Primarul din Sinaia, arestat preventiv; decizia este definitivă

Primarul din Sinaia, arestat preventiv; decizia este definitivă
📅 2025-05-21

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, ca nefondată, contestaţia depusă de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar.

Pe 16 mai, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea DNA privind înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Oprea, decizia fiind confirmată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, după respingerea contestaţiei depusă de edil.

Primarul a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie, având mai multe interdicţii, printre care pe cea de a exercita funcţia de primar şi de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercită în prezent atribuţiile de primar.

Întâlnirile şi discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.

"În concret, în perioada martie - aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deşi se afla sub măsura controlului judiciar pe cauţiune şi avea interdicţia de a exercita funcţia de primar al oraşului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuţiile de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului oraşului Sinaia în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor referitoare la relaţia cu Consiliul Local (discuţii cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebui aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) şi exercitarea de atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relaţiei contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce priveşte majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparţinând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)", susţine DNA într-un comunicat de presă.

Vlad Oprea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.

AGERPRES

Citește pe Antena3.ro
VIDEO Turiștii fug speriați după ce un turn chinezesc vechi de 600 de ani începe să se prăbușească. Fusese restaurat recent
  • Se adâncește misterul în cazul Denisei, românca dispărută în Italia. Poliția crede că a fost răpită, iar ultimul ei mesaj este alarmant
  • Familia POT se destramă. Victor Ponta și Gigi Becali, la pândă pentru a atrage nemulțumiții din alte partide
  • Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
  • Ce șanse are Simion la CCR. Augustin Zegrean: Se bagă-n seamă. Aseară spunea că el are fruntea lată, nu așa se câștigă o contestație
  • Mihai Gâdea: George Simion este o rușine națională. Este incalificabil și dezgustător
  • Doi soți care și-au construit cu 1,2 milioane € casa visurilor lor sunt obligați acum să o demoleze: „Nu ne dați afară, în stradă”
  • Nicușor Dan, felicitat de Universitatea Sorbona, după ce a fost ales Președintele României. Acolo și-a dat doctoratul
  • Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
  • SCANDALOS Incompetența administrației Fritz a dus la pierderea unei finanțări europene de patru milioane de euro pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” UPDATE Reacția lui Fritz și replica directorului Ovidiu Adam
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Bolojan, despre viitorul Primăriei Capitalei: Urgența e alta

Președintele interimar Ilie Bolojan a evitat să se pronunțe privind strategia pentru viitoarele alegeri la Primăria Generală a Capitalei, subliniind că prioritatea imediată a clasei politice ar trebui să fie formarea noului guvern.

Accident grav în Galați: Patru tineri răniți după ce s-au izbit cu motocicletele pe DJ 241

Patru tineri au ajuns la spital miercuri după-amiază în urma unui accident rutier produs pe drumul județean 241, în satul Berheci din comuna Gohor, județul Galați.

Prețul petrolului crește, în contextul unui posibil atac israelian asupra Iranului

Cotațiile petrolului au crescut, miercuri, cu peste 1%, în contextul temerilor privind o posibilă întrerupere a livrărilor din Orientul Mijlociu, titrează Reuters.

Efectele zațului de cafea asupra tufelor de trandafiri

Zațul de cafea poate îmbunătăți structura solului și ajută la ținerea departe a dăunătorilor bolilor dar nu oferă o schimbare de durată a pH-ului sau suficiente substanțe nutritive.

CCR a respins prima contestație privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Decizia este definitivă

Curtea Constituțională a României a respins o sesizare privitoare la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată joi.

Secretul cimentului roman. De ce rezistă și după 2.000 de ani

Cimentul roman impresionează prin rezistența sa de-a lungul timpului. Unele structuri construite în perioada Imperiului Roman există și astăzi, după 2.000 de ani.

Virusul West Nile a fost detectat în Marea Britanie. Poate provoca boli grave

Virusul West Nile a fost descoperit pentru prima dată la țânțari în Marea Britanie, anunță Agenția britanică pentru securitate sanitară, potrivit Reuters.

Top 3 zodii recunoscute pentru răbdarea lor de fier

Răbdarea este o virtute rară, dar pentru anumite semne zodiacale, aceasta vine natural. Fie că vorbim despre relații, carieră sau prietenii, aceste trei zodii reușesc să își păstreze calmul și să navigheze prin provocări fără să își piardă cumpătul. Iată care sunt cele mai răbdătoare semne zodiac...

UE vrea să impună taxe la coletele de valoare mică din comerțul online

Uniunea Europeană vrea să introducă o taxă de manipulare de 2 euro pentru coletele de valoare mică provenite din comerțul online, în special cele vândute de platforme precum Shein și Temu, pentru a face față volumului uriaș de produse ieftine importate în blocul comunitar, notează Reuters.

Neînțelegeri în AUR. Gigi Becali, despre George Simion: „TikTok-ul l-a îndrăcit. Acolo sunt dracii"

Gigi Becali a răspuns acuzațiilor lansate de liderul AUR, George Simion, care a susținut că deputatul ar fi fost trimis să-l convingă să accepte rezultatul alegerilor și ar face parte dintr-un sistem corupt.

Good News

Only good and positive news.