Fereastra - EUROWINDOOR: Rol major al ferestrelor in atingerea obiectivelor climatice UE | Producatori de tamplarie

Fereastra - EUROWINDOOR: Rol major al ferestrelor in atingerea obiectivelor climatice UE | Producatori de tamplarie
📅 2024-09-08
Industria europeana ferestrelor, reprezentata de European Aluminium, EuroWindoor si EPPA, a comandat un studiu pentru a contracara opinia generala conform careia sursele de energie regenerabila sunt suficiente pentru a acoperi viitoarele cerinte energetice ale cladirilor, fara a fi nevoie de masuri suplimentare. Scopul actiunilor definite in Green Deal este de a transforma Uniunea Europeana intr-un spatiu neutru din punct de vedere climatic pana in 2050. In acest context, sectorul cladirilor reprezinta un factor de influenta important, fiind responsabil de aproximativ 43 % din consumul final de energie din UE, utilizat in principal pentru incalzire. Prin urmare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru incalzirea cladirilor constituie o prioritate a politicii energetice a UE. Odata cu revizuirea Directivei privind performanta energetica a cladirilor (EPBD), Comisia Europeana intentioneaza sa elimine treptat utilizarea combustibililor fosili pentru incalzire si racire in cladirile noi si in cele care fac obiectul unor renovari importante sau ale caror sisteme de incalzire sunt inlocuite. In Germania, proiectul unui nou regulament a dus la o dezbatere publica, in special in ceea ce priveste proportia de energie regenerabila care trebuie utilizata pentru noile sisteme de incalzire, incepand cu ianuarie 2024. Cu toate acestea, relevanta masurilor suplimentare de eficientizare energetica a fost neglijata in aceasta discutie, desi noua norma prevede, pe langa optiunile tehnice (de incalzire), inclusiv eficienta energetica a anvelopei. Pentru a intelege mai bine aceste aspecte, Fraunhofer IBP a acordat o importanta deosebita temei in discutie si a analizat aspectele economice si sociale ale renovarii eficiente din punct de vedere energetic, punctand rolul inlocuirii ferestrelor in potentialul global de economisire. Studiul comandat de EuroWindoor arata ca modernizarea cladirilor prin inlocuirea ferestrelor este la fel de importanta ca si utilizarea sistemelor de incalzire si racire bazate pe energie regenerabila. De altfel, cele doua masuri se intrepatrund in mod natural, influentandu-se reciproc. De aceea, ar trebui create stimulente financiare pentru imbunatatirea eficientei energetice a parcului de cladiri, in mod egal pentru toate actiunile mentionate anterior. Cel mai important factor de stimulare ceea ce priveste anvelopa cladirii este inlocuirea ferestrelor cu geamuri simple si duble, inca frecvent utilizate in cladirile existente, care prezinta coeficienti de transfer termic semnificativ mai mari decat cei aferenti solutiilor moderne de ferestre. Acesta este, de asemenea, un factor important al masurilor de decarbonizare planificate. De exemplu, o rata de inlocuire a ferestrelor de 1 % pe o perioada de zece ani cu ferestre moderne cu valori U cuprinse intre 0,9 si 1,3 W/mpK ar duce la economii de energie de 3,5 % numai in Europa Centrala. Acest potential depinde, de asemenea, de regiunea climatica si de valorile U tipice ale conditiilor locale din fiecare stat membru. Cele mai mari valori se inregistreaza in tarile baltice, cu 4,5 %, iar cel mai scazut in tarile sudice, cu 2,1 %. Practic, calculele arata ca daca toate cladirile din UE ar fi dotate cu ferestre de inalta performanta, s-ar putea economisi 31 % din energia consumata anual. Pe langa masurile tehnice, cum ar fi izolarea anvelopei cladirilor, a conductelor, reducerea puntilor termice si cresterea etanseitatii, modernizarea sau inlocuirea sistemelor de incalzire si recuperarea caldurii din aerul evacuat, exista un mare potential de diminuare a emisiilor de gazel cu efect de sera, in special in ceea ce priveste utilizarea energiilor regenerabile pe partea de aprovizionare cu electricitate si agent termic. In plus studiul analizeaza motivele pentru renovare. Factorii declansatori sunt masurile de intretinere necesare sau inlocuirea componentelor defecte si dorinta de a contracara problemele de sanatate. Alte motivatii pentru renovarile eficiente din punct de vedere energetic includ imbunatatirea proprietatii, diminuarea costurilor energetice si consideratii de mediu, precum si confortul termic, vizual si acustic. Pentru popularizarea optima a concluziilor acestei cercetari, rezultatele sale vor fi prezentate cu ocazia editiei 2024 a targului international Fensterbau/Frontale. Pentru informatii suplimentare, click aici
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri fereastra

PRESS GLASS Polonia a renuntat la investitia de 50 milioane euro, de la Oradea

Grupul polonez Press Glass Holding, unul dintre cei mai mari producatori de sticla termoizolanta din Europa, a renuntat la investitia de 50 de milioane de euro pe care o anuntase in Oradea, in cadrul Parcului Industrial Eurobusiness (EPB) 4, in anul 2022. Potrivit presei locale, partile au renunt...

ROLLOTEC isi adapteaza continuu portofoliul la cerintele tot mai exigente ale pietei

Compania Rollotec, din judetul Harghita, a lansat, recent, o noua gama de solutii de umbrire, compatibile cu sistemele de tamplarie termoizolanta. „Aceste produse sunt concepute pentru a imbunatati eficienta energetica a cladirilor, oferind in acelasi timp un design modern si adaptabil. De ...

NORDIS WOOD TEC exporta aproximativ 50% din productia de tamplarie din 2024

Compania Nordis Wood Tec, din judetul Cluj, a fost activa in ultimul timp in productia de tamplarie din PVC (in proportie de 35% din total), ansambluri din aluminiu (15%) si lemn stratificat (20%), precum si in executia de geam termoizolant, livrat inclusiv pentru terti. „Pentru fabricarea ...

BBB INVEST: Creste cererea pentru solutii automatizate si inteligente de umbrire

Sectorul solutiilor de umbrire va avea o evolutie semnificativa, marcata de inovatie, sustenabilitate si integrarea tehnologiilor de tip „smart”, dupa cum precizeaza reprezentantii companiei BBB Invest. „Producatorii care vor putea raspunde acestor tendinte vor avea cel mai mult...

MOLDOGLASS continua implementarea unui proiect amplu de investitii in 2024

In primul semestru al acestui an, producatorul de geam termoizolant Moldoglass, cu sediul in judetul Bacau, a inregistrat venituri in valoare de 16,8 milioane de lei, nivelul atins in aceeasi perioada a anului trecut fiind de 24,1 milioane de lei. „Raportul fata de 2023 a indicat o scadere,...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..