Donald Trump spune că vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a vorbi despre războiul din Ucraina, în primele șase luni de mandat - HotNews.ro

Donald Trump spune că vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a vorbi despre războiul din Ucraina, în primele șa
📅 2025-01-08

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a precizat că poate înțelege nemulțumirea Rusiei privind posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO și l-a acuzat pe Joe Biden că a provocat Moscova prin susținerea acestor aspirații, potrivit unor declarații făcute miercuri într-o conferință de presă susținută la reședința sa din Florida, potrivit Novaya Gazeta.

„Rusia, pentru mulți, mulți ani, cu mult înainte de Putin, a spus că nu poate avea NATO implicată în Ucraina”, a declarat Donald Trump.

Ca urmare, Rusia avea un stat potențial membru NATO „chiar la ușa lor și aș putea înțelege sentimentul lor cu privire la acest lucru”, a mai afirmat Donald Trump.

Afirmațiile președintelui ales ignoră faptul că Rusia are deja granițe cu șase membri NATO.

Când a fost întrebat cum intenționează să pună capăt războiului, Trump a spus că, deși Vladimir Putin ar „dori să se întâlnească” cu el mai devreme decât mai târziu, ar fi fost nepotrivit să facă acest lucru înainte de inaugurarea sa programată pentru 20 ianuarie, dar speră să se întâlnească cu Putin „cu mult înainte de șase luni”.

„Rusia pierde o mulțime de tineri și la fel și Ucraina, iar acest război nu ar fi trebuit să înceapă niciodată. Este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Vă garantez că, dacă aș fi fost președinte, acel război nu ar fi avut loc niciodată”, a continuat Trump.

Încheierea cât mai rapidă a războiului din Ucraina este o prioritate pentru administrația Trump. În campania electorală, Trump a afirmat în mod repetat că ar putea pune capăt conflictului în 24 de ore.

Luna trecută, Trump s-a întâlnit la Paris cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a discuta despre încheierea războiului.

Majoritatea analiștilor afirmă că Trump favorizează un acord de pace în care Ucraina este de acord să cedeze Moscovei teritoriul ocupat în prezent de forțele ruse, adică aproximativ 20% din teritoriul ucrainean suveran.

Luni, Politico a raportat că Laura Cooper, un oficial de rang înalt al Pentagonului care a jucat un rol-cheie în coordonarea ajutorului militar american pentru Ucraina, a demisionat pe fondul „incertitudinii cu privire la politica față de Ucraina” sub conducerea lui Trump.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează…

Cum motivează Curtea de Apel București respingerea contestației formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

Curtea de Apel București (CAB) a publicat miercuri seară motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În esență, judecătoarea…

Sindicaliștii din apărare, ordine publică și securitate națională ies în stradă, pe 17 ianuarie, în Capitală. Ce revendicări au

Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au anunțat miercuri seară declanșarea acțiunilor de protest comune, care vor avea loc în București, informează Agerpres. Într-un comunicat de presă, organizațiile sindicale –…

Ludovic Orban s-a răzgândit și nu mai vrea să o voteze pe Lasconi, la prezidențiale. Pe cine susține acum

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că susține un nou candidat la alegerile prezidențiale. Dacă înainte de turul 1, care a avut loc pe 24 noiembrie, Orban s-a retras și a îndemnat votanții să…

Când vine pensia în luna ianuarie. Poșta Română a anunțat acum când începe distribuirea pensiilor

Compania Națională Poșta Română (CNPR) a anunțat va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice. Potrivit unui comunicat al companiei, citat…

Înțelegerea făcută de Robert Fico cu Vladimir Putin, la întâlnirea lor de la Moscova

Premierul slovac, Robert Fico, i-a făcut o vizită pe 22 decembrie 2024 lui Vladimir Putin. Deși liderul european nu a vrut să detalieze ce subiecte au fost incluse pe agenda întâlnirii lor, Fico a susținut…

„Cred că avem dreptul”. Reacția lui Zelenski, după ce Trump a spus că „înțelege sentimentul rușilor” față de aderarea Ucrainei la NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a minimalizat miercuri afirmațiile președintelui ales al SUA, Donald Trump, care a declarat cu o zi înainte că „înțelege sentimentul” Moscovei în ceea ce privește o eventuală aderare a Ucrainei la…

Restaurantele și hotelurile de top au început să schimbe modul în care servesc apă

Clienții Restaurantul Zen din Singapore, distins cu trei stele Michelin, pot cere o sticlă de apă Evian sau San Pellegrino, dar nu vor primi una, relatează CNBC. Restaurantul la care o cină costă în jur…

Aproape jumătate dintre elevii de gimnaziu și liceu primesc bursă de merit, unii chiar și cu medii de 2 sau 3

Aproximativ 600.000 de elevi din clasele VI-XII primesc burse de merit pentru media generală mai mare de 9.50 în anul școlare 2024-2025. Creșterea este cu 50% mai mare față de anul școlar precedent, scrie Edupedu.ro.…

George Simion pune la îndoială data alegerilor prezidențiale: „A fost o minciună”

Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a afirmat miercuri seară, într-o postare pe blogul personal, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern” privind data alegerilor prezidențiale, el nu crede că acestea vor fi…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.