Două persoane din rândul civililor au murit şi mai multe au fost rănite „grav”, în timp ce incendiul Eaton continuă să se extindă într-un cartier de lux din los Angeles, au anunţat oficialii din California, potrivit News.ro
Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit casele în timp ce un incendiu de vegetaţie a devastat peste noapte o zonă de lux de coastă din Los Angeles, celebrităţi de la Hollywood numărându-se printre cei care au fugit cu maşina şi pe jos, în timp ce flăcările le-au cuprins locuinţele şi devastau versanţii dealurilor. Potrivit meteorologilor, condiţiile meteorologice urmau să se deterioreze şi mai mult pe parcursul zilei de miercuri, deoarece un vânt puternic şi condiţiile aride au alimentat incendiul din cartierul Pacific Palisades, dar şi cel puţin alte două tot în zona Los Angeles-ului, relatează Reuters.
În prezent sunt patru incendii în desfăşurare: Palisades, Woodley, Hurst şi Eaton.
Şeful pompierilor din comitatul LA, Anthony Marrone, a declarat că incendiul Eaton a ars peste 80 de hectare, iar focul continuă să se intensifice fiind deocamdată imposibilă izolarea lui. Incendiul Palisades a ars mult peste 200 de hectare de teren şi nu este izolat, a declarat şeful pompierilor din comitatul LA, Anthony Marrone. „Focul se extinde”, a avertizat el.
Mai mult de 100 de structuri au fost distruse, a spus el.
Cauza incendiului este necunoscută şi în curs de investigare.
Mai mult de 500 de persoane acţionează în cazul incendiului Eaton şi peste 1.000 la Palisades, a spus reprezentantul pompierilor.
Două arestări au fost făcute miercuri dimineaţă pentru jafuri, a anunţat şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna.
Numeroase clădiri au fost distruse şi aproape 1.200 de hectare au ars în Pacific Palisades, care se află între staţiunile Santa Monica şi Malibu, au declarat autorităţile. În zonă locuiesc numeroase vedete din lumea filmului şi a muzicii.
Drumurile au fost blocate de oameni care fugeau de infern, unii abandonându-şi maşinile în timp ce flăcările ajunseseră la marginile şoselei, iar coloane de fum şi flăcări se ridicau pe cerul nopţii deasupra Los Angeles-ului şi a suburbiilor sale.
Actorul Steve Guttenberg a declarat pentru televiziunea KTLA că prietenii săi au fost împiedicaţi să se refugieze deoarece alţii îşi abandonaseră maşinile în drum. „Este foarte important ca toată lumea să se unească şi să nu-şi facă griji pentru bunurile personale. Doar ieşiţi”, a spus Guttenberg. „Luaţi-i pe cei dragi şi ieşiţi”, a spus el.
Primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, i-a îndemnat miercuri dimineaţă pe locuitori să respecte ordinele de evacuare şi de parcare, folosind la nevoie adăposturile amenajate de autorităţi. „Rămâneţi vigilenţi şi în siguranţă”, a scris ea într-o postare pe X, spunând că se aşteaptă ca vântul să se înrăutăţească pe parcursul dimineţii.
Serviciul meteorologic naţional a precizat într-un avertisment: „Aceasta este o situaţie deosebit de periculoasă pentru porţiuni din comitatele Los Angeles şi Ventura!”