Te-ai întrebat vreodată ce se află dincolo de rutina ta zilnică de îngrijire a pielii?
Ai tot auzit despre COLAGEN că ar fi secretul pentru o piele fermă?
Descoperă universul Colagenului şi rolul lui magic
Colagenul este cea mai abundentă proteină structurală a pielii, produsă de fibroblaste, a oaselor, a articulaţiilor şi a peretelui vaselor de sânge, organizată într-o reţea ca o plasă, în spaţiile căreia sunt reţinute celelalte celule.
80% din greutatea uscată a pielii mature este colagen şi este compus din tripeptide conţinând aminoacizi esenţiali: GLICINA, PROLINA ŞI HIDROXIPROLINA
Degradarea şi scăderea colagenului are ca şi consecinţă scăderea suportului mecanic al pielii!
Aşa apar ridurile, pielea mai puţin elastică, textura neuniformă, rugoasă, vase mai friabile, roşeaţa, tonusul scăzut şi aspectul deshidratat, uscat.
Abilitatea fibroblastelor de a produce colagen scade de la vârsta de 23-24 de ani, dar o scădere drastică apare la vârsta menopauzei.
Expunerea la UV (fotoîmbătrânirea), factori comportamentali ca dieta (carbohidraţii), fumatul, consumul de alcool, poluarea, factori endocrini (scăderea estrogenului şi testosteronului), sunt cei mai importanţi factori ai pierderii ţesutului de susţinere.
Rezultatele studiilor privind concentraţia de colagen din pielea imediat după instalarea menopauzei, arată o scădere drastică de 30% în primii ani, apoi o scădere graduală de 2% până la 10-15 ani.
Estrogenul în menopauză are iniţial rol terapeutic pentru a preveni prăbuşirea bruscă a colagenului cutanat, apoi rol de întreţinere.
Sub tratament de substituţie hormonală, colagenul de tip III se reface în derm, substituţia începută din perimenopauză are beneficiile maxime atât la nivel cutanat cât şi în celulele osoase, scăzând riscul de osteoporoză, de asemenea la nivelul peretelui vaselor de sânge scade riscul de rigiditate şi friabilitate.
Estrogenul poate fi aplicat şi transdermal sub formă de creme având multiple beneficii: creşte funcţia de barieră a pielii şi capacitatea de reţinere a apei, scade inflamaţia, roşeaţa, pruritul, pielea îşi recapătă aspectul fin, hidratat, uniform.
Doreşti să îţi îmbunătăţeşti sănătatea ţesutului conjunctiv, aspectul pielii, să previi osteoporoza?
Te aşteptăm cu un program complex: de la alimentaţie, skin care, proceduri dermatocosmetice minim invazive, injectare de biostimulatori dermali, terapie de substituţie hormonală.
Suntem echipă completă de medici concentrate pe sănătatea hormonală a femeii deoarece înţelegem impactul profund pe care un dezechilibru hormonal îl poate avea asupra sănătăţii fizice şi emoţionale. Scopul nostru este să oferim tratamente personalizate şi suportul necesar fiecărei femei.
Dacă te simţi copleşită de simptomele menopauzei, te aşteptăm la o întâlnire 1:1 cu specialista noastră în menopauză Dr. Budianu Mihaela, medic specialist obstetrică ginecologie, pentru a evalua beneficiile şi riscurile tratamentului de substituţie hormonală.
Dacă simţi că ai nevoie de ajutor în a-ţi stabili priorităţile, sau nu te poţi organiza eficient şi te simţi frustrată, te pierzi în informaţii, întâmpini obstacole în stabilirea unui stil de viaţă adecvat pentru perioada perimenopauzei, te aştept la o întâlnire 1:1 să aducem împreună claritatea paşilor de urmat.
Te aşteptăm la o întâlnire 1:1 pentru a te ghida pe drumul către gestionarea eficientă a menopauzei!
Suntem două suflete dedicate femeilor:
Dr. Budianu Mihaela – medic specialist obstetrică ginecologie cu specializare în menopauză
Dr. Căpilna Monika – medic primar dermatolog, coach medical
str. Luceafărului nr. 2A, Târgu-Mureş, România
0265 261 968
contact@centrulmedicalcabimed.ro