CONFERINȚĂ PREOȚEASCĂ Instalare protopop la Sighetu Marmației | Stiri Informaţia Zilei SM

CONFERINȚĂ PREOȚEASCĂ Instalare protopop la Sighetu Marmației | Stiri Informaţia Zilei SM
📅 2024-10-18

Conferința preoțească a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighetu Marmației, urmată de slujba Te-Deum-ului.

Referatul conferinței a fost alcătuit și susținut de Părintele Adrian Morar, directorul serviciilor social-medicale al Eparhiei, și s-a intitulat „Hristos –  vindecătorul trupurilor și al sufletelor noastre”.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la ultima conferință preoțească de toamnă din acest an, consacrată Anului îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română și Anul comemorativ al Sfinților tămăduitori doctori fără de arginți, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Iată, suntem după Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, în catedrala orașului, catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care a fost târnosită în 1998 de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, cu mai mulți Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care și Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Am avut și oaspeți din Ucraina. De atunci lucrurile la Sighetu Marmației au evoluat foarte frumos, ne-a ajutat Dumnezeu să redobândim Palatul Cultural. Cele liturgice le facem în Catedrală, cele cultural-teologice le facem întotdeauna în fostul palat episcopal, care, după restaurare prin proiect european și inaugurarea lui în 2022, a intrat în circuitul cultural național și, de ce nu, internațional, pentru că este un imobil de o valoare și o frumusețe arhitecturală fără egal. Are 8 săli de expoziție, săli de manifestări culturale, de prezentări de carte, lansări de carte, expoziții de pictură și icoane, are acest muzeu foarte frumos și multe icoane din Maramureșul Voievodal și cărți vechi de la parohii și mănăstiri, numit „Muzeul Carol I”, care a fost cel care a semnat actul de dăruire a Palatului pe vecie pentru sediu de episcopie, are sala festivă „Episcop Dr. Vasile Stan”, i-am dat acest nume pentru că a fost întâiul Episcop după reînființare în 1937, și toate activitățile noastre bisericești, teologic-culturale le facem aici, și conferințele, deci.

Au avut loc, după cum mi-a spus Părintele Dan Sidău, care a fost numit și instalat azi ca noul și tânărul protopop al Sighetului, un preot vrednic și râvnitor, bine pregătit, din generația tânără, cu experiență în pastorație, a fost și este și rămâne și director al Centrului Cultural-Pastoral, pentru că are experiență deosebită și o râvnă sporită și din punct de vedere cultural prezintă Palatul oaspeților din străinătate cu multă competență și ne bucurăm că îl avem aici. De aceea i-am și încredințat mandatul de protopop, mulțumind Părintelui Vasile Pop, care a contribuit la redobândirea Palatului și s-a ocupat foarte mult de redobândirea lui și de actele care au trebuit făcute. Conferința este una pe care o facem după tradiția stabilită de multă vreme și anume reunim protopopiatele din Maramureșul Voievodal, Sighet și Vișeu, sunt în total cam 150 de preoți și cam întotdeauna facem conferința la Sighetu Marmației, aici este orașul principal, uneori mai facem și la mănăstiri, am făcut și la Bârsana și la Moisei, că au condițiile create, dar ca să-i dăm importanță Palatului, iată Sfântul Iosif, care n-a avut un Palat Episcopal, are de acum un palat, pentru că acest Palat l-am intitulat Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” și scrie în piatră pe frontispiciu și nu-l va putea lua nimeni acel înscris pe care l-am scris în piatră, are de acum o reședință.

Până la urmă este reședința duhovnicească și istorică a Episcopiei. Noi avem sediul, propriu-zis actual și administrativ al Episcopiei în Baia Mare, orașul care este municipiu reședință de județ, dar propriu-zis acesta este Palatul istoric Episcopal, rânduit, cred, că de Dumnezeu și hotărât de Dumnezeu să revină Episcopiei și, inspirat fiind, noi i-am dat numele „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și pentru prezența preoților în număr foarte mare, vin aproape toți, conferințele nu sunt nici lungi, nici obositoare, Părintele Adrian Morar, inspector și director medico-social al Episcopiei se ocupă de viitorul Spital de îngrijiri paleative, a alcătuit o conferință foarte frumoasă, și duhovnicească și de actualitate și cu multe învățături pentru părinții care participă la conferințe.”

Pr. Adrian Morar, director social-medical al Eparhiei: „Lucrarea Bisericii noastre este una foarte complexă. Acest lucru îl găsim și ca leit motiv al Episcopiei noastre, în care, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, activitățile filantropice s-au diversificat. Un proiect important pentru Eparhia noastră este Spitalul de îngrijiri paleative și laborator „Sfântul Ierarh Nectarie”, spital care va avea 127 de paturi, iar acest spital va fi o emblemă a Episcopiei noastre în lucrarea ei filantropică, în ajutorarea celor aflați în nevoi, a bolnavilor și a tuturor celor care îi vor călca pragul.”

Pr. Dan Ioan Sidău, protopopul nou numit al Sighetului: „Mulțumesc pentru încrederea pe care mi-a oferit-o Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, astăzi, în acest nou început în slujirea Bisericii. Episcopia noastră cunoaște o dinamică deosebită, iar în această dinamică, noi, urmându-ne Ierarhii, pe Preasfințitul Părinte Iustin și pe Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, trebuie să lucrăm, așa după cum spune Preasfințitul Părinte Iustin, mult, repede și bine, ori această nouă slujire la care am fost chemat implică o lucrare atentă, dar, în același timp, sunt lucruri care trebuie făcute repede și bine.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să reverse harul Său peste mine și peste toți preoții și credincioșii Protopopiatului Sighet, pe care, de astăzi începând, îl reprezint în calitate de protopop, și împreună să lucrăm pentru slava Bisericii și în folosul credincioșilor pe care Dumnezeu a rânduit să-i avem în păstorire. După cum spune Sfântul Apostol și evanghelist Matei, așa să lumineze lumina  noastră în întuneric ca, văzând oamenii faptele noastre, să-L slăvească pe Tatăl cel din Ceruri. Înainte de conferința preoțească de toamnă, ce se desfășoară la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” din Sighetu Marmației. Mulțumim pe această cale Preasfințitului Părinte Timotei și tuturor preoților împreună slujitori și celor care au fost alături de noi, împreună cu credincioșii în rugăciune.”

Vasile Aurel Pop, protopopul onorific de Sighet: „Astăzi, 17 octombrie 2024, am avut conferința preoțească de toamnă Protopopiatul Sighet împreună cu Protopopiatul Vișeu, la Sighetu Marmației. Conferința a fost precedată de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” unde, în fruntea unui sobor de 6 preoți și 2 diaconi, a slujit Preasfinția Sa Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Prezent a fost și Preasfințitul Iustin, Episcopul Ortodox Româna al Maramureșului și Sătmarului. Sigur, conferința propriu-zisă s-a desfășurat la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, unde a fost prezența aproape sută la sută a preoților din Protopopiatul Sighet și Protopopiatul Vișeu.

Tema conferinței a avut ca rădăcină, ca început, anul care-l avem stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Conferința a fost deosebit de frumoasă și am avut de învățat din conținutul ei, dar aș spune că Biserica mereu a fost, este și va rămâne până la sfârșitul veacurilor locul unde putem primi vindecare sufletească și trupească. La îndemnul și inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în fiecare spital din Episcopia noastră, deci eu mă refer și la Protopopiatul Sighet, în Spitalul Municipal de la Sighetu Marmației, în fiecare perioadă de post, s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului, cerând vindecare pentru cei bolnavi. Întotdeauna la Sfânta Taină a Maslului au participat bolnavi care s-au putut deplasa și medici și asistente din cadrul Spitalului Municipal. La Spitalul din Sighetu Marmației avem și bucuria de a avea cred că una din cele mai vechi biserici din incinta unui spital: biserica „Sfântul Luca”. Acolo am slujit Sfânta Taină a Maslului și o vom face în continuare, așa cum am spus, la inițiativa Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Avem încredințarea că Sfânta Taină a Maslului va fi în folosul bolnavilor, cât și a celor care se străduiesc pentru a le reda sănătatea, sigur, prin știința lor și prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu.

În urmă cu 24 de ani, mai precis în data de întâi octombrie, anul 2000, am fost numit protoiereu, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Sighet, și doresc să spun că în această perioadă s-a lucrat la construirea, edificarea multor biserici, la împodobirea cu pictură a bisericilor mai vechi și, sigur că au fost în atenție și întreținerea, restaurarea monumentelor istorice pe care le avem, biserici, mai ales și bisericile de lemn pe care avem în cadrul Protopopiatului Sighet. Avem biserici foarte vechi, de la 1600 și ceva și trebuie să le purtăm de grijă. În toată această purtare de grijă a noastră am fost asistați și îndrumați, cu multă dărnicie, de către Episcopia noastră ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, în persoana Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian, Dumnezeu să-l odihnească, a Preasfințitului Iustin, actualul Episcop Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, și a Preasfințitului Arhiereu Vicar Timotei Sătmăreanul. S-au produs realizări frumoase, inclusiv, iată, redarea Palatului Episcopal, acum se numește Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, unde se desfășoară conferințele noastre, care a fost restaurat în întregime și este o adevărată bijuterie arhitectonică și totul restaurat și pus la punct cu săli de expoziții ale multor documente, icoane, cărți foarte vechi.”

După încheierea conferinței, Preasfițitul Părinte Episcop Iustin l-a instalat ca protopop al Sighetului pe Părintele Dan Iona Sidău, directorul Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației și parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Andrei Fărcaș

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatia zilei

CONFERINȚĂ PREOȚEASCĂ Instalare protopop la Sighetu Marmației

  Joi, 17 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă de la Sighetu Marmației. Este ultima din șirul de trei conferințe preoțești care au avut loc în această toamnă în Eparhie, desfășurată la Centrul Cultural Past...

ZI TRISTĂ ÎN LUMEA FOTBALULUI Andrei Matei, fost fotbalist al Rapidului, a murit la doar 34 de ani

Clubul Rapid București a transmis un mesaj de condoleanțe emoționant pe rețelele de socializare, amintindu-l ca pe un jucător dedicat, crescut în pepiniera clubului. The post ZI TRISTĂ ÎN LUMEA FOTBALULUI Andrei Matei, fost fotbalist al Rapidului, a murit la doar 34 de ani first appeared on Info...

Ziar 18.10.2024

... This content is for members only. Visit the site and log in/register to read. The post Ziar 18.10.2024 first appeared on Informaţia Zilei.

Revista Poesis, Poarta Recunoștinței și, probabil, sfârșitul unei utopii, multiculturalismul

Puține comunități din România, județe, orașe, comune, au reușit să adune pe o singură stâncă aproape toate numele celor care au reprezentat ceva în devenirea culturală a respectivei comunități. The post Revista Poesis, Poarta Recunoștinței și, probabil, sfârșitul unei utopii, multiculturalismul...

LICEUL SPORTIV SATU MARE Echipa de minibaschet a Liceului Sportiv Satu Mare se pregătește pentru un turneu important la Sighetu Marmației

Echipa de minibaschet a Liceului Sportiv-CSS Satu Mare, condusă de profesorul Radu Armaziu, se pregătește să participe la un turneu important în Sighetu Marmației, unde jucătorii sunt hotărâți să își demonstreze abilitățile și să lupte pentru succes. The post LICEUL SPORTIV SATU MARE Echipa de m...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.