„Trenulețul Vacanței” s-a pus în mișcare la Pucioasa!

„Trenulețul Vacanței” s-a pus în mișcare la Pucioasa!
📅 2024-09-08

„Trenulețul Vacanței” și-a intrat în pâine în Stațiunea de interes național Pucioasa, județul Dâmbovița. Primarul Constantin Ana a promis locuitorilor urbei, celor îndrăgostiți de această pitorească zonă de sub Dealul Patroanei că va achiziționa un trenuleț de vacanță pentru a spori baza de petrecere a timpului liber și divertisment a orașului.

După cum a precizat edilul Constantin Ana, prima cursă de agrement, una de probă, s-a consumat ieri, când, în vagoanele trenulețului au urcat tinerii din București, Piatra Neamț, Brașov și Timișoara care participă, în această perioadă, la tabăra tematică „DreamACT”. Au putut face o călătorie și doritorii din Pucioasa.

„Bucuria pe care am văzut-o pe chipurile lor sper că va fi molipsitoare și vom avea în continuare voie bună în vagoanele acestuia”, a spus Constantin Ana.

Astăzi, de la ora 17:00, trenulețul a intrat oficial în prima sa cursă. Stația de plecare: Monumentul Eroilor, vizavi de supermarketul Penny. Traseul ales este unul deosebit de pitoresc și străbate toate zonele atractive ale orașului și ale împrejurimilor.

Cursa durează aproximativ o oră. Plecările vor fi astăzi la orele 18:00, 19:00 și 20:00. De la Monumentul Eroilor!

Sâmbăta și duminică, „Trenulețul Vacanței” de la Pucioasa va avea trei curse dimineața, la orele 10:00, 11:00 și 12:00, și patru curse după-amiaza, la 17:00, 18:00, 19:00 și 20:00.

„În acest moment, vom funcționa pe un singur traseu, din centrul orașului către Trainica pe strada Republicii și Bulevardul Trandafirilor, având returul pe Bulevardul Trandafirilor, str. Florin Popescu, Pucioasa sat, str. Carierei, str. Tudor Vladimirescu și înapoi la monument.

Vor exista și stații pe traseul indicat, în ordinea pe care v-o prezint: Valahia, Filatură, Trainica, Pucioasa sat, Moțaianca, parc Atena, Monument (Penny). În momentul în care stațiile vor rămâne definitive, le vom marca, așa cum este firesc”, a mai precizat primarul Constantin Ana.

Cele două vagoane ale trenulețului sunt viu colorate și dispun de 40 de locuri. Nu se acceptă călătoria în picioare. Ambele vagoane sunt prevăzute cu dispozitive pentru urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități.

În acest moment, Primăria Pucioasa nu percepe niciun tarif pentru aceste curse cu „Trenulețul Vacanței” ele fiind gratuite pentru toți doritorii, indiferent de vârstă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri incomod media

Zilele Cetății Târgoviște 2024. Programul pentru duminică, 8 septembrie

Evenimente oficiale 10:00 – 12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște 12:00 – 12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească 12:30 Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște – Co...

George Simion, vizită preelectorală la Târgoviște, de „Zilele Cetății”

George Simion se pare că iubește Târgoviștea. Ieri – 6 septembrie 2024, s-a aflat pentru a doua oară în municipiu nostru în mai puțin de o lună. L-am văzut și la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, a fost și aseară pe aleile Parcului Chindia, printre tarabele comercianților și ale meșterilo...

Admitere 2024. Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte (IOSUD)

Absolvenții programelor de master care doresc să aprofundeze studiile din sfera de interes, pot aplica la domeniile de doctorat, în perioada 09 – 16 septembrie 2024. Școala Doctorală de Științe Inginerești (SDSI) organizează studii universitare de doctorat în următoarele domenii: – In...

Acrobații periculoase pe Platoul Prefecturii Dâmbovița! Sărituri cu bicicleta peste copii întinși pe caldarâm!

Piața Tricolorului din Târgoviște. Loc de promenadă. Perimetrul larg și nu prea, unde nu dai nas în nas cu autovehiculele, unde zgomotul motoarelor este un pic atenuat. Aici se adună copiii și mai zburdă, în siguranță, pe trotinete, rotile, mașinuțe electrice și alte vehicule destinate recreeării...

Trio expozițional de excepție la Galeriile de Artă „Independența” din Târgoviște

O sărbătoare anuală intrată de acum în tradiție și de amploare cum este „Zilele Cetății Târgoviște” are de toate. În afară de meșteri populari, comercianți, spectacole de muzică de toate genurile, jocuri de lumini la care te uiți fascinat, văzând cât de mult a avansat tehnologia, în a...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..