ANALIZĂ PE REGIUNI Evoluția prețurilor terenurilor în România și UE, în anul 2024 | Stiri Informaţia Zilei SM

ANALIZĂ PE REGIUNI Evoluția prețurilor terenurilor în România și UE, în anul 2024 | Stiri Informaţia Zilei SM
📅 2025-01-09

Urmând modelele din străinătate, cu referire la ţări membre ale Uniunii Europene, şi în România ultimilor ani preţurile terenurilor în funcţie de destinaţie au înregistrat creşteri.

Potrivit unor informaţii date publicităţii de către Institutul Național de Statistică (INS), prețurile medii ale terenurilor agricole se referă la valoarea unui hectar de teren agricol în timpul perioadei de referință (un an calendaristic). Trebuie ținut seamă de faptul că nivelul prețurilor terenurilor agricole depinde de o serie de criterii precum factori naționali (legislația), factori regionali (clima și apropierea de rețele și sisteme de irigații), factori de productivitate localizați/specifici (calitatea solului, panta sau drenajul).

Prețuri medii ale terenurilor agricole în România, respectiv în UE

Utilizând metodologia convenită la nivel european, în România, în anul 2024, prețul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 41.624 lei/ha. Cel mai scăzut preţ mediu s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est, 35.303 lei/ha, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 61.360 lei/ha. În anul 2024, comparativ cu anul precedent, în România s-a înregistrat o creștere de aproximativ 4,8% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creștere fiind observată în Regiunea de Nord – Vest a României (+13,9%). Preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creștere, pe total ţară, de aproximativ 7,5% în anul 2023, față de anul anterior, cea mai importantă creștere fiind în Regiunea Sud-Vest Oltenia (+15,8%).

În anul 2024, prețul mediu al unui hectar de teren arabil în Europa a înregistrat variații semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 21 de state membre ale UE în anul 2024, prețurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 4.491 euro/ha în medie în Croația și un maxim de 283.039 euro/ha în medie în Malta, în timp ce în România prețul mediu a fost de 8.414 euro/ha.

Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2024, a variat de la un minim de 1.986 euro/ha în Bulgaria până la un maxim de 71.203 euro/ha în Ţările de Jos, în timp ce în România preţul mediu a fost de 6.074 euro/ha.
Datele statistice pentru anul 2024 privind preţurile terenurilor agricole pe categorii de folosinţă, teren arabil şi păşuni permanente au fost colectate în conformitate cu o metodologie europeană comună. Terenul arabil reprezintă terenul lucrat (arat sau cultivat) în mod regulat, în general în cadrul unui sistem de rotaţie a culturilor. Păşunea cuprinde terenul utilizat pentru păşunat sau pentru producerea de furaje care nu este inclus pe o perioadă de minim 5 ani în sistemul de rotaţie a culturilor.

Terenuri în județul Satu Mare

Preţurile terenurilor la noi în judeţ sunt cuprinse în funcţie de clasa de folosinţă, între 2.500 de euro/ha, în cazul unor păşuni mai puţin îngrijite, până la 6.000 – 10.000 de euro/ha, în cazul terenurilor agricole amplasate în vecinătatea căilor de comunicaţii şi a reţelelor de utilităţi. Terenurile care sunt potrivite pentru construcţii au preţuri cu mult mai mari.

Iată şi alte câteva exemple edificatoare: Bercu Roşu – Satu Mare, 250 de metri pătraţi – 18.000 de euro; Drum Careiului Satu Mare – 500 de metri pătraţi – 23.000 de euro; Negreşti-Oaş, teren 5.000 de metri pătraţi costă 55.000 de euro; Viile Satu Mare, teren de 2.500 de metri pătraţi, evaluat la 45.000 de euro; teren 2.500 de metri pătraţi în Doba, la 3.900 de euro; teren în Medieş Vii, în suprafaţă de 4.300 de metri pătraţi, se oferă la 50.000 de euro, în vreme ce, aşa cum anticipam, preţurile scad considerabil pentru terenurile cu destinaţie agricolă, la distanţă de căile de comunicaţii şi reţele de utilităţi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri informatia zilei

ANALIZĂ PE REGIUNI Evoluția prețurilor terenurilor în România și UE, în anul 2024

Preţurile terenurilor la noi în judeţ sunt cuprinse în funcţie de clasa de folosinţă, între 2.500 de euro/ha, în cazul unor păşuni mai puţin îngrijite, până la 6.000 – 10.000 de euro/ha The post ANALIZĂ PE REGIUNI Evoluția prețurilor terenurilor în România și UE, în anul 2024 first appeared on I...

DISTRIBUIREA PENSIILOR Poștașii încep azi distribuirea pensiilor

Echipele Poștei Române sunt pregătite să asigure un proces eficient și rapid pentru distribuirea pensiilor. The post DISTRIBUIREA PENSIILOR Poștașii încep azi distribuirea pensiilor first appeared on Informaţia Zilei.

ZIUA CULTURII NAȚIONALE A ști să câștigi și atunci când pierzi sau despre imposibilitatea de a ridica un monument Eminescu la Satu Mare

În aceste condiții total nefavorabile, un grup de romantici s-au trezit ca în preajma Zilei Culturii Naționale, să lanseze propunerea de a se ridica la Satu Mare o statuie, un monument al poetului național Mihai Eminescu. The post ZIUA CULTURII NAȚIONALE A ști să câștigi și atunci când pierzi sa...

TREI SCENARII POSIBILE Cât vor plăti românii pentru gaze și energie electrică

De la 1 aprilie 2025, prețurile la gaze și energie electrică din România ar putea înregistra modificări semnificative, odată cu expirarea măsurii de plafonare The post TREI SCENARII POSIBILE Cât vor plăti românii pentru gaze și energie electrică first appeared on Informaţia Zilei.

PROIECTE FINANȚATE PRIN UE Elevii de la licee tehnologice și școli profesionale primesc certificat de calificare profesională și supliment în urma programelor Erasmus+

Validarea presupune confirmarea că rezultatele obținute de elev corespund standardelor de pregătire profesională, fie integral, fie parțial The post PROIECTE FINANȚATE PRIN UE Elevii de la licee tehnologice și școli profesionale primesc certificat de calificare profesională și supliment în urma p...

SUSȚINEM RIDICAREA UNUI MONUMENT EMINESCU LA SATU MARE INVITAȚIE 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Grupul de inițiativă va fi validat la adunarea de vineri, 10 ianuarie, urmând ca apoi să se adune semnăturile pentru susținerea acestui proiect vital pentru viața culturală din județul Satu Mare. The post SUSȚINEM RIDICAREA UNUI MONUMENT EMINESCU LA SATU MARE INVITAȚIE 175 de ani de la nașterea ...

RECOLTA DOROLȚ Recolta Dorolț a câștigat Cupa AJF-Ionel la Borz la fotbal juniori

Una peste alta, trecând peste aceste stranii coincidențe, au fost patru zile pline de fotbal oferite de conducerea AJF Satu Mare echipelor de juniori din județ The post RECOLTA DOROLȚ Recolta Dorolț a câștigat Cupa AJF-Ionel la Borz la fotbal juniori first appeared on Informaţia Zilei.

MII DE CREDINCIOȘI AU FOST PREZENȚI ÎN BISERICI Boboteaza și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul încheie Sărbătorile de Iarnă

În rândul credincioșilor s-a aflat și prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil. The post MII DE CREDINCIOȘI AU FOST PREZENȚI ÎN BISERICI Boboteaza și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul încheie Sărbătorile de Iarnă first appeared on Informaţia Zilei.

Popeye Marinarul a intrat în domeniul public: O nouă eră pentru un simbol al culturii pop

Popeye Marinarul, emblematicul personaj creat de E.C. Segar, a devenit oficial parte din domeniul public. Lansat pentru prima dată în... The post Popeye Marinarul a intrat în domeniul public: O nouă eră pentru un simbol al culturii pop first appeared on Informaţia Zilei.

TRUMP AȘTEAPTĂ SENTINȚA Pronunțarea sentinței pentru Donald Trump nu a putut fi amânată

Reamintim că după şase săptămâni de proces în plină campanie electorală, Donald Trump a devenit pe 30 mai 2024 primul fost preşedinte american (2017-2021) condamnat penal. The post TRUMP AȘTEAPTĂ SENTINȚA Pronunțarea sentinței pentru Donald Trump nu a putut fi amânată first appeared on Informaţi...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.