O sărbătoare anuală intrată de acum în tradiție și de amploare cum este „Zilele Cetății Târgoviște” are de toate. În afară de meșteri populari, comercianți, spectacole de muzică de toate genurile, jocuri de lumini la care te uiți fascinat, văzând cât de mult a avansat tehnologia, în afară de mici, bere și alte delicatese culinare perpelite pe grătare, de unde răzbate spre cer fum albastru, ca de la niște ofrande aduse Divinității, avem și dramul de cultură, de spiritualitate. Asta pentru cei care simt că omul, prin natura lui, are nevoie și de o astfel hrană. Trebuie să-și potolească sufletul și mintea, prea mult înăbușite de rutina cotidiană, de nimicurile existențiale.
Așa că, la „Zilele Cetății”, avem și Salon Editorial, unde cărțile stau etalate ca niște bijuterii cu care să ne împodobim mintea și spiritul, avem și galeria de artă de la Cinematograful Independența, ostenită și înjghebată prin grija maestrului Mc Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra. Locul unde cei care au darul de a vedea lumea în culori, în forme, în metafore și șabloane fantastice construite din poezie și filozofie, expun spre delectarea și liniștirea celor care își încarcă sufletele cu aerul mereu proaspăt al artelor plastice.
Ieri – 6 septembrie 2024, în prezența unui numeros public, s-a întâmplat un asemenea eveniment. Am fost prezenți la vernisarea unei triple expoziții, de pictură, fotografie și creație modernă. Trei moduri, trei concepte, trei viziuni de a privi lumea, partea nevăzută a ei, conexiunile vieții, elementele tainice ale existenței, lucruri pe lângă care, de cele mai multe ori, trecem fără să le luăm în seamă. Cei trei artiști plastici le-au adus în față, ni le arată, ba chiar ne ajută prin culoare, aranjament, simetrie, simbol, să le decodificăm, să le înțelegem rostul.
Au expus maestrul penelului Mihai Șerbănescu, sculptură – Carmen Van Huisstede și Ciprian Grigorescu – fotografie. De precizat faptul că sculptorița Carmen Huisstede este fiica artistului Ovidiu Dumitrescu, omul care a supus și îmblânzit fierul, dându-i multiple forme și interpretări.
Alături de artiști, în calitate de amfitrioni, de comentatori ai momentului, s-au aflat managerul de la Tony Bulandra – Mc Ranin și prof. dr. George Coandă. Nu redau aici cele expuse de vorbitori, de artiști, elocința și notele pertinente și abilitate despre creatori, despre lucrările etalate în acest templu al artei, ci prezint câteva considerente personale asupra celor văzute în expoziția de la „Independența”.
Picturile lui Mihai Șerbănescu, ca întotdeauna, calde, pașnice, profunde, conexiuni prin culoare, simetrie și imaginație între lumi diferite, între stări și trăiri, între ce a fost, ce este și ce va fi. Tradiții, motive populare într-un amestec discret cu modernul, pentru a transpune o idee, un sentiment, un simbol. Uluca, gardul, ca rost și poartă spre infinit, spre liniște și bucurie. Dincolo de acest element parcă cu rol de portal, este verde, este viață, este speranță. Până la urmă, trecutul ne susține prezentul și se îngemănează cu viitorul.
Sculptura lui Carmen Huisstede, la prima vedere, pare simplistă. Poate ciudată. Imagine ruptă din cotidian. Conține elemente cu care ne întâlnim toată ziua, fac parte din habitatul nostru. Le folosim, le păstrăm sau le aruncăm care încotro. Ei bine, Carmen Huisstede știe, prin aranjament subtil, prin adăugare de culoare, de suport ajutător, ca simbol, să ne arate, prin mesaj artistic complet, că toate aceste rebuturi, deșeuri pe care le desconsiderăm și de care ne debarasăm indiferent, au un rol în viața noastră, ne-au asigurat și ne asigură confortul. Sunt pentru noi leac, dar și otravă. Au făcut rădăcini și au și ele, vrem nu vrem, frumusețea lor utilă.
Fotografia lui Ciprian Grigorescu nu este prea departe de pictură prin subiectul ales pentru a fi surprins, prin mesaj, prin abordarea unghiului în care își vizualizează și imortalizează ideea vie. Ciprian pândește în spatele obiectivului, zăbovește pentru a surprinde acea respirație a timpului, strănutul nemărginirii, lucruri pe care noi, ceilalți, nu le vedem, nu avem timp pentru a urmări nemurirea și culorile ei. Ciprian Grigorescu are răbdare. Compune și recompune până iese ceea ce și-a dorit. Este greu să îl surprinzi în fotografie pe Dumnezeu, poate imposibil, dar el, artistul fotograf, încearcă.