Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, s-a declarat iritat de zvonurile conform cărora zilele lui Dan Petrescu pe banca echipei ardelene sunt numărate.
CFR se află pe locul 5 în clasamentul SuperLigii, cu 32 de puncte adunate în 20 de etape, iar patronul Nelu Varga l-a băgat în ședință pe antrenorul care a câștigat de patru ori titlul cu echipa din Gruia.
„Eu n-am participat la această discuție (n.r. dintre Dan Petrescu și Nelu Varga). În momentul de față, Dan Petrescu este antrenorul. Orice discuție despre acest subiect nu face decât să ne aducă un dezechilibru.
Mai sunt două meciuri și nu pot să comentez altceva. Mie nu-mi convin aceste discuții care apar în mass-media. Presa, până la urmă, își face datoria, nu te poți supăra pe ea.
Orice aș spune… m-aș hazarda. Patronul a avut o reacție pe tema aceasta și nu s-a schimbat nimic. Orice discuție legat de acest subiect nu aduce decât o stare de instabilitate.
Și, dacă vrem să avem rezultate, trebuie să fim uniți, fiecare să participe cu tot ce are mai bun”, a declarat Balaj pentru prosport.ro.
În ultima etapă din 2024, CFR Cluj va primi vizita echipei Oțelul Galați. Meciul va avea loc duminică, 22 decembrie, de la ora 15:00.