Liga 1 Futsal Fortuna a programat marți, 14 ianuarie 2025, ultimele două meciuri ale etapei a 13-a, penultima a sezonului regulat.
Calificată deja în play-off-ul Ligii 1 Futsal Fortuna, CSM Târgu Mureș nu a făcut nicio concesie în confruntarea cu West Deva. Echipa pregătită de Cosmin Gherman s-a impus la limită pe teren propriu, la capătul unui meci echilibrat și spectaculos, scor 3-2.
Au marcat pentru târgumureșeni: Tamás Küsmödi (min. 7), Mihnea Toader (min. 13) și Iszlai Richárd (min. 14), iar pentru oaspeți: Cristian Matei (min. 16) și Florin Matei (min. 29).
„Am obținut o victorie și sunt mulțumit pentru cele trei puncte. În ceea ce privește jocul, însă, nu mă simt pe deplin împăcat. Am avut foarte multe ocazii de a înscrie, pe care nu am reușit să le fructificăm. Sportul te pedepsește, iar pe final nu era mult până ca meciul să se termine egal. Trebuie să muncim mult mai mult, să fim mai pragmatici în fața porții și mult mai atenți pe întreaga durată a jocului. Atâta timp cât avem stabilitate, le cer băieților să fie profesioniști. Cât timp avem șanse matematice, vom juca fiecare meci pentru victorie. Atât Mihnea, cât și Voin aduc un plus echipei. Nu mă interesează ce fac adversarii, noi trebuie să câștigăm toate meciurile pentru a ajunge în finală, căci aceasta este ideea mea de bază”, a declarat pentru Cuvântul Liber Cosmin Gherman, antrenor principal al echipei CSM Târgu Mureș.
„Băieții m-au primit foarte bine și pot spune că m-am integrat în cadrul echipei. De la meci la meci îmi doresc să fie din ce în ce mai bine. A fost primul joc oficial din acest an, iar victoria contează. Să sperăm că vom reuși să obținem maximum și în următoarele jocuri!”, a afirmat Mihnea Toader, jucător al CSM Târgu Mureș.
Tot marți, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a trecut pe teren propriu de vicecampioana CFR Timișoara, cu scorul de 7-0.
Clasament:
În următoarea etapă, CSM Târgu Mureș va întâlni în deplasare echipa CS United Galați, la data de 21 ianuarie 2025, ora 18:00.
(Sursa foto: csmtgm)
Sorin Crăciun