Traficanți de droguri din Bistrița-Năsăud și Cluj, "călcați" de mascați și procurorii DIICOT

Traficanți de droguri din Bistrița-Năsăud și Cluj, "călcați" de mascați și procurorii DIICOT
📅 2024-10-18

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat miercuri 5 percheziții domiciliare în localități din județele Cluj și Bistrița- Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că mai multe persoane ar fi efectuat activități de procurare, transport, deținere, distribuire și comercializare a unor cantități de substanțe interzise către consumatori, din cele două județe.

Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gazeta de bistrita

Cercetătorii informează în privința vaccinurilor ARN mesager

Cercetătorii australieni fac marele anunț referitor la problema vaccinurilor cu ARN mesager. Este știut faptul că acestea provoacă efecte secundare, despre care se crede că ar putea contribui la îmbunătăţirea eficacităţii vaccinurilor, informează agenţia de presă Xinhua. Un nou studiu publicat jo...

Tăcerea e tot violență: polițiștii încurajează elevii să se exprime liber

Polițiștii români încearcă să le insufle elevilor puterea de a se exprima. Peste 200 de elevi și cadre didactice, încurajați de polițiști să discute despre problemele lor, să semnaleze cazurile de violență și alte fapte antisociale la care sunt expuși. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară Bistri...

Zboruri Directe Cluj-Riga din Mai 2025: O Premieră pe Aeroportul Internațional Avram Iancu

Cluj-Napoca, 4 septembrie 2024: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță lansarea în premieră a unei noi rute directe spre Riga, capitala Letoniei. Începând cu data de 2 mai 2025, compania aeriană airBaltic va opera zboruri directe între Cluj-Napoca și Riga, oferind călătorilor noi oportu...

Rata inflației în UE a scăzut, dar România se află pe podium pentru a șaptea lună consecutiv

Cu toate că rata anuală a inflației în UE a scăzut în luna septembrie până la 2,1%, de la un nivel de 2,4% în august, însă România este, pentru a şaptea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 4,8%, arată datele publicate, joi, [...

Retailerii din România acuză guvernul că nu respectă legislația OCDE și UE

Retailerii din România se revoltă împotriva intenției guvernului de a plafona prețurile alimentelor produse în România. Aceștia susțin că guvernul nu respectă legislația UE și pe cea OCDE, care prevăd libertatea retailerilor de a stabili la ce prețuri vând produse. Având în vedere declarațiile Mi...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.