Un grup de oameni de știință din SUA, Franța, Marea Britanie și Ungaria a încercat să răspundă, în cel mai amplu studiu de acest gen realizat vreodată, care animale sunt cele mai predispuse la cancer și, mai ales, de ce.
Nu mai puțin de 16.049 de necropsii realizate pe animale din 292 de specii, totul pe o durată de zece ani. Acestea sunt datele pe care grupul de cercetători le-a folosit pentru a elabora un studiu fără precedent și pentru a găsi o rezolvare la așa numitul Paradox al lui Peto.
Ce este Paradoxul lui Peto
În anul 1977, un epidemiolog și statistician britanic, Richard Peto, lansa în premieră o serie de observații care au rămas în lumea științei sub denumirea paradoxului care îi poartă numele.
Savantul englez remarca atunci că incidența cancerului nu este corelată cu numărul de celule dintr-un organism. Mai exact, cu cât un animal este mai masiv, cu atât mai mare ar fi trebuit să fie incidența cazurilor de cancer.
Teoretic, carcinogeneza ar fi trebuit să fie constantă la nivelul celulelor. Însă situația era cu totul alta. Spre exemplu, cazurile de cancer aveau o prevalență mult mai mare la oameni decât la elefanți sau balene.
Iar dacă la nivel de specii situația era atât de bizară, în cadrul aceleiași specii, lucrurile păreau să fie exact pe dos și să respecte presupunerile teoretice. Spre exemplu, atât la oameni, cât și la câini, incidența cazurilor de cancer creștea în rândul indivizilor mai masivi.
Ce animale sunt cele mai predispuse la cancer?
Așa cum se observase în cadrul studiilor anterioare, prevalența cancerului creștea la indivizi cu o masă corporală mai mare, însă nu suficient de pronunțat pentru a nega paradoxul lui Peto, afirmă autorii studiului recent publicat în revista Cancer Discovery.
În același timp, alte studii indicau faptul că animalele care au gestație prelungită tind să fie mai puțin afectate de cancer.
Datele colectate de oamenii de știință în ultimii zece arată însă că animalele de talie mare au dezvoltat mecanisme care să le protejeze pe termen lung. Elefanții, ca un exemplu, au nu mai puțin de 20 de copii ale genei P53, care suprimă tumorile canceroase.
De aici și numărul rar de cazuri de cancer la astfel de mamifere. Practic, fiecare specie și-a creat propriul mecanism de apărare. Iar de aici și diferența dintre riscurile pe care le reprezintă fiecare specie în parte.
Statistic, dihorii sunt animalele cele mai predispuse să dezvolte tumori canceroase, cu o incidență de 63%. Opossumii reprezintă o altă specie cu risc ridicat de cancer, cu 56%, în timp ce aricii africani prezintă o incidență de 45%.
La polul opus se află pingunii, cu cea mai scăzută rată a cazurilor de cancer (0,4%), urmați de marsuini (1.3%) și vulpile zburătoare (1,6%).
Nimeni nu este complet protejat
La nivel taxonomic, mamifere sunt cele mai predispuse la cancer, urmate de reptile, păsări și amfibieni. Practic, nimeni nu este complet protejat, subliniază autorii studiului.
Studiul în cauză subliniază faptul că relația dintre longevitate, masa corporală, durata perioadei în care un animal poate fi fertil, precum și rezistența la cancer, sunt aspecte cu mult mai profunde decât și-ar fi imaginat cineva.
Paradoxul lui Peto nu a fost rezolvat însă, așa cum subliniază grupul de oameni de știință, un astfel de studiu ne poate ajuta nu doar să înțelegem de ce unele organisme sub mai bine protejate decât altele, ci și să descoperim strategii pentru a-l combate în rândul propriei noastre specii.