Conform raportului, autoritățile au instalat 17 locuri noi de joacă și fitness în șapte parcuri importante ale Capitalei: Floreasca, Regele Mihai I (fostul Herăstrău), Izvor, Băneasa, Carol, Tineretului și Parcul Circului.
Una dintre cele mai importante realizări a fost restaurarea aleilor istorice din Grădina Cișmigiu, precum și lucrările de refacere a cuvei și malurilor Lacului Mare. În Parcul Tineretului, autoritățile au reparat podul mare și au curățat lacul.
În plus, Primăria Capitalei a derulat o amplă campanie de plantare de arbori, reușind să planteze 574 de copaci noi. Aceștia au fost distribuiți în principalele parcuri ale orașului - Cișmigiu, Circului, Regele Mihai I, Tineretului, Verdi, Carol și Floreasca - dar și în alte zone verzi și pe aliniamentele stradale ale Bucureștiului.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹