Dacia a deschis comenzile pentru Bigster, cel mai nou model al mărcii, iar prețurile sunt, în funcție de motorizare și dotări, între 23.000 de euro și 29.500 euro (TVA inclus). Bigster vine și cu motorizări noi pentru gama Dacia.
Bigster, care este produs la Mioveni, devine primul SUV Dacia de segment C și dispune și de versiune hibridă.
Bigster este disponibil în patru niveluri de echipare: Essential, Expression, completate, la vârf, de două versiuni la preț echivalent: Bigster Extreme, destinat amatorilor de outdoor (care dispune de plafon panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă, bare de pavilion modulabile, sistem Hill descend control si covorașe de cauciuc în echiparea de serie), și Bigster Journey, pentru clienții interesați de confort și de călătoriile lungi, cu caroseria în două nuanțe (pavilion de culoare neagră), hayon cu acționare electrică și scaun șofer cu reglaje electrice ca echipamente de serie.
Prețul pornește de la 23.000 de euro la nivelul echipare Essential și ajunge la 29.500 euro, pentru versiunea de top, Journey Hybrid 155.
Dacia Bigster are 4,57 m lungime. Spre comparație, Duster are 4,34 m lungime, Logan are 4,39 m, Sandero are 4,10 m, iar Jogger are 4,55 m lungime.
Bigster inaugurează noi motorizări în gama Dacia, toate electrificate.
Disponibil pentru prima oară în gama Dacia la acest nivel de putere, motorul TCe 140 combină un motor pe benzină cu 3 cilindri de 1,2 l turbo de nouă generație cu un sistem mild hybrid de 48V, reducând consumul mediu de combustibil și emisiile de CO2.
Dacia Bigster este primul model din cadrul Renault Group care beneficiază de noua motorizare HYBRID 155 cuplată cu o cutie de viteze automată, disponibilă de la nivelul de echipare Expression.
Bigster TCe 130 4×4 este adaptat pentru offroad datorită transmisiei sale integrale asociate cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte și un sistem mild-hybrid de 48 V. Lansată deja pe noua generație a modelului Duster, motorizarea TCE 130 4×4 este disponibilă pe Bigster începând cu nivelul de echipare Expression.
Ulterior, Bigster va fi disponibil și cu noul motor ECO-G 140, o premieră în gama Dacia, care combină carburația mixtă benzină/GPL cu un sistem mild-hybrid de 48 V.