Vicepreședintele USR Dominic Fritz a cerut, sâmbătă, Biroului Electoral Central să publice rezultatele parțiale ale renumărării, în județele unde s-a încheiat numărătoarea. Elena Lasconi este în turul 2 al alegerilor prezidențiale, în ciuda mascaradei declanșate de Curtea Constituțională.
„Deciziile CCR și BEC de a renumăra 9 milioane de voturi au aruncat România într-un haos. Milioane de români se întreabă dacă votul lor mai contează și dacă mecanismele democratice mai funcționează. Ce am văzut în ultimele zile nu are nicio legătură cu respectul față de cetățean. Netransparența procesului de renumărare este periculoasă și inacceptabilă. Facem un apel la BEC ca măcar acum, în ultimul ceas, să transparentizeze acest proces și să restabilească încrederea românilor. Publicați acum rezultatele renumărării în județele în care s-a încheiat. Nu vă mai prefaceți că rezultatul alegerilor este în ceață. Elena Lasconi și Călin Georgescu sunt în turul 2 indiferent câte petarde se aruncă”, a declarat vicepreședintele USR Dominic Fritz.
Până în prezent, s-au numărat aproximativ 80% dintre secțiile de votare și diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR. În Arad, Caraș Severin, Buzău, Covasna, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Sectorul 1 sau 5 s-a finalizat deja procesul de renumărare.
Avem multe exemple de secții unde candidatul PSD Marcel Ciolacu a primit sute de voturi de la alți competitori: Scornicești, județul Olt, comuna Slatina – județul Suceava, comuna Coroiești – județul Vaslui.
„Toate îndoielile care au fost plantate asupra victoriei Elenei Lasconi se arată a fi nefondate. Dimpotrivă, ies la iveală cum în noaptea alegerilor s-au mutat voturi pe teancul domnului Ciolacu. Este foarte gravă decizia Curții de Apel București prin care a interzis accesul observatorilor în secții. Cu ajutorul lor am fi aflat toți ce se întâmplă la renumărare. Oricât ar spune domnul Ciolacu că face apel la transparență acum, e târziu. A pornit un tăvălug și acum nu știe cum să-l mai gestioneze”, a mai spus Dominic Frtiz.
USR mulțumește societății civile care s-a mobilizat împotriva acestui proces complet netransparent. Revolta multora dintre români și semnalele hotărâte din toate părțile societății pentru apărarea democrației au stricat planurile sistemului de a decide alegerile la masa verde. Încrederea românilor în instituțiile statului poate și trebuie să fie restabilită.