Oamenii lui Ponta au pus mâna pe super agenția care va conduce toate agențiile de stat

Oamenii lui Ponta au pus mâna pe super agenția care va conduce toate agențiile de stat
📅 2023-12-02

Guvernul a numit joi conducerea super-agenției care va conduce toate companiile de stat. Președintele, cei doi vicepreședinți și ceilalți zeci de angajați vor primi salarii cu 50% mai mari față de bugetarii care ocupă poziții similare în alte instituții.Președintele pentru o perioadă de patru ani al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi Mihai Precup, transmite Europa Liberă.

Numirea acestuia la conducerea supra-agenției de stat a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial, împreună cu numirile celor doi vicepreședinți: Ciprian Hojda de la PNL și Victor Moraru de la PSD.

Mihai-Călin Precup, în vârstă de 37 de ani, a intrat în administrația publică în martie anul trecut, când a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor, iar un an mai târziu a fost numit în funcţia de secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului.

În 2020, a candidat pentru funcția de senator din partea partidului Pro România, condus de Victor Ponta.

Potrivit CV-ului său, este doctor în investiţii, cu doctoratul obţinut la Universitatea Sorbona din Paris și la Universitatea de Vest din Timișoara. A predat cursuri de politică monetară la Universitatea Sorbona în calitate de cadru didactic asociat.

În luna iunie a acestui an a fost numit membru în Consiliul de Administrație (CA) al Poștei Române și al Băncii Europene de Investiții.

Din 2019 și până în 2022 a fost membru în CA-ul companiei GRIRO SA, care produce mașini și utilaje industriale. De la aceasta a raportat anul trecut un salariu net de peste 38.000 de lei în cele câteva luni până să se angajeze la stat.

Veniturile nete încasate de la Ministerul Finanțelor pentru anul trecut au fost de 92.261 de lei. În plus, a mai încasat puțin peste 1.400 de lei de la Universitatea de Vest din funcția de cadru didactic asociat.

Din servicii de consultanță acordate în Luxemburg a mai câștigat anul trecut suma de 2.500 de euro.

Precup mai este asociat și acționar în firma de investiții Progressio Capital Partners, funcții din care a câștigat anul trecut venituri de peste 12.000 de euro, potrivit declarației de interese publicate pe site-ul Cancelariei Guvernului.

Are un apartament de 50 de metri pătrați în Luxemburg și un apartament de 59 mp în Arad, potrivit declarației de avere completată în vara acestui an. Ambele au fost cumpărate în anul 2017.

Din închirierea celor două imobile a obținut în 2022 venituri de 19.200 de euro, respectiv 9.710 lei.

Victor Moraru, membru de partid cu salarii de 70.000 de euro pe an

Victor Moraru a fost primar al orașului Amara din județul Ialomița, între anii 2000-2016, după care a ocupat un mandat de președinte al Consiliului Județean Ialomița.

Europa Liberă a scris despre Victor Moraru în octombrie 2022 că este prieten cu Marian Neacșu, fost șef al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Un avertizor de integritate declara atunci că Moraru a ajuns să ocupe o funcție de director în SGG fără să susțină concursul pe post.

Din această funcție, Victor Moraru controla toate fondurile din bugetul PNRR alocate pentru reforme și investiții ale SGG, aproximativ 44 de milioane de euro.

Ulterior, Victor Moraru a devenit membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Aministrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Moraru are zeci de hectare de terenuri agricole și câteva mii de metri pătrați de teren intravilan în județul Ialomița, conform declarației de avere completate în vara acestui an.

Acestea i-au generat anul trecut venituri totale de 186.000 de lei (peste 37.000 de euro).

El are în conturi peste 30.000 de euro și aproape 45.000 de lei, dar și un credit de peste 180.000 de lei.

A mai declarat că a acordat firmei MIRO IMPEX SRL, în care este asociat, un împrumut de 30.000 de lei (aproximativ 6.000 de euro), conform declarației de interese.

A completat că este asociat la Solar Capital, un SRL producător de energie electrică, și care are datorii de 3,5 milioane de lei, conform termene.ro.

În 2022, a avut venituri de aproximativ 350.000 de lei (aproximativ 70.000 de euro) din salariul de la SGG și din indemnizațiile de membru în consiliile de administrație ale RA-APPS și Eximbank, banca de import-export a României.

De asemenea partidul ProRomânia i-a restituit anul trecut contribuția în valoare de peste 10.000 de lei.

În 2018, pe când era preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, presa locală relata că și-a majorat de două ori într-un an indemnizația lunară, până la cel puțin 20.000 de lei, ca să fie indexată cu inflația.

Cele trei funcții de conducere sunt din categoria demnitarilor și chiar și cei doi vicepreședinți vor avea fiecare cabinet propriu. Acestora li se mai adaugă un secretar general.

Președintele AMEPIP va avea rangul de secretar de stat – funcție plătită în mod obișnuit cu un salariu brut de peste 16.000. Salariul net lunar ar fi, la acest brut, aproape 10.000 de lei (circa 2.000 de euro).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri flux 24

Judecătoarea Adriana Stoicescu : Ultimele acorduri de muzică populară se sting, în miros pătrunzător de fasole cu ciolan.Câțiva vizitatori rătăciți pleacă, satisfăcuți că au bifat o nouă sărbătoare

de Adriana Stoicescu, judecător Ultimele acorduri de muzică populară se sting, în miros pătrunzător de fasole cu ciolan.Câțiva vizitatori rătăciți pleacă, satisfăcuți că au bifat o nouă sărbătoare.Nu sunt ei prea siguri ce serbăm, dar nu mai contează.S-a mâncat bine, al naibii de bine…Acum ne pun...

Viktor Orbán: Aderarea Ucrainei la UE nu coincide intereselor naționale maghiare

În acest moment, aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei; Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea ţării ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara...

Institutul Nézőpont: România nu este înaintea Ungariei din punct de vedere economic

Potrivit datelor Eurostat, România nu a depăşit Ungaria în ceea ce priveşte creşterea economică în termeni de paritate a puterii de cumpărare în 2022 – reiese din calculele Institutului Nézőpont, transmis vineri într-un comunicat agenţiei ungare de presă MTI. Comunicatul scrie: presa a rela...

Mii de persoane la marșul unirii organizat de AUR la Alba Iulia

Peste 6.000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), au fost prezente la Marşul Unirii organizat vineri, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, derulat pe traseul gară – Cetate, locul unde se desfăşoară principalele manifestări organizate de Ziua Naţională a Ro...

Simion: Este important să existe câte mai multe partide noi la viitoarele alegeri

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat joi seara, la Râmnicu Vâlcea, că este important să existe câte mai multe partide noi la viitoarele alegeri şi că AUR îşi doreşte să formeze viitorul guvern. „Doamne ajută să facă (pragul electoral n.r.)! Ne rugăm...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..