Mihăiță Bloc este lovit din toate părțile! - Informatorul Moldovei

Mihăiță Bloc este lovit din toate părțile! - Informatorul Moldovei
📅 2024-09-16

PAMFLET

Unii vor stadionul promis. E vorba de cei care s-au lăsat prostiți încă o dată de minciuna cu stadionul nou. Alții, care au pus candidați de carton în alegerile locale, ca să câștige detașat Mihăiță, la fel cum au procedat pesediștii când au pus-o pe Viorica Dăncilă să candideze la președinție, vor bani și funcții de la Mihăiță. Ei au fost de acord să meargă „mână moartă” la primăria Iași dar și la Consiliul Județean Iași, iar acum vor funcțiile promise și banii promiși. Cum va rezolva aceste cereri Mihăiță rămâne de văzut, pentru că DNA are tirul pe el. Cea mai mincinoasă știre este că Mihăiță pregătește o autorizație cu cântec pentru care va primi „capac” vreun milion de epuroi. La banii ăștia cred că-și va achita datoriile curente, că cele viitoare sunt mult mai mari. Se mai spune prin Târgu’ Ieșilor că Mihăiță Bloc este amenințat cu judecarea pe repede înainte a dosarelor care-l pot duce după gratii. În condițiile astea cică omul stă toată ziua în negocieri.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatorul moldovei

S-a călătorit vara și a venit toamna cea bogată

Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi și sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. În zonele viticole marchează începutul culesului viilor. Acum se crede că șerpii și alte reptile înc...

Excursie în lumea mărcilor (XVI)

În Rusia cea mai căutată este mierea de regiunea Kuban, iar în Maroc, mierea din flori de jujuba recoltată în Munţii Atlas. Regatul Unit furnizează câteva mărci de miere renumite: miere de York, de Perth şi de Snowdonia. York este unul dintre ducatele care fac parte din Anglia. Perth este un comi...

Toamna cea bogată și-a revărsat frumusețea peste colinele domoale ale Bălțaților

La Bălțații Iașilor, sărbătoarea în stil tradițional aduce bucurie, dar și elemente unicat în Moldova zilelor noastre. Dragostea pentru tradiții așează această frumoasă comunitate în fruntea comunităților din regiune și din țară. La început de toamnă și anul acesta, vrednicul primar Vasile Aștefa...

Excursie în lumea mărcilor (XV)

Spre deosebire de marca industrială, marca de regiune nu poate fi transmisă. Este legată organic de condiţiile unice naturale şi antropice ale regiunii de baştină. Transferul mărcii de regiune asupra produselor similare obţinute în alte părţi este un fals. Mihail Sadoveanu scrie în volumul “Oamen...

S-a supărat văcaru’ pe sat!

PAMFLET La Gherghești în județul Vaslui s-a supărat văcarul pe sat. Din folclor vine vorba cu văcarul care s-a supărat pe sat dintr-un motiv închipuit. Văcarul în cauză a uitat că el mănâncă o pâine albă pentru că proprietarii de animale din acel sat l-au angajat să le pască. El voia de acum să f...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..