Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, i-a oferit astăzi, într-un cadru festiv, plutonierului adjutant șef Silviu Rugină, din cadrul ISU Giurgiu, distincția „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”. Înaltul titlu a fost acordat pentru modul exemplar în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, precum și pentru merite deosebite obținute în activitatea profesională. Silviu Rugină a fost felicitat și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și de inspectorul general al IGSU, general Dan Paul Iamandi.
Cu puțină vreme în urmă, subofițerul de la ISU Giurgiu a salvat viața unui om. Militarul din cadrul Centrului Operațional, pe 29 noiembrie, a preluat un apel 112 care sesiza faptul că un bărbat s-a înecat cu o bucată de gutuie și nu mai poate respira. La celălalt capăt al firului se afla soția acestuia, speriată, care ar fi făcut orice să îi salveze viața soțului său, dar nu știa cum să acționeze rapid.
În timp ce coordona trimiterea unui echipaj la fața locului, pompierul, foarte bine pregătit în domeniul acordării primului ajutor, i-a spus femeii tot ceea ce trebuie să facă pentru a-i salva viața tovarășului ei de viață.
„I-am spus că trebuie să tușească pentru a elimina bolul alimentar. Mi-am dat seama că obstrucția este gravă și i-am explicat cum să efectueze loviturile între omoplați și manevra Heimlich. Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit în tot acest timp”, a povestit, emoționat, subofițerul Silviu Rugină.
Eforturile femeii, ghidate pas cu pas, telefonic, de pompier, au contribuit la salvarea vieții celui înecat cu bucata de gutuie. Până la sosirea echipajului de prim-ajutor, bărbatul și-a revenit. Respira și era în afara pericolului.
„Această poveste subliniază importanța pregătirii și profesionalismul pompierilor, care, fie intervin pe teren, fie salvează vieți de la distanță. După nouă ani în care și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, în anul 2006, plutonierul adjutant șef Rugină Silviu s-a alăturat Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al Județului Giurgiu. A participat la misiuni de stingere a incendiilor, la intervenții în cazul unor evenimente rutiere, a fost comandant de echipaj SMURD, iar apoi dispecer”, se precizează într-un comunicat transmis de ISU Giurgiu.