Prefectul județului Dâmbovița, Dragoș Emilian Rusu, și subprefectul Marian Tănase s-au aflat, în primele zile ale acestei săptămâni, în vizită de lucru pe două șantiere de importanță strategică. Cei doi reprezentanți ai Guvernului României în teritoriu au mers în zona Titu și în perimetrul râului Ialomița, în aval de lacul de acumulare de la Pucioasa, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la cele două investiții majore care se derulează în județ, respectiv: „Reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de irigații Titu-Ogrezeni” și „Reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic Ialomița aval de acumularea Pucioasa – Componenta I BH Ialomița Superioară”.
La fața locului, au fost angajate discuții cu reprezentanții firmelor constructoare, cu diriginții de șantier, cu proiectanții, cu responsabili ai Administrației Naționale „Apele Române” și ai Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Dâmbovița. Prefectul Dragoș Emilian Rusu a subliniat importanța acestor investiții pentru dezvoltarea economică a județului și pentru protejarea comunităților locale, accentuând necesitatea implicării active a tuturor părților responsabile pentru respectarea termenelor stabilite și pentru finalizarea cu succes a celor două proiecte.
Investiția din sudul județului vizează reabilitarea infrastructurii principale a amenajării de irigații Titu-Ogrezeni Obiectivul are în vedere refacerea sistemului de irigații care să deservească o suprafață de 23.546 ha, de pe teritoriul localităților Mogoșani, Petrești, Mătăsaru, Costeștii din Vale, Titu, Uliești, Odobești, Potlogi, Corbii Mari și Poiana. Alimentarea cu apă a sistemului de irigații va fi realizată din râul Argeș, prin barajul de la Zăvoiul Orbului. De aici, apa este distribuită prin două canale principale: CA1 cu o lungime de 19.200 m, aflat pe teritoriul județului Dâmbovița. Stadiu de execuție al lucrărilor este de 90%. CA2 cu o lungime de 30.918 m, desfășurat în Dâmbovița, este executat în proporție de 85%. Termenul asumat pentru finalizare: 1 noiembrie 2025.
„În vederea valorificării acestei investiții, autoritățile locale trebuie să intensifice informarea fermierilor din zonele tranzitate de canalele de irigații, astfel încât aceștia să beneficieze de oportunitățile oferite pentru creșterea producției agricole și evitarea pierderilor cauzate de secetă”, se precizează într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului Dâmbovița.
Proiectul aflat în derulare pe râul Ialomița, în partea de nord a județului Dâmbovița, finanțat de la bugetul de stat, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, urmărește creșterea gradului de siguranță a populației și a bunurilor în caz de inundații. Stadiul de execuție este de 37%. Se speră ca lucrările să fie definitivate tot până la data de 1 noiembrie 2025. Proiectul vizează punerea în siguranță a barajului de la Pucioasa, cu un volum de acumulare de 2.025.000 mc, reabilitarea derivației Pascov-Ialomița (2,5 km), amenajarea albiei pârâului Vulcana (2,165 km) și amenajarea albiei pârâului Bizdidel (0,750 km).