Peste jumătate din contractele lui Vasile Dîncu sunt încheiate pe bani publici

Peste jumătate din contractele lui Vasile Dîncu sunt încheiate pe bani publici
📅 2024-09-08

PSD-istul clujean Vasile Dîncu se poate mândri că are un adevărat spirit socialist: peste jumătate din contractele încheiate de firma familiei, Metro Media Transilvania, sunt pe bani publici. Instituțiile de stat și primăriile se calcă în picioare pentru a încheia un contract pentru studii de piață sau sondarea opiniei publice. De la Nuclearelectrica până la Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureş, toți directorii numiți politic se pot mândri că au bătut palma cu familia Dîncu.

Clujeanul Vasile Dîncu, unul dintre sforarii PSD, figurează pe lista din județul Timiș pentru un post de europarlamentar. În momentul de față el este senator de Cluj și, potrivit declarației de interese, pe lângă salariile pe care primește de pe urma activității didactice și cea de senator, mai câștigă bani de pe urma contractelor încheiate de Metromedia Transilvania, firma soției lui, Maria. De fapt, societatea îi aparține lui, însă înainte de a fi numit ministru al Apărării el și-a cesionat acțiunile de la Metro Media soției lui. Tot atunci a renunțat la funcția de director al IRES, o altă societate de sondare a opiniei publice pe care i-a vândut-o milionarului clujean Ovidiu Turcu, dar, la fel ca în cazul Metro Media, neoficial, tot el se ocupă de societate.

”DINCU VASILE, cetățean român, în calitate de asociat unic deținător al unui număr de 42 parti sociale, reprezentând 100% capitalul social al Societății, am hotărât următoarele: 1. Aprobă cesionarea de către asociatul DINCU VASILE a tuturor celor 42 părți sociale ale Societății în favoarea noului asociat unic, DINCU MARIA, cetățean român (…)”, arată o notă din Monitorul Oficial.

Altfel, și înainte de cesionarea acțiunilor către soția lui, și după anul 2021, firma familiei a semnat contracte pe bandă rulantă cu instituțiile publice din România.

Potrivit unor surse, firma Metro Media ar încheia contracte și cu Federația Română de fotbal, dar pentru că nu este vorba despre o instituție a statului român, achizițiile federației nu sunt publice. Federația este condusă de Răzvan Burleanu, finul lui Vasile Dîncu. De altfel, burleanu a ajuns în această funcție datorită politicianului clujean.

Revenind la afacerile firmei, în decembrie anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est a încheiat un contract cu Metro Media pentru realizarea unei cercetări sociologice. Anterior, compania a primit contracte de la Nuclearelectrica, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de la Agenția Națională Antidrog sau de la ANCOM.

În cadrul studiului de impact se vor realiza un sondaj de opinie online la nivelul beneficiarilor de finanțare POR 2014 – 2020, precum și un sondaj de opinie telefonic în rândul publicului general din Regiunea Sud-Est. În documentația de atribuire, se precizează faptul că procesul de evaluare a acțiunilor de informare și publicitate vizează trei componente. Este vorba despre evaluarea gradului de informare (awareness) și de satisfacție în rândul publicului-țintă, despre evaluarea eficienței mecanismului de comunicare din perspectiva beneficiarilor direcți și despre evaluarea instrumentelor de comunicare utilizate, cum ar fi evenimente, chestionare online, tipărituri sau campanii mass-media. Valoarea contractului a fost de 40.460 de lei cu TVA inclusă.

Nucleare prin telefon

Anul trecut, Societatea Națională Nuclearelectrica SA un contract pentru prestarea de serviciii de efectuare a patru sondaje de opinie cu reprezentativitate la nivel național și regional și analiza datelor cu privire la gradul de informare al populației și de acceptanță a energiei nucleare în România.

Primul sondaj trebuia efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.500 de respondenți. Al doilea sondaj trebuia efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel regional, în județul Constanța, de 1.000 de respondenți. Cel de-al treilea sondaj trebuia efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivel regional, în județul Argeș, de 1.000 de respondenți, iar cel de-al patrulea sondaj trebuia efectuat pe un eșantion reprezentativ la nivelul municipiului Târgoviște de 1.000 de respondenți. Contractul a avut un preț de 416.446,5 lei cu TVA inclusă.

În declarația de interese pe care Vasile Dîncu a completat-o, ca senator, la data de 13 iunie 2023, acesta a menționat faptul că SC Metro Media Transilvania Studii Sociale Sondaje Marketing și Publicitate SRL, controlată, acum, de soția sa, derulează contracte pe bani publici. Sunt specificate, în acest document, un contract din 8 noiembrie 2020, în valoare de 83.600 de lei fără TVA, încheiat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, precum și un contract în valoare de 78.500 de lei fără TVA, încheiat la data de 11 aprilie 2023 cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În baza de date a SEAP există, însă, referiri și la alte contracte. Este vorba despre un contract de 143.871 de lei cu TVA, încheiat la data de 17 octombrie 2022 cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, pentru asistență tehnică în vederea elaborării studiului structurat privind destinatarii POAD pentru perioada 2017-2021. Anterior, în 1 septembrie 2022, compania în cauză a primit de la Agenția Națională Antidrog un contract de 215.981 de lei cu TVA, pentru servicii de cercetare socială în vederea realizării unui studiu în populația generală privind consumul de droguri. De asemenea, compania lui Dîncu a primit mai multe contracte subsecvente atribuite, în perioada 2018-2021, în valoare de 671.005,3 lei cu TVA, de ANCOM, pentru realizarea de studii de piață în rândul utilizatorilor de servicii de comunicații electronice și de servicii poștale.

Afaceri cu paravan în Justiție

Sfera de influență a politicianului clujean nu se reflectă doar în contractele încheiate prin Metro Media. În 2021, Consiliul Superior al Magistraturii a contractat servicii de realizare de sondaje de opinie de la compania CC SAS SRL, din Cluj-Napoca, deținută de Septimiu Alexandru Suciu și Valeriu Ioan Inceu.  Valoarea serviciilor s-a ridicat la 431.018 lei cu tot cu TVA. Managerul acestui proiect a fost judecătoarea clujeancă Andreea Chiș, care s-a pensionat în 2022.

Septimiu Alexandru Suciu a fost asociat în cadrul celebrei companii Metro Media Transilvania, însă a părăsit, în anul 2012, structura acționariatului, după ce, împreună cu partenerul său de afaceri de la acel moment, Emil Dănilă, i-a cesionat părțile sociale Mariei Semeniuc. De asemenea, Suciu a fost asociat în cadrul CAES – Centrul de Analiză Economică și Socială SRL, împreună cu Dan Florentin Chitribucă și Mircea Ioan Comșa, care, în cele din urmă, au cesionat toate părțile sociale către Maria Dîncu. Ulterior, firma CAES a fost dizolvată.

Referitor la proiectul CSM, fostul judecător și membru al CSM, Adrian Toni Neacșu, actual avocat, a scris pe contul său de socializare că, de fapt, s-au cheltuit 6 milioane euro degeaba. “Finalizarea unui proiect la fel de lacom cu banii cum erau cele care mă revoltau când eram înăuntru și cărora nu le găseam rostul: Comunicarea publică la nivelul sistemului judiciar. (…) Concret, pentru 6 milioane de euro ne-am ales cu actualizarea unui Ghid de bune practici în relaţia sistemului judiciar cu mass-media, un Ghid de bune practici bune cu celelalte profesii juridice, în special avocaţii(…) și un Îndrumar cuprinzând linii directoare pentru utilizarea de către magistraţi și instituţiile din sistemul judiciar a spaţiului social media/ platforme on-line (adică Facebook)”. “Realitatea e că instanțele și parchetele comunică la fel de prost ca acum doi ani, că relația judecători-avocați este mai proastă ca niciodată și că magistrații activiști se penibilizează la fel ca acum doi ani pe Facebook, ba chiar au trecut între timp și pe Tik Tok”, a conchis avocatul.

Răzvan Robu

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gazeta de bistrita

Accident la intersecția DJ 151 cu DN 17! Două persoane, la spital

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier, petrecut la intersecția DJ 151 cu DN 17. La locul evenimentului rutier au intervenit pompierii militari și un echipaj SAJ Bistrița-Năsăud. Din primele informații transmise de ISU Bistrița-Năsăud, un bărba...

Ligia Deca: Suplimentăm numărul de educatoare și îngrijitoare pentru educația timpurie

Numărul educatoarelor pentru educaţie timpurie va fi suplimentat şi va începe cel mai mare program de formare a personalului din educația timpurie cu un buget de peste 13 milioane de euro din PNRR, a anunțat vineri Ligia Deca ministrul Educației. „Începem un an şcolar special pentru acest segment...

Daniel Suciu și Bogdan Ivan vor să candideze pentru un nou mandat de deputat

Deputații Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților, dar și Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, au anunțat vineri că își vor depune candidatura pentru a primi desemnarea pentru un nou mandat de deputat pentru mandatul 2024-2028. „Amândoi ne dorim să continuăm ...

EXCLUSIV: Clădirea care a găzduit timp de decenii Biblioteca Județeană, SCAPĂ DE DEMOLARE! Firma care a vrut să o radă de pe fața pământului, a renunțat la judecată

Clădirea de pe strada Gării nr. 2 a scăpat de demolare! După 3 ani de procese, firma din Cluj care deține imobilul și care a vrut să-l radă de pe fața pământului pentru a construi un bloc cu 10 etaje – Actor Assets SRL – a depus cerere de renunțare la judecată. Asta după ce […] Artico...

Grupare specializată în fraude cu carduri bancare și spălare de bani, destructurată de DIICOT și FBI

O amplă operațiune a fost desfășurată simultan, joi, în România și Statele Unite ale Americii pentru destructurarea unei rețele internaționale de crimă organizată, specializată în fraude cu carduri bancare și spălare de bani. Gruparea infracțională, formată din români și bulgari, a reușit să sust...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..