Mai are nevoie România de minerit? - Informatorul Moldovei

Mai are nevoie România de minerit? - Informatorul Moldovei
📅 2024-09-16

Modificările introduse printr-o ordonanță de urgență aprobată recent vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităților miniere pentru societățile în insolvență și valorificarea golurilor miniere din saline, pentru turism sau scopuri medicale. Concret, se instituie posibilitatea continuării activității miniere pentru societățile aflate în procedură de insolvență, prin păstrarea licenței în cadrul unui program de reorganizare, dar și posibilitatea dezvoltării și valorificării golurilor miniere din saline care pot fi utilizate din punct de vedere turistic sau medical.
Reintroducerea în circuitul economic a resurselor secundare va contribui la creșterea gradului de securitate și sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esențiale în sectoare industriale cheie pentru economia națională și europeană. Astfel, este susținută dezvoltarea unui model economic durabil și responsabil în raport cu mediul înconjurător, promovând economia circulară prin creșterea gradului de utilizare a resurselor de materii prime.
Îmbunătățirea reglementărilor în domeniul resurselor minerale neenergetice va avea un impact macroeconomic prin eficientizarea exploatării acestora, atragerea investițiilor si creșterea veniturilor bugetare, redeschiderea minelor cu activitatea încetată și, indirect, prin reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibilă pe plan local.
Obiectivul modificării Legii minelor nr.85/2023 este de a reduce cheltuielile statului pentru ecologizare, generarea de beneficii economice și sociale, inclusiv crearea de locuri de muncă și atragerea de investiții. Măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parțial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare, cu posibil impact transfrontalier, cheltuielile cu protecția mediului, care au ca scop final redarea unor mari suprafețe de teren în circuitul economic și tot ceea ce însemnă regenerarea socio-economică a comunităților învecinate, reintegrarea peisagistică a zonelor și refacerea bio-diversității sunt transferate către agenții economici care vor face exploatarea.
Impactul economic este semnificativ, cuantificabil atât prin beneficii directe de natura taxelor, impozitelor și contribuțiilor aferente desfășurării activităților de exploatare minieră, proporționale cu valorile mari ale investițiilor necesare, care contribuie semnificativ la bugetul general consolidat al statului, precum și la bugetele locale, cât și prin beneficii indirecte obținute prin reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibile pe plan local, regional și național.
De asemenea, odată cu preluarea de către operatorii economici a stațiilor de tratare a apei ce debitează natural din perimetrele miniere închise și care trebuie monitorizate post închidere, împreună cu licența de concesiune sau dare în administrare, se realizează o economiei de circa 13 milioane lei/an la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor pentru operarea stațiilor de tratare a apelor.
Modificările sunt necesare întrucât forma inițială a Legii minelor nu permitea reofertarea perimetrelor cu activitate încetată, înainte și după terminarea lucrărilor de închidere. De asemenea, nu reglementa regimul utilizării golurilor miniere și nici regimul apelor provenite natural din perimetrele miniere aprobate la închidere definitivă și care sunt supuse procesului de monitorizare post închidere.
În contextul economic actual, având în vedere și Rezoluția Comitetul Economic și Social European din 24 martie 2022 privind Războiul din Ucraina și impactul său economic, social și ecologic, măsurile instituite prin ordonanța de urgență se circumscriu demersurilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru crearea cadrului legislativ necesar reluării activității miniere în obiectivele închise prin hotărâri de guvern și exploatării depozitelor istorice de deșeuri miniere cu conținut de metale utile.
Resursele minerale secundare depozitate în iazuri de decantare sau halde de steril prezintă un potențial foarte ridicat de valorificare industrială prin recuperarea metalelor prețioase, critice și utile de bază (Au, Ag, Cu, Pb, Zn, Fe, Mn, W, Mo etc.) pentru care au fost deschise exploatările sau a unor elemente care au intrat recent în sfera de interes a valorificării industriale (Ge, In, Te, Cd, Sb), prin utilizarea mineralelor însoțitoare (cuarț, feldspat, minerale argiloase) sau prin folosirea unor tipuri de reziduuri ca amelioratori pentru soluțiile sărace (de exemplu în cazul unor halde ale minelor de cărbune).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatorul moldovei

S-a călătorit vara și a venit toamna cea bogată

Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi și sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. În zonele viticole marchează începutul culesului viilor. Acum se crede că șerpii și alte reptile înc...

Excursie în lumea mărcilor (XVI)

În Rusia cea mai căutată este mierea de regiunea Kuban, iar în Maroc, mierea din flori de jujuba recoltată în Munţii Atlas. Regatul Unit furnizează câteva mărci de miere renumite: miere de York, de Perth şi de Snowdonia. York este unul dintre ducatele care fac parte din Anglia. Perth este un comi...

Toamna cea bogată și-a revărsat frumusețea peste colinele domoale ale Bălțaților

La Bălțații Iașilor, sărbătoarea în stil tradițional aduce bucurie, dar și elemente unicat în Moldova zilelor noastre. Dragostea pentru tradiții așează această frumoasă comunitate în fruntea comunităților din regiune și din țară. La început de toamnă și anul acesta, vrednicul primar Vasile Aștefa...

Excursie în lumea mărcilor (XV)

Spre deosebire de marca industrială, marca de regiune nu poate fi transmisă. Este legată organic de condiţiile unice naturale şi antropice ale regiunii de baştină. Transferul mărcii de regiune asupra produselor similare obţinute în alte părţi este un fals. Mihail Sadoveanu scrie în volumul “Oamen...

S-a supărat văcaru’ pe sat!

PAMFLET La Gherghești în județul Vaslui s-a supărat văcarul pe sat. Din folclor vine vorba cu văcarul care s-a supărat pe sat dintr-un motiv închipuit. Văcarul în cauză a uitat că el mănâncă o pâine albă pentru că proprietarii de animale din acel sat l-au angajat să le pască. El voia de acum să f...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..