Ladislau Bölöni (71 de ani) a fost premiat la Gala Sportului Maghiar, pe 13 ianuarie, pentru performanțele din cariera sa. Celebrul antrenor a fost aplaudat de întreaga sală din Opera de Stat Maghiară din Budapesta. Bölöni este liber de contract din vara lui 2024, după ce s-a despărțit de Metz, formație pe care a antrenat-o timp de doi ani. Deși nu a activat ca fotbalist în Ungaria și nici nu a antrenat vreo echipă din această țară, „Loți” Bölöni a fost premiat de Asociația Presei Sportive din Ungaria pe fondul rădăcinilor sale etnice.
„Este emoționantă această primire. Privind înapoi la cariera mea, simt că am reușit să fiu, în același timp, un maghiar onest și un cetățean român corect. Nu am reprezentat niciodată culorile maghiare, dar poate totuși am făcut ceva pentru ele. Ceva ce am reușit să realizez prin genele și educația mea. Să păstrez cele două puncte deasupra literei «o»”, a declarat Bölöni la eveniment, potrivit m4sport.hu.
Ladislau Bölöni s-a născut în Târgu Mureș și a copilărit în orașul Târnăveni. În 1967 a debutat ca fotbalist la echipa Chimica Târnăveni, echipă în care a jucat până în 1969. Timp de 14 ani, între 1984, a făcut parte din echipa ASA Târgu Mureș, fiind transferat apoi la Steaua București.
În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României.
A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României. El a fost primul jucător cu 100 de selecții..
Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.
Între 2001și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. În primul sezon pe banca lui Sporting a reușit să câștige atât Campionatul Portugaliei cât și Cupa Portugaliei. A dus o politică de promovare a jucătorilor tineri și de perspectivă printre care Cristiano Ronaldo ]Ricardo Quaresma și Hugo Viana.
Între 2003 și 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. Din 2006 conducea AS Monaco, dar după 10 etape a trebuit sǎ plece de la echipǎ, care se afla pe locul 19. Pe data de 6 aprilie 2007 a semnat un contract pe un an și jumǎtate cu echipa Al-Jazeera, pe care a antrenat-o până în mai 2008.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a
Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei „Aventura” sa la Standard s-a încheiat în februarie 2010.
În mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al Wahda FC, echipă din Abu Dhabi. A fost demis însă din această funcție în septembrie 2010, după doar trei meciuri oficiale, două dintre ele pierdute, în Supercupa Emiratelor Arabe Unite și în prima etapă a campionatului
În ianuarie 2011 a preluat conducerea echipei din Ligue 1 RC Lens, a patra echipă din Franța din cariera sa Obiectivul său a fost salvarea echipei de la retrogradare, ceea ce nu a reușit
În octombrie 2020, a preluat conducerea tehnică a echipei elene Panathinaikos F.C.. A fost demis din funcție la 11 mai 2021. Echipa din Atena era pe locul 11 după patru etape, cu două puncte, când a venit tehnicianul român, iar la plecarea acestuia se află pe locul 5, cu 52 de puncte, după 34 de etape, dar fără șanse la calificarea în cupele europene