Parlamentul Coreei de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, aruncând țara într-o criză politică fără precedent, în timp ce Curtea Constituțională a anunțat că îl va judeca rapid pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol, scrie Reuters.
Demiterea lui Han Duck-soo, care a devenit președinte interimar din momentul în care Yoon a fost pus sub acuzare pentru declararea legii marțiale pe 3 decembrie, a aruncat povestea democratică de succes a Coreei de Sud într-un teritoriu necunoscut.
Moțiunea inițiată de partidele de opoziție a trecut cu 192 din cele 300 de voturi, pe fondul protestului generat de membrii Partidului Puterea Poporului, aflat la putere, care au înconjurat podiumul vorbitorului, strigând că votul nu este valabil și că parlamentul a comis un act de „tiranie”.
Înaintea sesiunii parlamentare, liderul opoziției, Lee Jae-myung, a declarat că Partidul său Democrat, care deține controlul majoritar asupra parlamentului, va merge mai departe cu planul de demitere a președintelui interimar, acuzându-l pe Han că „acționează pentru insurecție”.
„Singura modalitate de a normaliza țara este de a eradica rapid toate forțele de insurecție”, a declarat Lee, adăugând că partidul acționează la ordinul publicului, pentru a-i eradica pe cei care au pus țara în pericol.
Conform sondajelor de opinie efectuate după tentativa de instaurare a legii marțiale, publicul a sprijinit în mod covârșitor înlăturarea lui Yoon.
Planul pentru demiterea lui Han a fost dezvăluit joi de principalul partid de opoziție, Partidul Democrat, după ce acesta a refuzat să numească imediat trei judecători pentru a ocupa posturile vacante la Curtea Constituțională, afirmând că acest lucru ar depăși rolul său interimar.
Într-o declarație făcută după vot, Han a declarat că se va da la o parte pentru a evita haosul și că va aștepta o decizie a Curții Constituționale cu privire la punerea sa sub acuzare.
Conform legii, ministrul de finanțe Choi Sang-mok va prelua președinția interimară.
Choi a implorat anterior parlamentul să retragă planul de demitere a lui Han, afirmând că acesta ar afecta grav economia țării.
Wonul sud-coreean scăzuse la 1,475.4 pe dolar, cu 0.53% la 0707 GMT înaintea votului parlamentar.
Opoziţia l-a acuzat pe Han că refuză să facă numiri pentru cele trei mandate vacante de la Curtea Constituţională, care urmează să valideze sau să invalideze – în următoarele şase luni – destituirea preşedintelui conservator Yoon Suk Yeol, adoptată prin vot de către deputaţi la 14 decembrie, în urma unei tentative eşuate a acestuia de a impune legea marţială şi a reduce la tăcere Parlamentul prin mobilizarea armatei.
Trei dintre mandatele Curţii sunt vacante din cauza pensionării titularilor în toamnă. Trei noi judecători urmau să fie numiţi, în principiu, de către preşedinte, joi, din rândul unor candidaţi aleşi de Adunarea Naţională, aflată sub controlul opoziţiei.
Han, un funcţionar de rang înalt, în vârstă de 75 de ani, susţine că statutul său de preşedinte interimar nu-i dă puterea să facă numiri importante şi cere ca alegerea judecătorilor să facă obiectul unui acord între Partidul Puterii Poporului (PPP, la putere) şi formaţiunile din opoziţie.
Preşedintele interimar „trebuie să se abţină să exercite cele mai importante puteri prezidenţiale exclusive, inclusiv numiri în instituţii constituţionale”, a justificat Han.
„Un consens între partidul aflat la putere şi opoziţie în Adunarea Naţională, care reprezintă poporul, este necesar să fie obţinut mai întâi”, a subliniat el.
Curtea Constituţională a organizat vineri o primă audiere privind destituirea lui Yoon. În cazul în care cele trei mandate vacante nu sunt ocupate până la sfârşitul procedurii, cei şase judecători în funcţie trebuie să ia o hotărâre în unanimitate în vederea înlăturării definitive de la putere a lui Yoon. Un singur vot împotriva destituirii va conduce la o repunere automată a acestuia în funcţie.
Refuzul lui Han de a numi noi judecători dovedeşte că „nu are nici voinţa şi nici competenţele să respecte Constituţia”, a deplâns liderul grupului deputaţilor Partidului Democrat în Adunare, Park Chan-dae.
Curtea are la dispoziție 180 de zile pentru a lua o decizie.