Apropo de articolul anterior şi în treacăt fie zis, sprijinirea culturii era un fapt obişnuit pe vremuri. De exemplu Carol I a finanţat elaborarea şi editarea “Marelui Dicţionar Geografic al României”. Fundaţia “Regele Ferdinad I” şi “Fundaţiile Regale Carol al II-lea” au fost create special ca să ajute cultura naţională. De altfel Carol al II-lea este considerat cel mai mare mecena al culturii româneşti de la Ştefan cel Mare. I s-a zis regele culturii. În timpul domniei sale învăţământul avea alocat 17% din buget. Marele industriaş Nicolae Malaxa a dat bani pentru şcoli şi biblioteci publice, a construit spitalul din Bucureşti care-i poartă numele, a finanţat Societatea Scriitorilor din România şi editarea multor lucrări semnate de autori români. A sponsorizat “Enciclopedia Română”, ediţia 1938, coordonată de sociologul Dimitrie Gusti, a susţinut creaţia tehnică, a sprijinit inventatorii, a trimis tineri români la studii peste hotare şi a fondat Asociaţia Generală a Inginerilor din România. Regimentul motorizat creat de Chrrissoveloni şi staţiunea de mecanizare a agriculturii de pe domeniul coroanei de la Zorleni, prima unitate de acest gen din Vechiul Regat, l-au îndemnat pe Nicolae Malaxa să înfiinţeze în curtea fabricii Mândra din Bârlad unul dintre primele ateliere de reparaţii auto din ţară. La vremea aceea, vorbim de al doilea deceniu din secolul XX, fabrica Mândra, al cărei director tehnic era Nicolae Malaxa, furniza ulei alimentar garnizoanei Bârlad. La fabrica de spirt din Ghidigeni a fost o vreme inginer şef Petru Bolomei, doctor în chimie, descendentul unei familii de mari proprietari agricoli din Bărăgan. Tatăl său a fost şi primul director al staţiunii din Zorleni. La Ghidigeni, Petru Bolomei a reuşit să izoleze din distilaţia alcoolică vanilina – substitut al vaniliei naturale şi să obţină spirt din fasole, dar şi din semințele de neghină, rămase după tararea grâului şi pentru care până atunci nu se găsise utilizare. Lui Nicolae Chrissoveloni i-a semănat bine Dumitru Marinescu, ţăran din satul Bragadiru, judeţul Ilfov, ajuns mare industriaş. Marinescu s-a născut în 1842 într-o familie de agricultori săraci. La 12 ani intră ucenic la un negustor de băuturi alcoolice. Văzându-l cinstit şi întreprinzător, patronul îl numeşte în 1866 administrator. Zece ani mai târziu Dumitru Marinescu porneşte afacerea proprie – fabrica de spirt de la Bragadiru, întreprindere care în scurt timp va produce alături de alcool, drojdie alimentară şi glucoză din porumb. Urmează fabrica de bere Rahova, dată în funcţiune în 1895. Berea de calitate superioară a adus fabricii statutul multrâvnit de “Furnizor al Curţii Regale”. La Bragadiru Dumitru Marinescu a ctitorit şi a finanţat Palatul Cultural, care la vremea aceea, 1910, era cea mai mare instituție culturală în mediul rural din Vechiul Regat. Patronul plecat de jos nu i-a uitat pe muncitorii săi. Pentru salariaţi a construit locuinţe, cantină şi un club dotat cu bibliotecă şi popicărie. Copiii muncitorilor primeau zilnic, înainte de a pleca la şcoală, un pahar cu lapte şi un covrig. Marinescu este urmaşul spiritual al bancherului german Jakob Fugger din secolul XVI. Fugger a trăit în Augusburg, urbe bavareză, până în 1806 oraş liber supus direct împăratului german şi important centru al comerţului cu mirodenii. Fugger a construit în Augusburg un cartier elegant pentru familiile nevoiaşe şi a lăsat prin testament dispoziţia ca locatarii să plătească o chirie simbolică, ce nu va creşte vreodată. Compania lui Fugger există şi azi, iar cele 142 de familii din cartierul Fuggerei achită anual pentru locuinţă 88 de eurocenţi, echivalentul sumei modice stabilite în sec. XVI. Cartierul est înconjurat de un zid şi cum locuitorilor li se cere să ducă o viaţă curată, bazată pe preceptele creştine, nimeni nu are voie să intre pe poartă după ora 10 seara. Cine întârzie plăteşte în folosul comunităţii o amendă. Azi poate fi liniştit, amenda, stabilită cândva tot în sumă fixă, nu depăşeşte 4 euro. În 1786 principele Moldovei Alexandru Ioan Mavrocordat a acordat medicului Gerah Herletz dreptul de a înfiinţa o spiţerie în Iaşi, cu condiţia să fie cea mai ieftină din Iaşi, pentru “a fi de folos norodului”. Herletz va prepara medicamente pentru Spitalul Sfântul Spiridon, dar şi bere. Berea bogată în zaharuri uşor digerabile şi în vitamine din complexul B poate fi medicament naturist dacă este consumată în cantităţi moderate şi ajută pe suferinzii de anemii ori pe covalescenţi. Având succes nu numai printre bolnavi, ci şi printre cei sănătoşi, doctorul începe să producă bere în cantităţi industriale. Deşi nu este o băutură tradiţională, berea place ţăranilor români. Se spunea pe vremuri că ţăranul ajuns la oraş trebuie musai să bea o bere şi să mănânce o gogoaşă. Pe la 1825 Maria von Neupauer, succesoarea lui Gerah Herletz, crează marca Zimbru şi introduce metoda de fabricaţie Pilsen din Boemia Germană. Berea Zimbru capătă renume printre ieşeni şi nu numai. Se spune că Ion Luca Caragiale a vrut să deschidă în Iaşi o filială a berăriei Gambrinus. Renunţă însă după ce a trecut pe la terasa Zimbru. S-a temut de concurenţă, ori asta spune multe despre calitatea superioară a berii ieşene. Când era foarte tânăr, Ion Luca Caragiale a avut o cârciumă în gara Buzău. De aici va ajunge la berea de casă şi berăria Gambrinus din Bucureşti, cele mai selecte în Bucureştiul de la sfârşitul veacului XIX. Par de mirare aceste preocupări la un literat de talia lui Ion Luca Caragiale, dar nu a fost singurul. Prima fabrică de hârtie din Moldova, pusă în funcţiune în 1841 la Piatra Neamţ, a aparţinut lui Gheorghe Asachi, iar în 1852 Mihail Kogălniceanu deschidea o fabrică de postav la Blebea, lângă Târgu Neamţ. “Copilaş, ori tu ostaş/ Ciocolată dacă vrei/ Cere numai Berindei/ O găseşti oriunde vrei”. Sunt versurile unei reclame de la începutul secolului XX, de care îşi aducea aminte bunicul matern, Vasile Ivas din Ciocani. Fabrica de ciocolată Berindei, prima din Vechiul Regat, fusese înfiinţată în 1872. Revistele din 1916 promovau specialităţile de ciocolată Berindei, preparate anume pentru excursionişti şi sportivi. Berindei, vechi neam de boieri munteni, înrudit cu Brâncovenii, se trage din tribul turcoman al berindeilor, originar din Karakalpacia şi stabilit acum un mileniu în sudul Olteniei. Familia a dat pe istoricii Dan şi Mihnea Berindei. Scriitoarea Ioana Berindei, soţia lui Mihnea, are prin tatăl ei, istoricul Ioan Hudiţă, rădăcini tutovene în satele Zorleni şi Bogdăneşti. Un alt mare producător de ciocolată a fost firma Zamfirescu din Bucureşti. Societatea înfiinţată în 1840 producea lumânări. În 1865 începe fabricația săpunurilor de lux parfumate cu uleiuri de flori importate din Provansalia, continuă în 1898 cu o fabrică de ciocolată fină, în 1921 cu producţia de glicerină, săpunuri de rufe şi săpunuri speciale-lichide sau aditivate, iar în 1922 cu o unitate de îmbuteliere a parfumurilor de import. În 1853 Gheorghe Assan, de origine aromân, înfiinţează la Bucureşti prima moară cu motor cu aburi şi o fabrică de pâine. Moara Assan, moară de foc cum i se spunea pe atunci, este actul de naştere al industriei româneşti moderne. Firma cunoaşte o continuă dezvoltare: în 1855 este dată în funcţiune fabrica de uleiuri vegetale, în 1895 începe producţia de lacuri şi vopsele, iar în 1903 este pusă în funcţiune termocentrala pentru curent electric, tot în 1903 este dat în exploatare silozul înalt de 41 de metri, multă vreme cea mai înaltă clădire din Bucureşti, iar în 1930 “Fabricile Assan” încep să producă chituri şi săpun. Un rol hotărâtor în dezvoltarea companiei l-a avut inginerul Basil G. Assan, fiul lui Gheorghe Assan. Basil a fost inventator, unul dintre brevete l-a primit pentru extracţia uleiului cu solvenţi organici, folosită până azi în toată lumea. Procedeul urmăreşte recuperarea uleiului rămas după presare, în turte (broken). Meritele lui Basil Assan nu se opresc aici: a proiectat şi a construit prima fabrică românească de ulei din germeni de porumb, a proiectat Canalul Dunăre – Marea Neagră şi a donat statului 100.000 lei aur pentru începerea lucrărilor, a proiectat un tunel rutier între Călăraşi şi Turtucaia care să lege pe sub Dunăre Muntenia de Cadrilater şi a publicat numeroase articole în revistele tehnice. Basil G. Assan a fost primul român care a făcut înconjurul lumii şi a participat la o misiune ştiinţifică internaţională în arhipelagul arctic Spitsbergen. Impresiile de călătorie sunt adunate în două jurnale apărute în Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie: “Expediţie în regiunile polare nordice” şi “Expediţie în jurul Pământului”. În călătoriile sale Basil G. Assan a avut norocul să descopere câteva noi insule în arhipelagul Spitsbergen şi în oceanul Pacific. Uzând de dreptul descoperitorului a luat formal insulele în posesia României. Din păcate acestea au fost abandonate de statul român. Între anii 1897-1899, Emil Racoviţă a participat la expediţia Societăţii Regale Belgiene de Geografie în Antarctica, prilej cu care descoperă în apele continentului îngheţat două insule: Cobălcescu şi Racoviţă. Spre deosebire de inginerul Assan, savantul nu le-a revendicat în numele României, acestea rămânând ale nimănui pentru mai bine de un secol. Statul român nu a fost niciodată interesat de apropriaţiunea unor teritorii din afara spatiului românesc, adică sa aibă colonii. Marian Rotaru