Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, a transmis un mesaj de final de an 2024, care se încheie cu încă alte două mari realizări.
”Încheiem anul 2024 cu semnarea a încă două contracte de finanțare la Ministerul Educației, alături de doamna ministru Ligia Deca.
Primul proiect vizează construcția unui nou cămin studențesc, cu o finanțare nerambursabilă de 5 milioane de euro, oferind astfel studenților noștri condiții moderne și confortabile pentru o experiență academică de calitate.
Cel de-al doilea proiect, cu o finanțare nerambursabilă de 6 milioane de euro, are ca obiectiv reabilitarea și transformarea în spații didactice a două clădiri recent achiziționate de universitate: University Forum (fosta clădire Mureș Mall) și EduX (fosta clădire Romtelecom din Piața Mărășești).
Prin aceste investiții, finanțate prin PNRR, UMFST „George Emil Palade” introduce în circuitul educațional trei clădiri noi sau reabilitate, dotate la cele mai înalte standarde. Astfel, ne onorăm încă un angajament asumat prin programul RESTART-IQ, consolidând infrastructura universitară și oferind studenților și cadrelor didactice un mediu propice excelenței academice.
E pluribus unum! ”