„Anul Nou care n-a fost”, filmul românesc care a câștigat sâmbătă seară Premiul Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, spune povestea unei zile absurde din România lunii decembrie 1989. Însă el a vrut totodată să arate că poți pune alături de „celebra și infama ciorbă” un accident între două Dacii, după cum declară regizorul Bogdan Mureșanu într-un interviu acordat HotNews.ro.
Începând cu 2004, Premiul Orizzonti este decernat anual la prestigiosul festival internațional de film de la Veneția celui mai bun lungmetraj venit de la un regizor debutant sau unei pelicule care se înscrie în tendințele estetice și expresive ale momentului.
Anul trecut Premiul Orizzonti pentru cel mai bun film a fost acordat lungmetrajului ungaro-slovac Explanation for Everything („Magyarázat mindenre”) al regizorului maghiar Gábor Reisz.
Într-o coincidență mai puțin obișnuită, filmul lui Reisz se învârte în jurul poveștilor diferite a patru personaje principale, la fel ca lungmetrajul regizorului român. Bogdan Mureșanu a abordat una dintre poveștile noului film în Cadoul de Crăciun, scurtmetrajul său din 2008 care a câștigat nu mai puțin de 33 de premii la festivalurile internaționale.
Acțiunea din Cadoul de Crăciun se petrece în seara zilei de 20 decembrie 1989, când o scrisoare către „Moș Gerilă” a micuțului Marius transformă seara părinților într-un coșmar, potrivit descrierii publicate de Cinemagia. În jur de 16 minute din scurtmetrajul ce durează 23 de minute și poate fi vizionat integral pe YouTube au fost remontate și incluse de Mureșanu în filmul premiat acum la Veneția.
Anul Nou care n-a fost a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Veneția în data de 1 septembrie, ediția de anul acesta fiind deschisă de lungmetrajul Beetlejuice Beetlejuice al regizorului american Tim Burton. Dacă filmul lui Burton a apărut în cinematografe vinerea aceasta, spectatorii din România vor putea vedea lungmetrajul lui Bogdan Mureșanu începând cu data de 24 septembrie.
Ce spune regizorul Bogdan Mureșanu despre filmul său „Anul Nou care n-a fost”
În Amintiri din Epoca de Aur, Cristian Mungiu a ecranizat unele dintre cele mai cunoscute legende urbane din perioada comunistă. Care a fost inspirația pentru poveștile pe care tu le prezinți în Anul Nou care n-a fost?
Eu m-am inspirat din istorii reale, din povești pe care le-am auzit ori le-am citit. Uneori și din povești pe care le-am trăit eu sau cineva apropiat mie. M-am ferit cât am putut de nota anecdotică sus menționatului omnibus. Mai degrabă 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a fost un film de interes deși altoit cu umorul din A fost sau n-a fost al lui Corneliu Porumboiu.
Una dintre povești se învârte în jurul fugii a doi tineri dintr-o trupă ce încearcă să scape de regimul comunist. Cred că îi va duce pe mulți cu gândul la fuga trupei Phoenix, având în vedere decesul recent al lui Nicu Covaci. Te-ai inspirat în vreun fel de povestea fugii lor pentru film?
Am încercat să iau cât mai mult din povestea trupei Phoenix, însă nu am reușit. Este unul din acele cazuri în care realitatea este mult prea bogată pentru a trece drept o ficțiune credibilă.
Dar am citit foarte mult despre cazurile frontieriștilor. A fost, în opinia mea, un fenomen insuficient reprezentat în cinematografia noastră așa încât m-am hotărât să îl ating măcar tangențial în Anul Nou care n-a fost.
Un film românesc nou amintește de „revoluția șoptită” de la Timișoara
Un lucru care mi s-a părut foarte interesant e modul în care Revoluția ce a început la Timișoara e menționată doar în treacăt în film, până către finalul său. M-aș hazarda să spun că Anul Nou care n-a fost prezintă o „revoluție șoptită”. Care a fost ideea din spate?
Uneori șoaptele au o putere de a se face auzite mai tare decât strigătele, dar nu numai această constatare personală m-a îndemnat să tratez revolta de la Timișoara ca pe un context ținut în mare secret, ci și realitatea istorică.
Adevărul este că până la București, ce s-a petrecut acolo avea un aer insular. Răzbăteau cu greu informații de acolo și de cele mai multe ori sub forma unor zvonuri ba exagerate, ba cu greu schițate. Timișoara a fost o insulă a libertății și a demnității vreme de câteva zile.
În Tuns, ras și frezat, scurtmetrajul tău de debut din 2012, avem povestea unui frizer în vârstă in scaunul căruia vine pentru un bărbierit fostul torționar. E tema Revoluției din ‘89 una predilectă pentru tine ca regizor?
Da, pentru mine este și momentul în care țara în care mă născusem s-a trezit dintr-un somn istoric lipsit de umanitate. Revoluția a fost ca o revelație colectivă.
Din păcate, însă, nu a durat mult acel extaz. Ne-am cufundat la loc pentru câțiva ani într-o dezamăgire continuă produsă de noua clasă politică, în fapt, vechii oameni în vremuri și posturi noi.
Mai multe replici din Anul Nou care n-a fost mi s-au părut memorabile. Una dintre ele cred că e când personajul jucat de Nicoleta Hâncu întreabă „De ce la Timișoara s-a putut?”. Nu ți-aș cere neapărat un răspuns personal la întrebare, însă te-aș întreba ce te-a frapat pe tine cel mai mult în timpul documentării pentru film?
Cel mai tare m-a frapat lipsa unei opoziții coerente. Probabil că frica devenise a doua natură locuitorilor acelei țări, o țară a șoaptelor și a unei confuzii morale generalizate. Florina întreabă în film cum de acolo s-a putut și la noi nu, evident referindu-se la Timișoara respectiv București. Întrebarea asta și-o puneau tot mai mulți în anii din urmă ai dictaturii cu gândul la alte spații geografice în raport cu ce se întâmpla în marea pușcărie numită Republica Socialistă România.
Dacă nu mă înșel, Eugen Ionesco se întrebase public cam în aceeași termeni. Dacă îmi cereți un răspuns privitor la București, atunci eu cred, asemenea unui alt personaj din film, că lucrurile erau mult mai complicate în capitală, în sensul în care orașul fusese atomizat și populația lui terorizată și supravegheată permanent încă din momentul în care se declanșase demolarea centrului istoric.
A fost un război civil purtat de un regim despotic împotriva unui oraș ținut ostatic în chingile nebuniei.
Despre colaborarea cu doi actori consacrați încă din perioada comunistă și „celebra și infama ciorbă”
În Tuns, ras și frezat ai lucrat împreună cu Victor Rebengiuc, în Anul Nou care n-a fost cu Vasile Muraru, doi actori consacrați încă din perioada comunistă. Au venit ei cu idei sausugestii care ți-au schimbat perspectiva asupra variantei finale a unor scene din filme, așa cum le putem vedea?
Desigur, când lucrezi cu actori mari și trecuți prin viață, ar fi deplasat să nu iei în seamă sugestiile lor, dar nu îmi amintesc să fi schimbat vreo scenă din film ca urmare a unui feed-back.
Mai curând în privința limbajului – s-a schimbat enorm – sau a unor obiecte de recuzită, am fost predispus să casc ochii mari. De pildă, nu știam că atunci când opreai motorul unei Dacii, casetofonul sau radioul putea merge în continuare.
Până la urmă, ce îți dorești să arăți publicului prin filmul Anul Nou care n-a fost?
Că poți pune alături de celebra și infama ciorbă un accident între două Dacii, fără ca alăturarea scenelor să pară nelalocul ei. Dacă zeama lungă era o problemă pentru publicul nostru, am dres-o iată cu un sos picant.
Lăsând gluma la o parte, îmi doresc să-i arăt peste 40 de actori care au intrat în jocul meu cu bucurie și dedicație. Chapeau!
„Anul Nou care n-a fost” apare înaintea alegerilor generale din România
Filmul apare în cinematografe înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale de la noi. Crezi că mesajul său e mai important acum decât ar fi apărut într-un an care nu era unul electoral?
Un DA hotărât! Pentru cine mai are umbre de îndoială și urme de nostalgie, filmul ăsta ar putea să trezească o reacție puternică la tot ce înseamnă autoritarism, abuz de putere, jocuri de culise și tot ce poate fărâmița capitalul social pe care l-am dobândit cu greu în acești 35 de ani de la Revoluție.
Nota redacției: HotNews.ro a realizat interviul cu Bogdan Mureșanu înainte ca acesta să plece la Veneția pentru a-și prezenta filmul. Am intenționat să îl publicăm înainte de premiera sa în cinematografele din România pe 24 septembrie, însă îl publicăm acum pentru a răspunde interesului publicului.
Actorii Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş sunt protagoniştii poveștilor principale din film. Din distribuţie mai fac parte Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi alții.
Imaginea filmului este semnată de Boróka Biró și Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic și Mircea Lăcătuș au realizat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia și Victor Fulicea semnează scenografia, iar Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan au realizat costumele, machiajul, respectiv coafura.
Ada Solomon, Viorel Chesaru și Vanja Kovacevic sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca și Adriana Bumbeș sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociați: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.
Pentru regizorul Bogdan Mureșanu Anul Nou care n-a fost marchează debutul său în lungmetraj. În afară de antemenționatele Cadoul de Crăciun (2018) și Tuns, ras și frezat (2012), el a semnat ca regizor și Spid, un scurtmetraj de animație din 2016.