IAȘI a devenit Capitala poștașilor! - Informatorul Moldovei

IAȘI a devenit Capitala poștașilor! - Informatorul Moldovei
📅 2024-09-16

Marșul curajului, perseverenței și spiritului de echipă a adunat peste 500 de poștași la Iași, la Marșul Factorilor Poștali – ediția 44.

Compania Națională ”Poșta Română” și Fundația ,,Poșta Română” au adus, din nou, în același loc peste 500 de poștași care au participat la Marșul Factorilor Poștali, ediția a 44-a, organizată, după 28 de ani, la Iași, în perioada 2-4 august.

Pe un traseu de 7.000 de metri pentru bărbați și 3.000 de metri pentru femei, 42 poștărițe și 42 de poștași, câștigătorii etapelor județene ale Marșului din cele 41 de județe și din București au pornit, sâmbătă, 3 august, din fața Școlii Primare Gh. Asachi, pe bulevardul Ștefan cel Mare, în întrecerea constanței și stabilității.

Au fost premiați cei mai rapizi poștași, însă s-au acordat și premii speciale, pentru cel mai vârstnic participant, cel mai tânăr, dar și cel mai ethnic dintre factori. La finalul competiției clasamentul a arătat astfel:

1. Categoriabărbați:

Premii:

Locul 1. ClaudiuCostescu– OJPC Vâlcea

Locul 2. Victor Romașcan– OJPC Suceava

Locul 3. TiberiuCrăciun– OJPC Sibiu

Premiispeciale:

  1. Cel mai vârstnic concurent: Minus Deneș- OJPC Harghita
  2. Cel mai ethnic concurent: Matei Doru- OJPC Teleorman
  3. Cel mai tânăr: Halmagyi Matias – OJPC Cluj

Decan de vârstă: Traian Vancea- OJPC Cluj

2. Categoriafemei:

Premii

Locul 1.Marinela Szekely – OJPC Hunedoara

Locul 2. Mioara Făcăoaru – OJPC Harghita

Locul 3. Despina Dragomir-OJPC Gorj

Premiispeciale:

Cea mai tânără: Nicoleta Surd – OJPC Timiș

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatorul moldovei

S-a călătorit vara și a venit toamna cea bogată

Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi și sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. În zonele viticole marchează începutul culesului viilor. Acum se crede că șerpii și alte reptile înc...

Excursie în lumea mărcilor (XVI)

În Rusia cea mai căutată este mierea de regiunea Kuban, iar în Maroc, mierea din flori de jujuba recoltată în Munţii Atlas. Regatul Unit furnizează câteva mărci de miere renumite: miere de York, de Perth şi de Snowdonia. York este unul dintre ducatele care fac parte din Anglia. Perth este un comi...

Toamna cea bogată și-a revărsat frumusețea peste colinele domoale ale Bălțaților

La Bălțații Iașilor, sărbătoarea în stil tradițional aduce bucurie, dar și elemente unicat în Moldova zilelor noastre. Dragostea pentru tradiții așează această frumoasă comunitate în fruntea comunităților din regiune și din țară. La început de toamnă și anul acesta, vrednicul primar Vasile Aștefa...

Excursie în lumea mărcilor (XV)

Spre deosebire de marca industrială, marca de regiune nu poate fi transmisă. Este legată organic de condiţiile unice naturale şi antropice ale regiunii de baştină. Transferul mărcii de regiune asupra produselor similare obţinute în alte părţi este un fals. Mihail Sadoveanu scrie în volumul “Oamen...

S-a supărat văcaru’ pe sat!

PAMFLET La Gherghești în județul Vaslui s-a supărat văcarul pe sat. Din folclor vine vorba cu văcarul care s-a supărat pe sat dintr-un motiv închipuit. Văcarul în cauză a uitat că el mănâncă o pâine albă pentru că proprietarii de animale din acel sat l-au angajat să le pască. El voia de acum să f...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..