Polițiștii din Argeș au executat nouă percheziții în municipiul Pitești și în comunele Albota, Mărăcineni și Băbana, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane cercetate pentru contrabandă.
În urma descinderilor coordonate de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, trei persoane au fost să conduse la sediul IPJ Argeș pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – mai 2025, patru persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 64 de ani, au introdus în România cantități de țigarete, pe care, ulterior, le-au comercializat în județul Argeș.
La data de 5 mai 2025, oamenii legii au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Davidești, conducătorul unui autocamion, care transporta pe ruta Turcia – România 1,5 milioane de țigarete introduse în țară prin sustragerea de la controlul vamal. Țigaretele au fost confiscate, iar bărbatul a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.