Gelu Drăgan, patronul Emi Corporation din Bistrița, a fost reținut de polițiști. El este cercetat într-un nou dosar penal, pentru distrugere și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționarii echipamentului de măsurare a energiei electrice.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în cadrul cercetările efectuate într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Bistrița, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 61 de ani, din Bistrița.
„Bărbatul în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționarii echipamentului de măsurare a energiei electrice.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 25 martie-24 aprilie 2025, bărbatul în cauză, administrator al unor societăți comerciale din Bistrița, ar fi provocat distrugeri, în mod repetat și ar fi deteriorat sau modificat, făra drept, echipamentul de măsurare a energiei electrice, montat pe exteriorul unei clădiri”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Anul trecut, Gelu Drăgan a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal, în care a fost acuzat de distrugere, dosar care vizează lucrări ilegale efectuate la clădirea fostului cazino din Mihai Eminescu.
Detalii, mai jos: