S-au adunat nori negri deasupra Republicii Moldova - Informatorul Moldovei

S-au adunat nori negri deasupra Republicii Moldova - Informatorul Moldovei
📅 2025-04-19

Se apropie alegerile prezidențiale din Republica Moldova, episodul al doilea. Președinta în exercițiu, Maia Sandu, a luat aproape 43% din voturile moldovenilor. E foarte greu de crezut că în turul al doilea va lua peste 50%. Ceilalți au aproape 57%. Toți s-au aliat împotriva președintei Maia Sandu. Rezultatul e aproape știut înainte de turul al doilea.

Coincidență sau nu, Maia Sandu a ieșit președinte odată cu Joe Biden în America. Peste ocean se prefigurează deja o victorie la limită a fostului președinte care vrea cu tot dinadinsul încă un mandat chiar dacă „bate-n” 80 de ani.

Stoianoglo este susținut de ruși dar are cetățenie română și a votat împotriva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Chiar dacă e dovedit mincinos și profitor, acesta are toate șansele să ajungă președintele Republicii Moldova. Oamenii sunt ciudați!

S-au adunat mulți nori negri deasupra micuței republici de dincolo de Prut. Maia Sandu, președinta proeuropeană are din ce în ce mai puține șanse să câștige al doilea mandat în fruntea țării. Contracandidații ei din primul tur al alegerilor prezidențiale au făcut front comun. Contracandidații au alegători foarte disciplinați. Are vreo șansă Maia Sandu să rupă 8 procente de la alianța prorusă? Foarte greu de crezut. Așa că soarta Moldovei pare pecetluită. ~ncă un aspect e bine de privit. Maia Sandu a ajuns în fruntea statului moldovean odată cu Joe Biden. Acesta s-a retras din cursă și a băgat vicepreședinta să candideze. Peste ocean se conturează deja o victorie a lui Trump, asta în primul rând pentru că americanii au refuzat până acum să voteze o femeie președinte. Degeaba Kamala Harris are experiență, are discurs, cunoaște foarte bine politica externă, are o echipă foarte bună, dacă e femeie, e femeie! Prin asta va pierde lupta cu Trump. Fostul președinte dat pe tușă de americani în 2020 deja face planuri cum să împrată Ucraina cu Moscova și Israelul cu alte țări din zonă. Donald Trump e un real pericol pentru America și întreaga lume, dar americanii refuză cu obstinație să pună o femeie președinte.

Revenind în Moldova, Renato Usatâi care s-a clasat pe locul trei în competiția electorală a spus că lasă oamenii să voteze cum vor fără să le spună ce să aleagă. De aici Maia Sandu ar putea lua voturile necesare. Usatâi a avut 13%. Ca să câștige Maia Sandu are nevoie de voturile a mai mult de jumătate dintre cei ce l-au votat pe Renato Usatâi.

Continuând paralela cu America, dacă va câștiga Trump, așa cum se prefigurează, atunci în Moldova câștigă candidatul socialiștilor. E o mare tragedie, pentru că socialiștii sunt flămânzi rău și va fi jale în țară. Europa nu va mai da bani în Moldova, iar Rusia nu dă, faptul fiind constatat de multe ori. Rusia și în special mafioți ca Ilan Șor dau bani dar nu Republicii Moldova, ei dau milioane de dolari cetățenilor ca să le cumpere voturile. Strict cu bani au obținut socialiștii și mafioții lui Șor voturi. Există, probabil, pentru Maia Sandu speranța Usatâi. Din păcate însă, voturile lui Renato Usatâi vin, în special, din zona Bălți. Tot acolo oamenii au votat masiv împotriva Uniunii Europene. Culmea e că mulți tineri din zonă lucrează în Europa! La fel ca Stoianoglo care are cetățenie română, deci el are posibilitatea să circule liber în Europa, dar votează împotriva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană ca nu cumva toți moldovenii să poată circula liber! Dacă în primul tur al alegerilor s-au cheltuit aproape 50 milioane de dolari pentru a cumpăra și falsifica voturi, în turul al doilea va fi și mai grav. Cert este că Maia Sandu se depărtează de posibilitatea câștigării alegerilor. Doar printr-o minune Maia Sandu adună 100.000 de voturi în plus față de primul tur. O șansă ar fi cu moldovenii care lucrează în străinătate și nu au ajuns la primul tur de scrutin. Dacă se duc mai mulți la vot în străinătate, dacă se mai „taie” posibilitatea cumpărării de voturi de către socialiști și dacă, printr-o minune, se trezesc la realitate destui moldoveni din țară care s-au lăsat cumpărați în primul tur, atunci Maia Sandu obține al doilea mandat în fruntea țării. Sunt prea mulți de dacă!

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatâi, care s-a clasat pe locul al treilea la turul întâi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, a anunțat într-o conferință de presă că nu va face alegătorilor săi nicio recomandare de vot pentru turul al doilea, prevăzut să se desfășoare pe 3 noiembrie. Usatâi a spus că nu va susține pe niciunul dintre cei doi candidați care au intrat în turul II al alegerilor prezidențiale, iar politicianul a îndemnat cetățenii să voteze candidatul pe care-l consideră ei potrivit. Renato Usatîi a obținut 13,79 la sută din voturi după primul tur al alegerilor prezidențiale, în timp ce actuala președintă Maia Sandu, candidată din partea PAS, a avut 42,49 la sută din voturi, iar Alexandr Stoianoglo, susținut de socialiști (PSRM), 25,95 la sută. Totodată, Renato Usatîi a criticat atât PAS, cât și PSRM, acuzându-le de atacuri împotriva sa și a partidului său de-a lungul timpului. Renato Usatâi, al cărui fief electoral este considerată regiunea Bălți, este o figură controversată în politica din Republica Moldova. Inițial un prorus, cu afaceri în Rusia, el și-a schimbat orientarea prorusă după ce autoritățile ruse au emis pe numele lui un mandat de arestare și a fost dat în urmărire internațională în 2016, fiind bănuit că a pus la cale asasinarea unui om de afaceri rus.

Usatîi a candidat la președinție și în 2020, când s-a clasat tot pe locul al treilea, având atunci 16,09 la sută din voturi. În turul al doilea a susținut-o, în mod aparent paradoxal, pe Maia Sandu, care avea 36,16 la sută din voturi în turul I și care a câștigat președinția în fața lui Igor Dodon (32,61 la sută voturi în turul I), președintele de atunci. Maia Sandu a avut în turul al doilea peste 57 la sută din voturi, un scor categoric care a fost atribuit atunci atât diasporei, cât și susținerii lui Usatîi. La turul I al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024, au participat 11 candidați, unii dintre ei în mod clar proruși, gravitând în jurul oligarhului fugar Ilan Șor, refugiat la Moscova, în timp ce alții au susținut că sunt proeuropeni. Maia Sandu le-a cerut alegătorilor care au votat-o în turul I să-i mobilizeze și pe alții și s-a adresat și electoratului celorlalți candidați pro-europeni, inclusiv al lui Renato Usatâi, să o susțină în noua bătălie și să nu lase țara „celor care vor să o vândă”. Voturile celorlalți candidați proeuropeni sunt aproape nesemnificative.

Donald Trump își face NATO jucărie personală și împarte Ucraina cu Putin

Fără să ajungă președinte, Donald Trump vorbește despre împărțirea Ucrainei în zone autonome care să se autoguverneze. Practic aceste zone vor fi sub aripa Rusiei. Țarul exultă când vede cum i se pot îndeplini poftele mai ușor decât credea. Cu Donald Trump președinte Ucraina se sparge-n bucăți spre mulțumirea lui Putin. Acesta își va lua bucățile dorite și va reduce la tăcere Ucraina „europenizată”.

Dacă Donald Trump se întoarce la Casa Albă el intenționează să „acționeze cu viteză vertiginoasă” pentru a pune capăt războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Totodată, conform planului lui Trump, Ucraina ar rămâne în afara NATO, iar responsabilitatea pentru menținerea păcii s-ar muta asupra țărilor europene. Planul presupune formarea de zone autonome de ambele părți ale liniei demilitarizate în Ucraina. Între timp, Trump va amenința cu tarife din ce în ce mai mari pentru a-i forța pe aliații Americii să cheltuiască mai mult pentru apărare și să-și alinieze relațiile comerciale cu SUA – menținând în același timp presiunea asupra Chinei.

De menționat este că zonele de demarcație au fost soluțiile ONU aplicate pentru stingerea conflctelor teritoriale izbucnite după 1946. Altă soluție înseamnă un nou război mondial , care oricum va schimba harta Europei ! Zelenski nu are altă soartă! Soluția Minsk a lui Merkel era cea mai bună, dar Zelenski a dorit NATO și i-a ieșit pe dos! Oricât ar dura, Putin va avea răbdare până să-și îndeplinească pofta. El abia și-a început mandatul. Singura variantă bună de pace în zona de est a Europei este ca Trump să nu ajungă președinte, iar în Moldova să rămână la conducere Maia Sandu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatorul moldovei

HRISTOS A ÎNVIAT!

The post HRISTOS A ÎNVIAT! appeared first on Informatorul Moldovei.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Operatorul de apă Aquavas Vaslui este alături de vasluieni zi de zi și intervine cu promptitudine pentru a asigura un serviciu de calitate. Cu ocazia sfintelor sărbători de Paști operatorul de apă Aquavas Vaslui transmite sănătate, bucurii și sărbători binecuvântate, alături de cei dragi, tuturor...

HRISTOS A ÎNVIAT!

Dragi membri, colaboratori, simpatizanți, angajați, voluntari și prieteni ai Asociație Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza”, din Bârlad,           Vă dorim un Paște luminos și binecuvântat! În aceste zile sfinte, când sărbătorim Înviere...

Pentru țărișoară ține bucureștenii în frig dar vrea președinte! Se anunță vremuri înghețate!

E mai mult decât jenant, e criminal să ții oamenii în frig, tu ca primar general într-o capitală cică europeană. Unii oameni, săracii, mor carbonizați în casele lor înghețate, pentru că au vrut mai multă căldură decât le dă Nicușor Dan, în calitate de primar general al Bucureștiului. E criminal, ...

Consiliul Județean Vaslui l-a sărbătorit pe cel mai în vârstă locuitor al comunei Deleni, care a împlinit 103 ani

Într-un cadru emoționant, vicepreședinții Consiliului Județean Vaslui, Costel Zară și Mădălin Căciulă, au participat la evenimentul de aniversare al celui mai în vârstă locuitor al comunei Deleni – Gheorghe Pășcan, care a împlinit 103 ani. La eveniment, bătrânul a fost înconjurat de copii, nepoți...

Proiecte pentru sprijinirea vârstnicilor vulnerabili: Programul Operational Inclusiv – „Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice”

La inițiativa Consiliului Județean Vaslui a avut loc o întâlnire cu privire la accesarea fondurilor europene destinate serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice vulnerabile. La discuții au participat vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Costel Zară, alături de Ali...

Conducerea Consiliului Județean Vaslui, prezentă la lansarea proiectului de modernizare cu fonduri europene a Vămii Albița

Proiectul comun de modernizare a Punctului de Trecere a Frontierei Albița – Leușeni, derulat de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii din Republica Moldova, a fost lansat, marți, în prezența autorităților locale...

Ziua Mondială a Sănătății: “Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță”

În acest an, pe 7 Aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, celebrăm importanța sănătății materne și infantile, două domenii fundamentale pentru viitorul oricărei națiuni. Tema din acest an, „Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță”, subliniază necesitatea unui sistem de sănătate acce...

Parteneriat pentru Expoziția „Republica Moldova prezintă” de la Vaslui

Conducerea Consiliului Județean Vaslui a avut o întâlnire cu reprezentanții Primăriei municipiului și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui pentru a finaliza parteneriatul în vederea organizării Expoziției „Republica Moldova prezintă”. Evenimentul va avea loc în municipiul Vaslui,...

Regretatul folclorist Dan Ravaru omagiat de Consiliul Județean Vaslui

Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, a organizat evenimentul „In memoriam Dan Ravaru”. Prezent la activitate, Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a punctat faptul că instituția pe care o conduce va susține toate manifestările care scot în evidență...

Good News

Only good and positive news.