în chirurgie – Profesorul.

Pe măsură ce o citeam, această carte mi s-a părut a fi scrisă de către un istoric al Medicinei, în particular al Chirurgiei. Istoric ce a folosit metodele cercetării care se cheamă prosopografie. Prosopografia este una dintre științele auxiliare ale istoriei, în conexiune cu biografia și genealogia, dar în același timp separată și distinctă. Cu alte cuvinte, prosopografia nu este o colecție de biografii și de conexiuni genealogice. În opinia prosografului Katharine Keates‑Rohan (n. 1947), “este despre ceea ce analiza sumei datelor, despre mulți indivizi, ne poate spune despre diferitele tipuri de conexiune dintre ei și, prin urmare, despre modul în care aceștia au funcționat în interiorul și asupra instituțiilor – sociale, politice, juridice, economice, universitare ale vremii lor”.

Sunt convins că oricine va citi cartea îmi va da dreptate. “Amintiri din Chirurgie” întrunește elemente de cercetare prosopografică! În carte indivizii cercetați sunt medici, majoritar chirurgi; medici interconectați – chirurgia este muncă de echipă chirurgicalo-anestezică; echipa își desfășoară munca într-o instituție, spitalul; rezultatele muncii chirurgicale și ale cercetării cresc prestigiul spitalului; prestigiul instituțieispital ridică prestigiul Medicinei, ce se află în corelație strânsă cu o anumită epocă istorică a dezvoltării tehnologice. Veți constata, după lectura cărții, că Irinel Popescu, prin studiul său memorialistic, parcurge aproape jumătate de secol din evoluția Medicinei Românești (1977-2024).

Cartea “Amintiri din Chirurgie” a fost lansată de “Ziua Transplantului din România”, la 26 aprilie 2024. Evenimentul a avut loc la Academia Română, în Amfiteatrul “Ion Heliade Rădulescu”. Cu această ocazie, au luat cuvântul Acad. Valeriu Matei, director general al Editurii Academiei Române și autor al Prefaței, și Prof. Dr. Vasile Sârbu, autor al Precuvântării.

În carte, după Prefață, Precuvântare și Prolog, urmează 12 capitole de memorii, iar în final un Epilog. Sunt încredințat că structurarea scrierii pe 12 capitole, aleasă de către Irinel Popescu, este o opțiune deliberată. Conexiunile cifrei 12 sunt multiple și în diverse domenii: matematică, natură, religie, drept, măsurarea timpului, heraldică, măsuri și greutăți istorice, sport. În medicină: duoden – duodecimi – 12 jumătăți de deget în lungime; 12 perechi de nervi cranieni, 12 vertebre toracale și 12 perechi de coaste.

Înainte de a face Cronica celor 12 capitole, merită să reflectăm asupra ce a spus Kurt Godel (1906-1978), logician – matematician – filozof, citat de către Irinel Popescu în Motto: “Dacă lumea este organizată într-o manieră rațională și are o semnificație, atunci trebuie să existe o altă viață”. Iar noi ne întrebăm: Poate Omul, creat din lut de către Dumnezeu, după înfățișarea sa, să fie rațional în toate?! A moștenit Omul de la Dumnezeu această capacitate?! Certamente, nu! Bazându-ne pe logică, precum o face marele filosof și logician Gödel, credem că lumea a fost creată de către Dumnezeu. Iar dacă Creatorul Lumii există, există și o altă Viață!

Dar să ne întoarcem la viața de început a autorului, care a văzut lumina zilei în Oltenia, la Filiași, într-o familie de români, la 22 aprilie 1953. Familia sa, precum a multor conaționali, nu a fost ferită de vicisitudinile perioadei de început a comunismului în România. Tatăl arestat, mama rămasă singură “ținea casa” cu acul și ața, fiind croitoreasă la “Cooperativa de Consum”. Irinel Popescu s-a dovedit un elev de excepție, atât în Școala Generală din Filiași, cât și la Liceul “Frații Buzești” din Craiova. Fostul elev Popescu scrie mai mult despre profesori, colegii de clasă sau de liceu, decât despre sine; colegi dintre care unii au ajuns mari personalități în România: “Ion Zamfirescu, Ilie Murgulescu, Radu Voinea, Marin Sorescu, Ștefan Ștefănescu, Paul Alexandru Georgescu, Mihnea Gheorghiu, Ștefan Berceanu, Gheorghe Iscru, Alexandru Mitru, Mariana Tuțescu, Irinel Popescu, Marcel Iureș”. Absolvenții au fost enumerați în această ordine, la a 125-a Aniversare a Colegiului “Frații Buzești”, de către directorul Zamfirică Popescu. Cu îngăduința autorului, îmi permit să-l adaug pe lista de mai sus pe Vasile Sârbu, fondator al Facultății de Medicină de la Constanța.

În anii de studenție (1971-1977), Irinel Popescu a fost un student eminent, după cum ne pot confirma și colegii săi, viitorii profesori Silviu Constantinoiu și Petrișor Geavlete. Studentul Popescu a avut bursă din primul an de studii, iar în anii terminali a primit bursa de merit “Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Autorul îi amintește pe profesorii de la care a primit primele noțiuni de medicină internă și chirurgie: Ion Costică și Pavel Simici, la Spitalul “23 August”, astăzi Spitalul “Sfântul Pantelimon”; și C. Gh. Dimitriu și Iuliu Șuteu, la Spitalul de Urgență Floreasca. La Urgență, în anul IV de studii, Irinel Popescu s-a hotărât să se facă chirurg, drept pentru care la începutul anului VI a dat examenul de internat. După cum se scrie în carte, la Spitalul de Urgență exista un “amfiteatru chirurgical” unde a urmărit primele operații, privind “printr-o cupolă transparentă, special construită ca să le permită spectatorilor” (de regulă studenți sau ucenici chirurgi) să vadă ce se petrece în sala de operație, aflată la etajul inferior”. Inclusiv eu, student anul IV în stagiul de chirurgie la Profesorul Emil Papahagi, de multe ori eram “spectator” în acest amfiteatru. În plus, pentru mine amfiteatrul are și o semnificație sentimentală. Aici am cunoscut‑o pe viitoarea mea soție, Doina, care era studentă la Medicină în anul I.

La începutul anului VI de studii, Irinel Popescu a susținut examenul de internat. INTERNATUL – numele primului capitol al cărții – era prima treaptă pentru un viitor medic de a intra într-un domeniu medical: chirurgie, medicină internă sau paraclinic. În ce mă privește, pot să spun că internatul era cea mai bună modalitate de a se selecta viitorii candidați, recte secundarii, pe diverse specialități. Actualul sistem, rezidențiatul, prin care absolventul de Medicină intră direct într-o specialitate, s-a dovedit a fi un eșec. Dau un simplu exemplu, în cunoștință de cauză: alegerea chirurgiei toracice în totală ignoranță a celui ce a reușit la rezidențiat s-a dovedit a fi, peste ani, o “pălărie prea mare” pentru optant. Exemple similare se întâlnesc și în alte specialități chirurgicale sau non-chirurgicale.

Dar să revenim la internul Irinel Popescu, care a ales ca prim stagiu chirurgia, la Profesorul Ion Juvara, care activa în anul 1976 la Spitalul “Dr. Ion Cantacuzino” din București. În anii ’40 ai secolului al XX-lea, “Profesorul Juvara se formase el însuși la marea școală de chirurgie a Profesorului Nicolae Hortolomei de la Spitalul Colțea, fiind unul dintre elevii preferați ai Maestrului, alături de Theodor Burghele și Dan Setlacec”. Autorul ne spune că, după Spitalul Colțea, Ion Juvara a plecat la Spitalul Caritas (1952), fiind șef al clinicii de chirurgie până în anul 1957, an în care a fost întemnițat. După eliberarea din închisoare, în urma demersurilor colegilor săi, în particular ale lui Theodor Burghele, chirurgul Juvara “și-a reluat activitatea, mai întâi la Spitalul Dr. Ștefan Stâncă”, apoi la Spitalul Dr. Ion Cantacuzino”.

Aici, la “Cantacuzino”, era o adevărată Școală de Chirurgie, fiind un Centru de pregătire a tinerilor secundari în chirurgia generală, alături de Centrul de la Spitalul Fundeni, aflat sub oblăduirea Profesorului Dan Setlacec. Colectivul Clinicii era format din chirurgi de renume, cunoscuți nu doar în Capitală, ci și în toată țara: Conferențiar Dan Rădulescu, viitor profesor în clinică, după retragerea Profesorului Juvara; Doctor Radu Corneliu, al doilea profesor de chirurgie după Profesorul Juvara; Doctorul Corneliu Dragomirescu, viitor profesor la Spitalul “Sfântul Ioan” și prorector didactic la UMF “Carol Davila”; Doctorul Ioan Vinereanu, al treilea profesor postjuvarist la Spitalul “Cantacuzino”; Doctor Șerban Gavrilescu, viitor profesor la Spitalul “Bagdasar-Arseni”; Doctor Eugen Păcescu, un mare chirurg nonuniversitar, care întrunea toate calitățile de profesor. Ar trebui să mai amintim că Profesorul Ion Juvara a fost mentor și pentru chirurgii Alexandru Prișcu, profesor la Spitalul Colțea și ulterior la Spitalul Municipal/Universitar, și Ion Bușu, profesor la Facultatea de Medicină de la Craiova.

Irinel Popescu nu uită să menționeze activitatea științifică prodigioasă a Profesorului Juvara, numeroasele sale lucrări științifice, cât și faimoasele sale monografii și tratate de chirurgie: “Probleme medico-chirurgicale de chirurgie hepato-biliară (așa-numita carte verde”, de la culoarea coperții) și Reintervențiile în chirurgia hepato-biliară (așa-numita carte roșie”). Ulterior, Profesorul Juvara avea să coordoneze două tratate importante de tehnică chirurgicală: Chirurgia stomacului (împreună cu D. Setlacec și D. Burlui) și Chirurgia căilor biliare extrahepatice (împreună cu D. Setlacec, D. Rădulescu și Ș. Gavrilescu).

Pentru tinerii în chirurgie, precum internul Irinel Popescu, cât și secundarii Radu Petrescu și Napoleon Săvescu, era important să lucreze alături de un mare Profesor, care conducea o Clinică formată din mari personalități chirurgicale. Trebuie să remarcăm că din Școala Profesorului Ion Juvara s-au ridicat șapte profesori de chirurgie generală. Cotidian, la “Cantacuzino” se făceau mari intervenții chirurgicale, la care participau internii și secundarii clinicii, care se mândreau față de alți colegi că intră în operații alături de un chirurg de talia Șefului de Clinică: “… Profesorul Juvara a fost în permanență unul dintre marii chirurgi români, cu o influență covârșitoare asupra dezvoltării acestei specialități în țara noastră. El aborda cu aceeași ușurință chirurgia esofagului, a plămânului și a timusului, a stomacului, a pancreasului și a intestinului subțire, a colonului și a rectului, a rinichiului și a căilor urinare.” În plus, Irinel Popescu mărturisește: “La Dr. Ion Cantacuzino” am învățat bazele chirurgiei și modul de gândire clinică, specific școlii românești și, în special, școlii de la Colțea a Profesorului Hortolomei. Era o școală caracterizată prin problemele complexe pe care le aborda, prin vasta experiență chirurgicală care se acumulase acolo de-a lungul anilor, cu rezultate deosebite, dar și prin numeroasele contribuții teoretice la dezvoltarea medicinei românești. Aveam să mă reîntâlnesc ulterior cu această școală la Spitalul Fundeni, sub conducerea unui alt elev preferat al lui Nicolae Hortolomei, și anume Dan Setlacec.”

Dar până să ajungă la Fundeni, la Profesorul Setlacec, Irinel Popescu avea să treacă printr-o mare încercare, marele cutremur de la 4 martie 1977, care l-a surprins la Spitalul de Urgență, la ședința cercului studențesc de chirurgie, al cărui șef era. A fost prezent la ședință și Profesorul Iuliu Șuteu: “Îmi aduc aminte că Profesorul Șuteu, care avea pregătire militară și făcuse războiul din Coreea, ne-a chemat să ne adăpostim sub tocul ușii, spunând că aceasta este zona cea mai sigură în caz de cutremur”.

Stagiul de chirurgie la Profesorul Ion Juvara se va finaliza peste vreo 6 săptămâni, la sfârșitul lunii aprile 1977. Va urma stagiul de anestezie și terapie intensivă desfășurat sub oblăduirea “doctoriței Ana Maria Soroceanu, care era o foarte experimentată profesionistă și ceea ce se numește o doamnă”. Șeful Secției ATI la Spitalul de Urgență Floreasca era Doctorul Zorel Filipescu. Din mai până în noiembrie 1977, Urgența a funcționat pe platforma Spitalului Militar Central, în Pavilionul Medicinei Aeronautice.

Al doilea stagiu de chirurgie, Irinel Popescu l-a început la 1 noiembrie 1977, la Urgența din Calea Floreasca; clădirea fusese consolidată după cutremurul din 4 martie. Internul Popescu a găsit în spital ce își dorea: “… un volum de muncă foarte mare, atât la patul bolnavului, cât și, mai ales, în sala de operație! Gărzile erau foarte grele, iar în timpul verii fiecare echipă făcea o gardă la trei zile. Cel mai frecvent se internau pacienți cu apendicite acute, hernii strangulate sau încarcerate, ulcere perforate, ocluzii intestinale și traumatisme. Cazurile puteau fi foarte simple, dar și foarte complicate”.

În ce mă privește, eu nu am fost intern la Spitalul de Urgență, ci doar student în anul IV de studii. Am petrecut un an întreg la Urgență, 6 luni la etajul 6 – boli interne, la Profesorul C. Gh. Dimitriu, și 6 luni la etajul 4 – chirurgie, la Profesorul Emil Papahagi. Deci pot să confirm în cunoștință de cauză cele afirmate de către Irinel Popescu. Pentru că și studenții – cei care aveau înclinații spre chirurgie – intrau în operații mari, mai ales în gărzi. Chirurgii extraordinari de la Urgență mă fascinaseră și pe mine prin gândirea chirurgicală, responsabilitatea față de pacienți, prin deschiderea pe care o aveau față de studenții, internii, secundarii doritori de a învăța cât mai mult din chirurgie. Internul Popescu ne spune: “Am fost integrat într-una dintre cele două echipe de la etajul II, cea condusă de doctorul Eugen Cerchez. Ca și alți șefi de echipă (Petrache Borș, Octav Constantinescu, Ion Gârbacea), dr. Cerchez (nea Puiu, cum îi spuneam noi, cu multă afecțiune) nu era universitar; în schimb, era ceea ce se numește un meseriaș” de mare clasă. Avea un simț clinic excepțional pe care și-l dezvoltase în timp… Obișnuia să spună: Uite, vezi, eu mă bazez pe degetul ăsta, care nu m-a înșelat niciodată.” Când spunea asta se referea la percuție și palpare, dar și la tușeul vaginal și/sau rectal, pe baza cărora reușea să formuleze cu o precizie uimitoare atât diagnosticul, cât și indicația chirurgicală. Din echipă mai făceau parte doctorii Paul Blidaru (care mi-a fost îndrumător direct și căruia i-am purtat întotdeauna recunoștință), Mihai Ciuta și Radu Dop”.

Pe lângă chirurgii enumerați mai sus, mai este amintit un medic militar, care venise la Spitalul de Urgență de la Spitalul Militar Central împreună cu Generalul Iuliu Șuteu, numit Profesor după “emigrarea ilegală” în Germania a Profesorului Papahagi, în vara anului 1973. Ultimii studenți români ai Profesorului Papahagi au fost studenții militari printre care eram și eu, din seria I a anului IV,  din anul universitar 1972-1973. Medicul militar era Căpitanul Doctor Alexandru Bucur, șef de promoție în anul 1969: “… era considerat o mare capacitate, în primul rând pentru contribuția la monografia Șocul, o carte extrem de apreciată în anii ’70. Partea de fiziopatologie fusese scrisă aproape exclusiv de dr. Bucur, iar conceptul de celulă de șoc” pe care îl dezvoltase era o mare noutate pentru acea vreme”. O mare capacitate, care a făcut o mare greșeală profesio­nală: a dat o mai mare importanță manangementului Spitalului de Urgență, decât chirurgiei!

Aici, la Urgență, Irinel Popescu, pe lângă a fi ajutor progresiv III, II sau I, a început să și opereze sub supravegherea chirurgilor experimentați. Și tot aici, a deprins dragostea pentru latura științifică, academică a chirurgiei, pe care în timp a ridicat-o cât mai sus posibil. Dovadă stau numeroasele sale întreprinderi academice, despre care vom scrie ceva mai încolo. Doctorul Paul Blidaru, pe care l-am cunoscut personal și l-am apreciat, a avut un rol determinant ca internul Popescu să-și dezvolte “interesul pentru latura academică a chirurgiei”.

Pe lângă munca de spital, Irinel Popescu a aplicat și voluntariatul, în ultimii doi ani ai internatului: “… am fost și asistent voluntar la Catedra de anatomie a Facultății de Medicină Generală, condusă la acea vreme de Profesorul Viorel Ranga. Era o tradiție în pregătirea chirurgilor români să treacă printr-o etapă de anatomie”. Unii dintre ei au fost chiar mari anatomiști: Thoma Ionescu, Ernest Juvara, Dimitrie Gerota”. Da, perfect de acord cu ultima propoziție scrisă de colegul Irinel Popescu, cei trei mari chirurgi au fost și mari anatomiști. Viceversa, respectiv ca un mare anatomist să fie și un mare chirurg, eu nu am auzit-o, cel puțin în România. Aș mai adăuga o părere personală: un chirurg operează pacientul, nu-l disecă! Dintre studenții pe care i-a îndrumat în timpul voluntariatului de anatomie, sunt amintiți: un viitor chirurg, șef de secție la Spitalul de Urgență Floreasca, Mihnea Avram, și un viitor mare profesor de neurologie la Spitalul Universitar, Ovidiu Băjenaru.

În iarna anului 1979, Irinel Popescu a fost soldat cu termen redus la o unitate militară de la Bacău. Mărturisesc că l-am identificat pe fruntașul Irinel Popescu într-un grup de 15 teriști, doar cu ajutorul legendei fotografiei. În aceeași modalitate l-am descoperit și pe viitorul profesor de psihiatrie Florin Tudose.

După venirea din Armată, în cele două luni terminale ale internatului, Irinel Popescu a făcut stagiul de obstetrică și ginecologie la Spitalul Filantropia. Aici a lucrat nemijlocit sub îndrumarea Doctoriței Ligia Georgescu. Șef de Clinică era conferențiarul Ion Lemnete.

Despre fosta primă treaptă în chirurgie, ce s-a finalizat la 1 noiembrie 1979, Irinel Popescu face o succintă judecată de valoare: “Internatul a fost un sistem care selecționa elite, ceea ce avea un efect benefic asupra întregului sistem medical. Consider că desființarea acestui sistem a fost o mare greșeală. Din păcate, același lucru s-a întâmplat și în Franța, de unde fusese preluat în România sistemul internatului! În ce măsură a fost doar o greșeală sau exact asta s-a urmărit (desființarea elitelor!) nu cred că vom afla vreodată!”.

Continuarea în numărul următor

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri medica academica

Conferința Națională de Medicina Familiei – Editia 2024

Societatea Academică de Medicina Familiei organizează în perioada 23-26 Octombrie, la București, Conferința Națională de Medicina Familiei, Ediția 2024. Ca și la ediția precedentă, participarea dvs. la Conferință se poate face fizic sau online, în funcție de programul personal. Experiența de învă...

Forumul Asociației Medicale Române, ediția 2024 – Ediție inaugurală

Ediția inaugurală a Forumul Asociației Medicale Române, organizată în 14 iunie 2024, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, a fost pentru o zi locul de întâlnire al elitelor medicale, creând un precedent care cu siguranța va contribui  de acum încolo la efortul conj...

Paul Gagniuc, cercetător: Bioinformatica, la granițele cunoașterii

Natura continuă să fie o inspirație pentru tot ce creează omul, iar descoperirile informaticii duc înțelegerea proceselor biologice la un alt nivel. Oamenii de știință încearcă acum să descifreze cum funcționează creierul și, totodată, să crească IQ-ul inteligenței artificiale. Studii de avangard...

Cronică la “Amintiri din Chirurgie”, carte scrisă de Irinel Popescu (I)

Iată-mă din nou într-o situație, nu tocmai ușoară, pe care nu știu cum am s-o finalizez. Nu este vorba despre o intervenție chirurgicală pe abdomen sau torace, ci de cu totul altceva. Acest altceva mi se pare a fi, de fapt, o problemă mai grea decât o operație. În operație, aveam cel puțin un aju...

Radu Gănescu, COPAC: Comunitatea nu sprijină organizațiile de pacienți

Vocea pacienților a crescut treptat în volum și amploare, iar în ultimii ani s-a cristalizat, structurat și dezvoltat, cel puțin până la nivelul reprezentării pacienților în dialogul cu autoritățile. Mai sunt încă multe de făcut, dar ultimii 20 de ani deja înseamnă o scurtă istorie și un punct de...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..