Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „Emil Palade”, Târgu Mureș, Amfiteatrul 41, Clădirea C3 (corpul principal), va găzdui în ziua de 11 februarie 2025, începând cu ora 16:30, conferința “MAgia MAternității”, un Program al Asociației ProMAMA.
Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Maris Târgu Mureș cu scop educațional, dedicat viitorilor părinți și specialiștilor din domeniul perinatal, ce abordează teme esențiale legate de maternitate, naștere și îngrijirea copilului.
Se vor aborda temele
* Relația mamei cu medicul obstetrician în timpul sarcinii și nașterii
* Importanța Programului Ora Magică și beneficiile acestuia
* Colaborarea părintelui cu medicul neonatolog și pediatrul
* Atașamentul, alăptarea și importanța lor
Conferința se adresează viitorilor părinți, participanții vor primi acces GRATUIT la Cursul de Puericultură Online oferit de specialiștii de la Centrul ProMAMA, iar viitorii tați vor putea obține Atestatul de Puericultură și se adresează specialiștilor din domeniul perinatal: medici, consultanți în alăptare, moașe, asistenți medicali, psihologi și educatori prenatali
Evenimentul reunește specialiști de renume, recunoscuți pentru expertiza lor în sănătatea perinatală și susținerea procedurilor sănătoase la naștere și îngrijire.
Acest Proiect se realizează prin parteneriatul dintre Rotary District 2241 România și Republica Moldova și Asociația ProMAMA, cu scopul promovării programului Ora Magică în România și implementarea acestuia în maternități.
Participare GRATUITĂ: Înscrierea prealabilă este necesară. Înregistrează-te aici: ➡ https://forms.gle/SgDog7yfcEavKv2z5