Ca in fiecare an, scopul Inspectoratului Teritorial de Munca Giurgiu a fost urmărirea îndeplinirii obligațiilor legale si respectarea legislatiei muncii de catre angajatorii din sectorul public, mixt, privat precum si a altor categorii de angajatori.
Totodată, ca instituție publica aflata in slujba cetateanului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu a asigurat permanent accesul liber si neingradit la informatiile de interes public prin activitatea de comunicare si relatii cu publicul.
In anul 2024 , activitatea Compartimentelor de Control Relatii de Munca si Control Muncă Nedeclarată s-a desfășurat pe baza Programului Propriu pe Acțiuni al ITM Giurgiu pentru anul 2024, a actiunilor inteprinse de ITM Giurgu in vederea realizarii programului de guvernare in Judetul Giurgiu si a altor acte normative din domeniul legislatiei muncii.
Astfel, controalele s-au desfasurat pe urmatoarele directii :
Controale cu caracter preventiv la toate categoriile de angajatori care angajeaza salariati pe baza de contract individual de munca
Controale de fond
Controale in baza sesizarilor, reclamatiilor primite de la angajati, angajatori sau alte institutii
Controale efectuate in baza unor legi speciale
Controale tematice desfasurate in cadrul Campaniilor naționale stabilite prin Programul propriu pe acțiuni cât si in cadrul Campaniilor naționale desfășurate la inițiativa Inspecției Muncii
Obiectivele principale de verificare , le-au constituit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, respectarea legislatiei muncii privind angajarea in muncă, executarea contractelor de muncă cât si incetarea acestora, stabilirea si respectarea timpului de muncă si de repaus, stabilirea si acordarea drepturilor salariale, accesul fără discriminare pe piața muncii a tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea clauzelor contractelor individuale de muncă cat si a contractelor colective de muncă si nu in ultimul rând, transmiterea si completarea registrului de evidentă a salariatilor in format electronic.
Mai exact , in anul 2024, prin acțiunile de control desfășurate in domeniul relațiilor de muncă au fost controlați un numar de 827 de angajatori din care 116 au fost sancționați, fiind aplicate 134 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de munca din cadrul compartimentelor Control Relatii de Muncă si Control Muncă Nedeclarată a fost in cuantum de 2.369.300 lei, fiind acordată o atentie deosebită depistării si sancționării cazurilor de muncă nedeclarată.
De asemenea, in anul 2024, la nivel național , s-au desfășurat un număr de 23 de Campanii Naționale ce au vizat diferite domenii de activitate precum : constructiile , comercializarea articolelor pirotehnice, activitati de Protectie si Garda, activitati de comert, invatamant, fabricarea produselor de brutarie si panificatie, restaurante, transport rutier, intretinerea si repararea autovehiculelor, activitati de jocuri de noroc si pariuri, activitati de comercializare si depozitare a combustibililor, activitati de plasare forta de munca in strainatate, agenti de munca temporari sau activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri.
In cadrul Campaniilor Naționale au fost controlati un numar de 149 de angajatori , au fost aplicate 10 sancțiuni in valoare de 307.500 lei si au fost dispuse 187 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
In cursul anului 2024 , in domeniul relațiilor de muncă , au fost inregistrate 180 de petitii in care cele mai frecvente aspecte sesizate au fost neincheierea contractelor individuale de muncă sau intocmirea cu intarziere a acestora, neintocmirea actelor de incetare a raporturilor de muncă , neplata drepturilor salariale, a orelor suplimentare sau de noapte si nerespectarea duratei timpului de lucru.
In domeniul securității si sănătății in muncă activitatea de control in anul 2024 a fost axată în principal pe desfăşurarea acţiunilor din Programul cadrul de acţiuni al Inspecţiei Muncii, pe acțiuni declanșate de Inspecția Muncii in afara celor prevazute in programul cadru de acțiuni anual pentru 2024 dar si pe actiuni la nivel local, ca urmare a protocoalelor de colaborare incheiate intre Inspectia Muncii si alte instituții , domeniile de activitate fiind in principal aceleași menționate anterior.
Astfel, in cursul anului 2024, in domeniul sănătății si securității in muncă, au fost efectuate un număr de 400 controale la agenți economici care-si desfășoară activitatea pe raza județului. În cadrul acestor controale au fost dispuse 691 măsuri. Menționăm ca din cele 681 măsuri dispuse, au fost raportate sau verificate ca indeplinite un numar de 620 de măsuri, ceea ce reprezintă un procent de 89% din totalul acestora .
Numărul total de sancţiuni aplicate în activitatea de control SSM in anul 2024 a fost de 284 din care 64 amenzi in valoare totala de 459.000 lei.
În cursul anului 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, a autorizat sau a avizat, după caz:
funcţionarea agenţilor economici din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, conform Legii nr. 319/2006,
producerea, prepararea, deţinerea, transportarea, comercializarea, folosirea şi depozitarea materiilor explozive, în baza Legii nr. 126/19951,
indeplinirea conditiilor legale privind avizarea spatiilor destinate depozitarii munitiilor, in baza Ord.M.M.F.S. 1102/2008.
Prin esenta sa, activitatea de securitate si sanatate in munca are un caracter preventiv, menirea ei fiind preintimpinarea producerii accidentelor de munca sau a imbolnavirilor profesionale.
În vederea reducerii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, la nivelul agenților economici, strategia securității muncii a urmărit îndeplinirea obiectivelor specifice, precum:
achiziționarea de echipamente tehnice moderne,
achiziţionarea şi utilizarea echipamentelor individuale de protectie,
utilizarea unor tehnologii, proceduri si procese generatoare de riscuri minime,
respectarea cerintelor de sanatate si securitate in cazul cladirilor, al transportului intern si depozitarii substantelor periculoase, în toate fazelele procesului de producţie, etc
realizarea programelor de prevenire a accidentelor de munca si bolilor profesionale,
realizarea programelor medicale privind prevenirea îmbolnăvirilor profesionale.
In ceea ce priveste activitatea si obiectivele stabilite pentru anul 2025, Inspectoratul Teritorial de Munca Giurgiu a elaborat si in acest an, un Program de actiuni propriu.
La planificarea controalelor ce vor fi efectuate in cadrul Programului de actiuni propriu , s-a tinut cont de periodicitate, precum si de analiza nivelului de risc , calculat sau apreciat, al agentilor economici, in functie de activitatea sau activitatile desfasurate.
Astfel, in decursul acestui an , vor fi vizate printre altele, urmatoarele domenii :
Santierele mobile sau temporare din domeniul construcțiilor
Agricultură, silvicultură, vânătoare si pescuit
Activitățile cu caracter ocazional desfasurate de zilieri
Construcții, Protecție si pază, service auto, depozite, comerț , restaurante, baruri , hoteluri si activitati de jocuri de noroc si pariuri .
Principalul obiectiv al Inspectoratului Teritorial de Munca Giurgiu ramane si in anul 2025, identificarea angajatorilor care folosesc personal fara forme legale de angajare si stabilirea măsurilor pentru diminuarea consecințelor sociale si economice ale acestui fenomen , motiv pentru care ne-am propus intensificarea activitatilor de control in domeniul relatiilor de muncă , urmând să efectuăm controale atat in timpul programului cât si noaptea sau in zilele de repaus săptămânal.