Compania de tehnologie a declarat că dezvoltă o actualizare de software care va „clarifica” dacă notificările de știri sunt de fapt rezumate generate de sistemul Apple Intelligence al companiei. Aceasta a declarat că actualizarea va fi lansată în următoarele săptămâni.
Aceasta vine în urma unei plângeri oficiale depuse de BBC, luna trecută, după ce alerte de știri marcate cu logo-ul publicației au informat unii utilizatori de iPhone că Luigi Mangione, acuzat de uciderea directorului executiv al UnitedHealthcare, s-a împușcat. Mangione este în viață și este deținut la o închisoare din Brookyln.
Alertele de știri false au fost emise din nou, vineri, când sistemul de inteligență artificială al Apple a rezumat notificările aplicației BBC și au transmis în mod eronat că Nadal a declarat că este homosexual. Rezumatele au susținut, de asemenea, că Luke Littler a câștigat Campionatul mondial de darts PDC, cu câteva ore înainte de începerea competiției.
„Aceste rezumate AI realizate de către Apple nu reflectă - și în unele cazuri contrazic complet - conținutul original produs de BBC. Este esențial ca Apple să rezolve urgent aceste probleme, deoarece acuratețea știrilor noastre este esențială pentru menținerea încrederii”, a declarat BBC.