Producătorul american de jucării Mattel a imprimat din greșeală adresa unui site pornografic pe unele dintre cutiile păpușilor pe care le-a scos la vânzare înainte de apariția în cinematografe a filmului „Wicked”, inspirat de povestea „Vrăjitorul din Oz”, relatează BBC și Variety.
Wicked este o adaptare pentru marele ecran a musicalului de pe Broadway cu același nume. El explorează povestea prieteniei și apoi a rivalității celor două personaje care aveau să devină vrăjitoarele din Oz pe care le întâlnește Dorothy în aventurile sale.
Filmul în care cele două roluri principale sunt jucate de Ariana Grande și actrița britanică Cynthia Erivo urmează să apară în cinematografele din România pe 22 noiembrie, concomitent cu lansarea în sălile de cinema din America de Nord.
Înainte de premiera filmului, Mattel, unul dintre cei mai mari producători de jucării din lume, a scos la vânzare mai multe păpuși bazate pe personajele din film, inclusiv cu cele două vrăjitoare jucate de Grande și Erivo. Intenția a fost ca pe ambalaj să fie notat website-ul oficial al filmului, www.wickedmovie.com.
Însă producătorii au trecut din greșeală un alt link, doar cu denumirea filmului, fără „movie” în el. Însă Wicked.com duce către o pagină care îi întreabă pe utilizatori dacă au 18 ani pentru a-l putea accesa.
Website-ul respectiv aparține companiei Wicked Pictures, care se descrie în felul următor pe site:
„Înființată în Canoga Park, California, pe 1 martie 1993, Wicked Pictures a fost formată cu un angajament ferm de a produce filme pornografice de parodie, o decizie pe care compania a respectat-o de la începuturile sale [până în prezent]”.
Site-ul notează de asemenea că Wicked Pictures „continuă să își diversifice și extindă angajamentul față de conținut cinematografic de calitate”, prin filme ca „Black Widow XXX” și „Captain Marvel XXX: O Parodie Axel Braun”.
Mattel mistakenly printed a porn site on the packaging of ‘Wicked’ dolls.
The URL which should say ‘WickedMovie’ is instead only listed as ‘Wicked’ which directs to a page that requires users to be 18 years or older to enter. pic.twitter.com/dDHBmt2mee
— Pop Base (@PopBase) November 10, 2024Mattel și-a cerut scuze pentru greșeală într-un comunicat remis duminică revistei Variety și altor mass-media internaționale.
„Lui Mattel i-a fost adusă la cunoștină o greșeală de pe ambalajul colecției de păpuși Wicked, vândute în principal în SUA, care trebuia să îi direcționeze pe consumatori către site-ul WickedMovie.com. Regretăm profund această eroare nefericită și luăm acțiuni imediate pentru a remedia situația”, afirmă compania producătoare de jucării.
„Părinții sunt sfătuiți că site-ul tipărit incorect nu este adecvat pentru copii. Consumatorii care au deja produsul sunt sfătuiți să arunce ambalajul produsului sau acopere link-ul și pot contacta Serviciul pentru Clienți al Mattel pentru informații suplimentare”, notează același comunicat.
Wicked este unul dintre cele mai așteptate filme ale lunii noiembrie, Ariana Grande dezvăluind recent că i-a plăcut atât de mult să îl filmeze încât a luat o decizie care îi „va speria teribil” pe fanii ei.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: