EXCLUSIV: Clădirea care a găzduit timp de decenii Biblioteca Județeană, SCAPĂ DE DEMOLARE! Firma care a vrut să o radă de pe fața pământului, a renunțat la judecată

EXCLUSIV: Clădirea care a găzduit timp de decenii Biblioteca Județeană, SCAPĂ DE DEMOLARE! Firma care a vrut să o radă d
📅 2024-09-16

Clădirea de pe strada Gării nr. 2 a scăpat de demolare! După 3 ani de procese, firma din Cluj care deține imobilul și care a vrut să-l radă de pe fața pământului pentru a construi un bloc cu 10 etaje – Actor Assets SRL – a depus cerere de renunțare la judecată. Asta după ce expertiza dispusă de instanță în cauză vine și arată că imobilul nu poate fi demolat.

Când a vrut să demoleze clădirea de pe str. Gării, nr. 2, care a găzduit timp de decenii Biblioteca Județeană Bistrița, Actor Asstes SRL nu a primit acordul nici de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și nici de la Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Firma Actor Assets ar fi cerut de 7 ori aviz de demolare, după cum a dezvăluit în urmă cu ceva vreme într-o ședință de consiliu local, Floare Gaftone, pe atunci secretarul general al municipiului. Comisia zonală de monumente istorice din cadrul Primăriei Bistrița a respins solicitarea de fiecare dată, cu vot unanim.

După 3 ani de luptă, expertiza a făcut-o să renunțe

Cum nu și-a putut pune planurile în aplicare, în iunie 2021, Actors Asstes, a cerut în instanță eliberarea avizului de demolare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, fiind chemați în judecată Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și Ministerul Culturii prin Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Recent însă, firma clujeană a fost pusă în situația în care a trebuit să accepte faptul că nu va putea demola imobilul de pe str. Gării, nr. 2, astfel că la cel de-al 22-lea termen în dosar Actors Asstes a depus o cerere pentru renunțare la judecată.

Asta după ce, expertiza dispusă în dosar de judecătorii de la Tribunalul Cluj arată că imobilul nu poate fi demolat. Deși imobilul în sine nu este catalogat monument istoric, acesta se află pe un teren situat în perimetrul ansamblului medieval urban al municipiului Bistrița și este asimilat monumentelor istorice.

Bistrițenii, împotriva unui bloc cu 10 etaje în locul unei clădiri emblematice a orașului

Clădirea de pe strada Gării nr. 2 a fost bibliotecă decenii bune, încă de prin anii `50. Imobilul a fost revendicat și recuperat în instanță, în 2006, de moștenitoarea vechilor proprietari, Laura Mocănescu.

Proprietara a avut obligația să închirieze pentru 3 ani imobilul pentru aceeași funcțiune, de bibliotecă. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud plătea o chirie lunară de 1.500 de euro, pentru a putea garanta funcționarea bibliotecii acolo. În momentul în care imobilul a fost scos la vânzare, instituția ar fi putut să-și exercite dreptul de preemțiune pentru a-l achiziționa. Însă, noua proprietară a cerut pentru clădire nu mai puțin de un milion de euro, iar președintele Consiliului Județean de atunci, Gheorghe Marinescu, a precizat la acea vreme că nu sunt fonduri pentru așa ceva, optându-se pentru plata unei chirii lunare.

În 2012, Biblioteca Județeană s-a mutat în casă nouă, în fostul sediu al BNR de pe str. Alexandru Odobescu, astfel că clădirea de pe strada Gării a fost lăsată de izbeliște. Între timp, însă, clădirea a fost achiziționată de o firmă din Cluj-Napoca: SC Anodin Assets SRL. Mai apoi, clădirea și terenul au fost întabulate pe altă firmă: Actor Assetts SRL. Cele două firme au ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară.

Planul era ca în locul clădirii care a găzduit biblioteca să fie ridicat un bloc cu 8-10 etaje. Intenția a fost făcută publică de Asociația Bistrița Civică, după ce a și depus o petiție adresată administrației locale în încercarea de a stopa proiectul.

„Printr-o adresă depusă la Primărie de actualii proprietari ai imobilului respectiv, se cere demolarea acestui minunat fost obiectiv de cultură care a modelat mii de destine prin citit. Motivul este intenția de a se cere și un PUZ și construirea unui bloc cu 8-10 etaje în imediata apropiere al celui existent tot de 10 etaje de lângă Trezorerie. Merită să încercăm să-i dăm o altă destinație acestei clădiri solide și falnice și care încă nu a suferit distrugeri majore”, au scris în petiție reprezentanții Asociației Bistrița Civică, în petiția respectivă.

Asociația a sperat să salveze clădirea prin introducerea sa pe lista monumentelor istorice. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Petiția a fost semnată de mai multe instituții publice și asociații din Bistrița. Printre ele se numără Inspectoratul Școlar Județean, Biblioteca Județeană, Direcția de Statistică, Complexul Muzeal, Direcția pentru Cultură și chiar Protopopiatul Ortodox.

În primăvara acestui an, mai mulți membri ai Asociației Bistrița Civică au protestat în fața clădirii, cerând autorităților să se implice și să împiedice demolarea acesteia.

„Considerăm că această casă trebuie salvată de la demolare. Este o clădire deosebit de importantă din punct de vedere istoric şi arhitectural. Este, din punct de vedere arhitectural, una dintre primele clădiri Art Nouveau construite în Bistriţa în tendinţa începutului secolului XX. În al doilea rând, eu zic că are şi o importanţă din punctul de vedere sentimental, ca români, pentru că este una dintre primele clădiri de mare valoare construite de un român, de avocatul Demetrius Ciuta. Din păcate, arată jalnic în momentul de faţă”, a spus la acea vreme Adrian Chereji, președintele Asociației Bistrița Civică.

Toto atunci, ecologistul Marius Bălan spunea că un bloc de 10 etaje ar crea „un haos de nedescris din punct de vedere urbanistic”.

„Un bloc de zece etaje va crea un haos de nedescris din punct de vedere urbanistic. La nici 15 metri de zidul cetăţii de pe latura nord-estică, nu putem accepta să apară un asemenea mastodont. Nu spune nimeni că nu suntem de acord cu investitorii, dar nu la intrarea în centrul istoric. Nici un oraş european nu îşi permite să demoleze o asemenea minune arhitecturală Art Nouveau, dar şi neoclasic românesc. Să nu uităm că anul acesta acest imobil a împlinit 120 de ani, în 1904 fiind construit. Deci, dacă suntem o ţară normală la cap, dacă ne uităm ce au făcut alţi primari, în Timişoara, Oradea, Cluj, Sighişoara, Sibiu, nu putem îndrăzni să ne gândim că vine administraţia şi eliberează vreun act cinic, criminal”, a afirmat pe atunci Marius Bălan.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gazeta de bistrita

Duș vs Cadă: Care este mai eficient pentru economia de apă, spațiu și… timp?

Într-o eră in care totul se întâmplă în ritm alert, eficiența a devenit cuvântul de ordine și în amenajarea spațiilor de locuit, iar baia nu face excepție. Pe măsură ce facturile pentru utilități sunt în creștere iar spațiile locative, în special în zonele urbane, sunt parcă tot mai mici, alegere...

Incident violent la o școală din Rusia. Patru persoane au fost rănite după ce un elev le-a atacat cu ciocanul

Patru persoane, două fete, un băiat și o profesoară, au fost rănite într-o şcoală, la Celiabinsk, în Ural, într-un atac cu ciocanul comis de către un elev, anunţă autorităţile, relatează AFP. ”Situaţie de urgenţă în Şcoala nr. 68 din Celiabinsk”, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Alekse...

A fost cutremur în România. Unde s-a simțit și ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea estimată de 5,5 a avut loc luni după amiază, 16 septembrie, în România.Seismul, care a avut loc la ora 17,40, la 13 km față de comuna buzoiană Bisoca, s-a simțit și în București, Buzău, Focșani, Ploiești și chiar și la Iași. Seismul a avut loc la adâncimea de 152,53 ki...

Un băiat de 15 ani s-a sinucis în celula sa de la Penitenciarul Oradea. Fusese arestat pentru furt

Incident șocant la Penitenciarul din Oradea. Un adolescent de 15 ani și-a pus capăt zilelor în camera de detenție. În această săptămână el urma să fie mutat într-un centru pentru minori.  Tânărul a fost arestat preventiv în urmă cu 10 zile pentru furt calificat după ce a dat mai multe spargeri pe...

Consiliul Județean construiește un campus universitar pentru studenții de la Extensia Bistrița a UMFST Târgu Mureș

În Bistrița, pe str. Toamnei, va fi clădit un campus universitar pentru studenți, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Proiectul este aprobat și se află în faza de contractare. „Clădirea de pe str. Toamnei a fost eliberată, după ce am ridicat 14 case d...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..