Bobotează, o sărbătoare devenită tradiție pentru comuna Stăneşti

Bobotează, o sărbătoare devenită tradiție pentru comuna Stăneşti
📅 2025-01-15

Marele praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând “arătare”, “descoperire”, “revelare”.
De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.
Tradițiile și obiceiurile de Bobotează sunt păstrate cu sfințenie în comuna Stăneşti.
Şi în acest an, Consiliul Local Stăneşti şi primarul Dănuţ Mitrea au dus tradiţia mai departe şi au oferit o zi de mare sărbătoare pentru toţi locuitorii comunei.
În vechea vatră a satului Stăneşti, „La Fântână”, sute de localnici s-au adunat luni, 6 ianuarie, pentru slujba de Bobotează.
Cu mic, cu mare, locuitorii comunei Stăneşti au venit să participe la sfinţirea apei şi la botezul cailor, o tradiţie atât de frumoasă păstrată peste timp.
” Sărbătoarea de astăzi este una specială pentru comunitatea noastră. Este o tradiţie în care am crescut şi pe care o ducem mai departe. Este un moment de unitate şi de coeziune pentru toţi locuitorii din Stăneşti.
În sfânta zi de sărbătoare, de Bobotează, urez tuturor locuitorilor comunei Stăneşti un an prosper, cu bucurii, cu sănătate, fericire şi un sincer La mulţi ani!
De asemenea, vreau să le spun La Mulţi Ani celor care îşi serbează mâine ziua numelui”, ne-a declarat Dănuţ Mitrea, primarul comunei Stăneşti.
Fasolea cu cârnaţi şi vinul fiert nu au lipsit nici în acest an, într-o zi de de ianuarie cu temperaturi de primăvară, atmosferă tradiţională de sărbătoare pentru comuna Stanesti, oferită de primarul  Dănuţ  Mitrea .

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri giurgiu pe surse

ANAF a publicat Calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu informează contribuabilii interesați că, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat Calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna ianuarie 2025. Calendarul poate fi accesat pe pagina de internet www.anaf.ro folosind link-ul https:https:...

S-a stabilit cine va face modernizarea căii ferate București-Giurgiu, etapa 2

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a stabilit ce companii vor face modernizarea căii ferate București-Giurgiu, etapa 2. Administratorul infrastructurii feroviare a anunțat că marți, 14 ianuarie 2025, a fost desemnată Asocierea Railworks formată din Arcada Company (lider asociere) și Alstom T...

Primăria Giurgiu anunță că va crește taxa de habitat

  Consiliul Local pentru Situații de Urgență Giurgiu a declarat stare de alertă în municipiu, începând cu data de 20 decembrie 2024, având în vedere problema gunoiului menajer. Starea de alertă a fost validată prin ședința CJSU în aceeași zi. Acest lucru nu a împiedicat Eco Sud să instituie ...

Președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru: Iohannis trebuie să plece pentru a mai scădea tensiunea din societate și pentru ca locul lui este la gunoiul istoriei

Protest pașnic astăzi la București. Iohannis trebuie să plece pentru a mai scădea tensiunea din societate și pentru ca locul lui este la gunoiul istoriei. Din păcate orice zi pe care acesta o petrece într-o funcție pe care a dezonorat-o va amplifica valul extremist și va scădea șansele României s...

USR: Înghețarea salariilor angajaților la stat este doar unul dintre efectele Ordonanței-trenuleț date de Guvernul Ciolacu 2 la finalul lui 2024!

Aceeași Ordonanță a Austerității îngheață: Și salariul de peste 44.000 de lei / lună al lui Valeriu Zgonea, absolventul de Căi Ferate la seral condamnat în primă instanță pentru trafic de influență pus de PSD-PNL șef peste instituția care reglementează sectorul comunicațiilor din România Și salar...

Bobotează, o sărbătoare devenită tradiție pentru comuna Stăneşti

Marele praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din...

Programul Sărbătorii Botezului Domnului în municipiul Giurgiu

Locul desfășurării: Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” Giurgiu- Bazinul Dunării, Secția Căi Navigabile – 9.00 – 12.30: Sfânta Liturghie (la Catedrală); – 12.30 – 13.40: Deplasarea soborului de preoți și a enoriașilor la Bazinul Dunării, Secția Căi Navigabile; – 13.40 – 14.15:...

La mulţi ani, domnule deputat Marian Mina!

Deputatul Marian Mina, preşedintele organizaţiei judeţene PSD, îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Cu aceast prilej, redacția www giurgiupesurse.ro îi urează multă sănătate şi împliniri, să rămână la fel de activ, curajos şi încrezător în tot ceea ce şi-a propus să realizeze. La mulţi ani, do...

La Mulţi Ani, domnule primar Ionel Paşol!

Ionel Paşol, primarul comunei Schitu, îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Cu această ocazie, redacţia www.giurgiupesurse.ro îi urează multă sănătate, bucurii, realizări personale și profesionale, putere de muncă și mult noroc. La mulţi ani, domnule primar!

Mesajul senatoarei PNL de Giurgiu, Gabriela Horga, cu ocazia Anului Nou

În această perioadă de sărbătoare, să ne lăsăm cuprinși de magia momentelor frumoase alături de cei dragi, să apreciem bucuriile simple, dar valoroase, care ne fac inima să vibreze de fericire. Fiecare clipă petrecută împreună este un dar prețios, un prilej de a reflecta asupra tot ce am realizat...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.