„Poate actuala putere să dă dea lecții de anti-populism atunci când singura explicație a eșecului lor epic de la prezidențiale a fost construirea unei teorii a conspirației care nu numai le-a justificat eșecul, dar le-a și permis să rămână la putere?”, se întreabă profesorul Alexandru Gussi, într-un articol din Contributors, în care spune că încrederea în instituții se prăbușește.
- ”Mămăliga, pusă pe locul unu în clasamentul gastronomic de pe TikTok al premierului Ciolacu, riscă să explodeze”.
„Anul 2024 nu doar că nu a tranșat lupta pentru putere în România, ci a dramatizat-o până la un nivel pe care nu l-am mai cunoscut decât în 1990. Asta face ca 2025 să devină unul decisiv nu numai referitor la lupta pentru controlul guvernării, ci și pentru definirea regimului politic și a poziționării la nivelul UE și NATO.
Dar propriu-zis decisiv nu este anul în sine, ci ce fac românii cu votul lor, cu țara lor, cu viața lor. Asta în ciuda insistenței cu care discursul mediatic majoritar încearcă să ne inducă ideea că instituțiile vor traduce ele ce vor românii, pentru că știu ele mai bine, au acces la informații la care muritorii de rând nu pot să acceadă.
Ni se mai spune că trăim, statistic vorbind, în cel mai bun moment
Ni se mai spune că trăim, statistic vorbind, în cel mai bun moment al istoriei României. Pe de altă parte, aflăm că ne paște apocalipsa economică. Restricțiile bugetare sunt inevitabile. Ne paște și apocalipsa extremistă. Restricțiile democratice sunt inevitabile. Nu mai vorbesc despre apocalipsa demografică. Plină de paradoxuri, această « cea mai bună » dintre Româniile posibile!
Decredibilizarea autorităților e atât de gravă încât nici atunci când spun adevăruri nu mai sunt crezuți. Încercând nu numai să justifice, ci și, iluzoriu, să facă uitate părți întregi din trecutul foarte recent, elita noastră politică continuă accelerat desprinderea de realitate. Adevărul e azi atât de departe de discursul oficial încât nu mai poți confunda (precum în 2019 un candidat la președinție) pastila roșie cu pastila albastră.
Principala realitate de la care trebuie plecat e faptul că marea realizarea a regimului Iohannis-PSD-PNL a fost eutanasierea instituției combaterii marii corupții. Asta mai ales cu ajutorul CCR, instituție a cărei natură nu politico-juridică, ci partizană, a devenit greu de contestat. Lupta împotriva corupției fusese o condiție a integrării în UE. România se integra în 2007, dar corupția se instituționalizase și exista o largă cerere socială care legitima politic această «luptă» împotriva corupției.
Mecanismele legal-instituționale și interesele politice conjuncturale au decredibilizat treptat acest demers, dar cererea socială a rămas majoritară, iar Iohannis a obținut două mandate cu acest discurs, mai ales al doilea mandat. În 2019 a organizat chiar și un referendum pe această tematică a scoaterii «penalilor» din politică. În loc de asta, a avut loc scoatere penalilor din închisori, închiderea de dosare și albirea majorității «greilor».
Nu au fost combătute abuzurile luptei împotriva corupției, ci a fost anulat demersul. Nu au fost pedepsiți cei vinovați de aceste abuzuri, ci au fost transformați în complicii noii direcții: înălbirea tuturor celor care acceptă să susțină marea frăție PSD-PNL ce se vrea veșnică la putere.
Operațiunea a reușit de minune pentru că ea a putut unifica totalitatea rețelelor aflate în concurență pentru resurse și care în anii 1990 beneficiaseră de transformarea statului într-o pradă. Apoi căzuseră victime, în mod inegal dar masiv, politicilor anticorupție, care au fost stopate de piramida puterii în frunte cu Iohannis. Amenințarea justiției a fost astfel transformată într-o paranteză nefericită. Caz clasat. În 2024 regimul Iohannis lăsa țara de-băsizată, adică întoarsă sub un regim de tipul regimului Năstase, cu diferența că resursele de prădat sunt mult mai importante ca în perioada 2001-2004.
Cine își putea închipui că această realitate nu duce la frustrări sociale cu efecte devastatoare? Pariul pe controlul mass-media e în lumea de azi iluzoriu, mai ales în fața evidențelor. Cu siguranță că s-a mizat, acum putem spune în mod ironic, pe influența prin rețelele sociale.
Dar elita de la putere a mizat mai ales pe absența unei alternative. Când democrația e doar un joc între rețelele respective, și-au spus că nu riscă nimic.
În fața unei cvasi-nonalegeri, românii i-au votat pe cei care, credeau ei, exprimau cel mai bine frustrarea socială provocată de trădarea celor aleși să combată corupția, dar care au creat un regim al impunității corupților disciplinați. Sigur, frustrarea colectivă poate fi explicată sociologic și ca o formă de răzbunare a pierzătorilor tranziției pe principalii beneficiari. Dar decredibilizarea discursului venit din partea autorităților, care duce la votul anti-sistem, își are originea în această adevărată demisie morală a elitei politico-instituționale.
Mulți au închis ochii. Poate că e de înțeles. În plină ofensivă rusă la Est și imprevizibilitate politică la Vest, există o ierarhie a pericolelor care mai dă o umbră de legitimitate celor care vorbesc în numele României.
E totuși imposibil să nu deschizi treptat ochii. Așa cum exact aceeași oameni și partide de la putere au folosit abuzurile luptei împotriva corupției pentru a-i pune capăt, e din ce în ce mai clar că acum folosesc amenințarea putinistă strict în interesul lor. Și asta e cu atât mai evident cu cât, așa cum mai multe anchete o demonstrează, au făcut asta încă din timpul campaniei electorale.
A existat un joc cu mintea românilor, dar reducerea lui la influența Rusiei ne împiedică să înțelegem ce s-a jucat și ce se joacă acum în raportul electorat-instituții. E în acest sens interesantă analiza unui specialist în psihologie cognitivă, care are și o importantă experiență instituțională, Mircea Miclea:
«Eu ca om obișnuit, eu ca simplu cetățean, eu văd cum e viața mea de zi cu zi. Văd ce se întâmplă cu inflația. Văd cum funcționează școala. Văd cum funcționează spitalul. Informația pe care eu o extrag direct din realitatea din jurul meu e întotdeauna mult mai importantă decât informația pe care mi-o dă cineva pe rețele de socializare, la televizor. Nu-i putem păcăli pe oameni.
Alegerea din decembrie a fost expresia furiei oamenilor pe sistem, pe partidele care formează establishment-ul, pe elitele care ajung la putere doar ca să folosească puterea ca un mijloc de a extrage resurse din sistemul public pentru interesul personal. Explicația a ceea ce s-a întâmplat cu votul este expresia acestei furii pe sistem, nu a TikTok-ului.
La prezidențiale din 2024 s-au votat cei mai buni purtători de cuvânt ai acestei furii. Călin Georgescu și Elena Lasconi. De aproape două luni se întâmplă o cavalcadă de lucruri care potențează această furie. Nu e rezonabil să credem că la alegerile prezidențiale organizate « de la zero » criteriul de selecție majoritar va fi unul diferit. Cunoscutul politolog bulgar Ivan Krastev avertiza recent:
«Cuvintele secolului XX, cele pe care le-am folosit pentru a mobiliza popoarele – fascismul, comunismul – nu mai funcționează. Când democrații americani au încercat să folosească cuvântul fascism împotriva lui Trump, nu a avut efect, pentru că acum este doar un cuvânt, folosit pentru a-ți ataca dușmanii și deconectat de o experiență istorică concretă. Ne place să vorbim despre instituții, ideologii, fără a vedea că, dincolo de toate acestea, există mereu o experiență istorică concretă » (Le Figaro)
Ciolacu, pentru a-și reface credibilitatea, utilizează chiar TikTok-ul
În acest timp, premierul Ciolacu, pentru a-și reface credibilitatea, utilizează chiar TikTok-ul, cu care statul român ar trebui să se afle în război de vreme ce a fost declarat principal vinovat pentru deturnarea alegătorilor de la drumul cel bun. Clasarea de către domnia sa, din biroul cu însemnele statului român, a sărmăluțelor, ciorbei de burtă, papanașilor și tochiturii, în ordinea gustului său gastronomic, e simptomatică pentru ruptura de realitatea de care vorbeam.
În acest timp, vârful puterii a intrat în panică și vrea să o transmită în societate. Începând cu ședința fatidică a CSAȚ din 28 noiembrie, conducerea statului român a decis să pornească un adevărat război informațional nu împotriva agresorului rus, ci împotriva votantului român. « Rău pe rău se scoate » pare a fi strategia celor care, ca prin minune, sunt și beneficiarii acestei situații: Iohannis și Ciolacu.
Asta nu înseamnă că România nu a fost atacată, cibernetic și informațional. Dar au fost proporțiile atacului de natură a compromite cu adevărat procesul electoral pentru alegerile prezidențiale (nu și cel pentru parlamentare)? Dacă da, nu era nevoie de desecretizări de documente, așteptam ca generalii SRI, STS etc, responsabili instituțional de apărarea infrastructurilor critice, să vină cu explicații în conferințe de presă. Și nu o dată, ci până când discursul oficial este credibilizat. Deocamdată vedem cum trecerea timpului îl decredibilizează.
Cazul cel mai grav de dezinformare oficială demonstrată e legat de unul dintre cele mai citate argumente din documentele desecretizate: cel referitor la campania Echilibru și Verticalitate care, spunea documentul DGPI, ar fi avut drept model o campanie a Federației Ruse de dinainte de invazia Ucrainei. Din mai multe anchete Snoop am aflat că această campanie era a PNL, în favoarea fostului prim-ministru Ciucă. Partidul și compania de publicitate spun că e vorba de o campanie deturnată, dar asta nu justifică de ce modelul acestei campanii este, așa cum spune DGPI, cel al campaniei putiniste.
Important e mai ales să ne întrebăm cum de DGPI, în momentul desecretizării, deci la o săptămână cel puțin de la crearea inițială a documentului, nu mersese el însuși mai departe cu ancheta și a lăsat incompletă (lăsând sub tăcere implicarea PNL) o informație oficială cu impact psihologic major în plină campanie de prezidențiale și parlamentare. Sau a mers și a ascuns faptul că e o campanie a partidului prezidențial? De ce nu am aflat în timp util de la același serviciu de informații că această campanie ar fi fost deturnată? Ministrul Predoiu, supraviețuitor în atâtea guverne și membru CSAȚ, fusese informat?
Problema nu e deci cea a informațiilor secrete, ci aceea a asumării atât instituționale cât și personale. Dacă ai ajuns general, dacă ai ajuns șef de serviciu de informații, de vreme ce SRI nu are conducere civilă numită, ai responsabilitatea de a descrie natura fenomenului și proporțiile sale, nu detaliile acoperite de secret.
Dacă e un război, fie el și informațional, cei în uniformă sunt eroii acestui război, iar cei care comandă au în democrație datoria de a explica sensul luptei lor. În plus, au și dreptul de a fi eroizați. De ce eroii acestei lupte sunt așa timizi? Poate pentru că nu vor să asume personal legitimarea unor decizii politice care, în viitor, se vor dovedi contrare interesului general invocat.
Nerespectarea rezultatului alegerilor prezidențiale, blocarea procesului electoral și motivația aleasă de puterea de la București (folosind CCR drept paravan) au mărit șansele ca, prima dată când mai au ocazia să voteze, românii să meargă către o formă de revoluție electorală.
E adevărat că astfel de « revoluții » nu sunt anunțate, efectul surpriză este una din caracteristicile lor. Totuși, o clasă politică, partide și chiar instituții decredibilizate, pot fi atât de slabe încât să nu poată opri un val care deja a aruncat pe țărmul celui de al doilea tur doi candidați care, conform unor docte studii sociologice, nu trebuiau să fie acolo.
La gestul de forță al anulării alegerilor se adaugă această continuitate a cuplului Iohannis-Ciolacu, parcă făcută pentru a alimenta motivele de revoltă. Combinația de gesturi de forță care pot fi interpretate ca abuzive, și evidența faptului că ele sunt semne de slăbiciune, face ca acel conformism din care se hrănește legitimitatea instituțională să slăbească cu fiecare zi.
Primele manifestații de stradă au fost un alt semnal important că tensiunea socială trebuie luată în serios. Încercarea de a le minimiza sau chiar de a le ridiculiza e semnificativă pentru refuzul de a înțelege faptul că legitimitatea nu se proclamă, îți e recunoscută sau nu, iar actuala putere, deși se bazează pe o majoritate parlamentară proaspăt votată, e privită de o parte semnificativă dintre români ca fiind nelegitimă.
Și trăim vremuri în care fragilitatea legitimității e mai periculoasă ca oricând. Iată ce observă același Krastev despre schimbările pe care le trăim:
« Singura experiență comparabilă de ruptură pe care am trăit-o personal este 1989, datorită profunzimii schimbării care este în desfășurare. Bineînțeles, există o diferență majoră, deoarece atunci aveam impresia că știm încotro se îndreaptă lumea (…)Viteza schimbării pare la fel de mare. Orice s-ar întâmpla, ceea ce pare sigur este că totul se va întâmpla foarte repede, ca și cum cineva ar fi apăsat acum butonul „derulare rapidă” » (Le Figaro)
Frica actualei puteri e deci justificată. Frica elitelor câștigătoare ale tranziției și ale actualului aranjament instituțional e și ea justificată. Da, o majoritate dintre români e gata să se arunce în brațele unor demagogi. Dar poate actuala putere să dea lecții de anti-demagogie după ce în 2024 a guvernat numai cu gândul la alegeri? Poate să dea lecții de anti-extremism deși demersul PSD și PNL a fost să instrumentalizeze extremiștii? În fine, poate dă dea lecții de anti-populism atunci când singura explicație a eșecului lor epic de la prezidențiale a fost construirea unei teorii a conspirației care nu numai le-a justificat eșecul, dar le-a și permis să rămână la putere?
Destule categorii, din elite sau nu, în acest moment se prefac că înghit discursul oficial pentru că le e teamă de o prăbușire sistemică din care au doar de pierdut. Dar nu trebuie asta confundat cu o susținere pentru actuala putere. Principalii săi exponenți nu mai sunt utili nici măcar ca interfață externă. Credibilitatea lor e definitiv pierdută intern și extern.
Liderii vinovați de situația limită în care se află România nu mai sunt utili nimănui. În consecință vor fi sacrificați mult mai repede decât credem. În favoarea cui? Probabil în favoarea unora care pot reconstrui credibilitatea sistemică, deci pot provoca destulă schimbare ca ea să fie incontestabilă, dar nu atâta cât să pună în pericol interesele principalilor « acționari ».
Dacă instituțiile sunt doar lipsite de credibilitate, nu și complet nefuncționale, românii își vor primi curând rația de schimbare. Dacă nu, e mai evident ca niciodată în ultimii 35 de ani că mămăliga, pusă pe locul unu în clasamentul gastronomic de pe TikTok al premierului Ciolacu, riscă să explodeze”.