Satele din Mureş – locuri înfloritoare, cu preţuri accesibile pentru cei care vor o viaţă liniştită - Cuvântul Liber

Satele din Mureş – locuri înfloritoare, cu preţuri accesibile pentru cei care vor o viaţă liniştită - Cuvântul Liber
📅 2024-11-17

Tot mai mulţi români se mută la ţară
După Revoluţie, satele din România au cunoscut o depopulare rapidă, însă, în ultimii ani, tendinţa s-a schimbat. Tot mai mulţi locuitori ai oraşelor aleg să părăsească agitaţia urbană pentru a se muta la ţară, iar în 2023 s-a înregistrat un record, cu 62.700 de persoane care au ales viaţa rurală. Explicaţiile sunt clare: aerul curat, liniştea, costurile mai mici şi posibilitatea de a păstra veniturile urbane şi flexibilitatea deplasărilor fac viaţa la ţară mult mai atractivă decât cea în oraş.
Datele arată o schimbare semnificativă a preferinţelor românilor pentru viaţa la ţară, comparativ cu începutul anilor ’90. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în 1991, după Revoluţie, migrarea dinspre sat către oraş era mult mai mare (-105.789 persoane), un fenomen care atinsese un vârf în 1990, când aproximativ 500.000 de oameni s-au mutat în oraşe. După 2000, situaţia s-a inversat, iar din 2010 migrarea către mediul rural a devenit constantă. În perioada pandemiei, în special în 2020, migrarea către sate a crescut semnificativ, cu un sold pozitiv de 38.700 de mutări, faţă de 19.000 în 2019.
Această tendinţă s-a menţinut şi după pandemie, indicând o preferinţă tot mai mare pentru viaţa rurală, în special datorită noilor condiţii de muncă la distanţă şi dorinţei de a trăi într-un mediu mai liniştit.

Satele din Mureş, revigorate de banii trimişi din străinătate şi de investiţiile în infrastructură
În judeţul Mureş, acest fenomen a început cu mulţi ani în urmă, mai ales după ce infrastructura esenţială din sate a fost pusă la punct: drumuri, apă-canal, internet. Dacă acum 10 ani mai vedeam case părăsite în satele mureşene, multe dintre acestea au început să prindă viaţă. Fie că aparţinătorii au revenit la casa părintească şi au renovat-o, fie că sunt două categorii: cei mai tineri din familie care au vrut un refugiu la sfârşit de săptămână sau în vacanţe, şi cei mai în vârstă care s-au retras în satele natale după ce au ieşit la pensie. Există şi categoria celor care şi-au deschis afaceri în mediul rural: pensiuni, restaurante sau diverse spaţii de agrement. Cea mai mare contribuţie pentru revigorarea satului mureşean o au, însă, tinerii plecaţi la muncă în străinătate care au trimis bani acasă sau au investit după ce s-au întors definitiv în ţară.
Fondurile europene sau guvernamentale destinate dezvoltării rurale contribuie din plin la repopularea satelor mureşene. Aşa că, dacă aveţi de gând să investiţi într-o căsuţă la ţară, grăbiţi-vă, pentru că sunt tot mai puţine case de vânzare, iar preţul este în continuă creştere.

Casele din mediul rural din judeţul Mureş, de la 23.000 de euro în sus
Investiţia într-o proprietate în mediul rural al judeţului Mureş oferă o gamă variată de opţiuni, adaptate atât nevoilor familiilor, cât şi celor care îşi doresc o casă de vacanţă sau oportunităţi în turismul rural. Preţurile proprietăţilor diferă semnificativ în funcţie de localitate, dimensiune şi stare generală. Iată o analiză detaliată a costurilor şi caracteristicilor disponibile pe piaţa imobiliară din această regiune, realizată pe baza unor oferte de pe site-urile de specialitate.


Comunele din jurul Târgu Mureşului – cele mai scumpe
La ţară, dar cu facilităţi de oraş – cam aşa ar fi viaţa în câteva comune din jurul oraşului, unde preţurile caselor, marea lor majoritate construcţii noi, depăşesc 100.000 de euro.
Casă nouă în Sântana de Mureş: 199.000 euro pentru o proprietate de peste 1.000 mp. Este o opţiune excelentă pentru familii sau pentru cei care doresc un teren mare pentru activităţi recreaţionale.
Casă cu cinci camere în Livezeni: Preţul de 295.000 euro pentru 1.500 mp de teren oferă o soluţie ideală pentru o familie numeroasă sau pentru cei care îşi doresc mai mult spaţiu.
Corunca: o proprietate de 150 mp, cu un teren de 540 mp, este disponibilă pentru 148.900 euro. Aceasta ar putea fi o alegere potrivită pentru cei care caută confortul unui singur nivel.


Oportunităţi mai accesibile
Mai departe de centrul reşedinţei de judeţ, preţurile scad semnificativ, deşi cele mai ieftine proprietăţi necesită renovări importante sau pot fi chiar dărâmate. De exemplu, în satul Păuloaia (Gurghiu), găsim o casă bătrânească în stare proastă. Preţul de 23.000 euro atrage atenţia asupra unei proprietăţi ce necesită renovare sau chiar dărâmare. Acest tip de investiţie poate fi ideal pentru cei care doresc să construiască o casă nouă din temelii, având la dispoziţie un teren generos de 38 de arii.
Casele din Morăreni (60.000 euro) şi locuinţele din Miercurea Nirajului (46.000 euro) sunt opţiuni excelente pentru tineri sau familii la început de drum, acestea fiind, potrivit anunţurilor şi pozelor ataşate, în stare bună, fără a necesita mari investiţii ulterioare.
La Valea Largă, la graniţa cu judeţul Cluj, la 20 de minute de oraşul Ludus, 50 de minute de Târgu Mureş şi aproximativ o oră de Cluj-Napoca, găsim o proprietate mică şi cochetă, la 55.000 de euro negociabil.
În satul Cotuş, persoanele interesate de un nou început în mediul rural pot găsi o casă din cărămidă de 80 mp, cu teren de 700 mp, care costă aproximativ 40.000 de euro.
Chiar şi la distanţă de Târgu Mureş, găsim însă proprietăţi care depăşesc 100.000 de euro. În Gurghiu, de exemplu, găsim o casă de aproximativ 200 mp, cu 5 camere, la preţul de 165.000 de euro, iar în satul Caşva se află o proprietate formată din 2 case, 2 garaje, curte şi un foişor pentru grătar, la preţul de 160.000 euro.

Sanda Viţelar

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cuvantul liber

Mituri şi realităţi despre alimentaţia persoanelor de vârsta a treia

Mit: Adulţii în vârstă trebuie să mănânce trei mese pe zi.Realitate: Nevoile calorice variază de la persoană la persoană. A mânca trei mese complete pe zi poate fi uneori o adevărată corvoadă pentru adulţii în vârstă care suferă de pierderea poftei de mâncare sau consideră că gătitul le ia prea m...

Prânz pentru sporturile de anduranţă

De sezon şi în culorile toamnei: linte galbenă, dovleac la cuptor şi piept de curcan în sos de turmeric.Lintea galbenă a fiert în 10 minute, după ce am ţinut-o peste noapte în apă să se hidrateze.Dovleacul/miez de bostan l-am gătit la cuptor cu pieptul de curcan in turmeric timp de 20 de minute.D...

Descoperă universul Colagenului şi rolul lui magic

Te-ai întrebat vreodată ce se află dincolo de rutina ta zilnică de îngrijire a pielii?Ai tot auzit despre COLAGEN că ar fi secretul pentru o piele fermă?Descoperă universul Colagenului şi rolul lui magicColagenul este cea mai abundentă proteină structurală a pielii, produsă de fibroblaste, a oase...

Leonard Azamfirei în vizită la Seul

Rectorul UMFST Târgu Mureş a efectuat vizite de lucru la Seoul National University Hospital (SNUH), Korea University Guro Hospital și Yongin Severance Hospital, cele mai importante și înalt tehnologizate spitale universitare din Coreea de Sud. „Digitalisation for people – un fapt deja preze...

Emoţii pentru absolvenţii de medicină la examenul de rezidenţiat

La nivel naţional, concursul de Rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se  desfăşoară astăzi  în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara şi  adună la start 10.575 de candidaţi (10.194 de candidaţi/an 2023) care îşi vor disputa şa...

Merişorul – un remediu miraculos pentru numeroase afecţiuni

Merişorul (Vaccinium vitis-idaea L.) este un arbust mic din familia Ericaceae, care creşte la altitudini mari, de peste 1.300 m, în pajiştile alpine sau luminişurile pădurilor, mai rar în zonele umbrite. Acesta are cerinţe reduse faţă de sol, prosperând în soluri umede şi acide. Se întâlneşte în ...

Terapia prin lectură – o recomandare tot mai frecventă

Înainte de a invoca lipsa de timp, plăcere sau dispoziţie pentru citit, ar trebui să luaţi în considerare beneficiile terapiei prin lectură. Într-o lume în care dispozitivele digitale ne consumă mult din timp, lectura poate îmbunătăţi semnificativ concentrarea şi capacitatea de a ne organiza gând...

Un meci disputat la zero grade! Academica Transilvania Târgu Mureș – A&A Grup Târnăveni 2-2 (0-0), în Liga 4 ELITE, județul Mureș

Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, s-au disputat meciurile din Liga 4 ELITE la fotbal, județul Mureș. În Seria I, Academica Transilvania Târgu Mureș a încheiat la egalitate confruntarea cu A&A Grup Târnăveni, scor 2-2 (0-0). A fost un meci aprig disputat, în care jucătorii ambelor echipe și-au arăta...

Un meci disputat la zero grade! Academica Transilvania Târgu Mureș – A&A Grup Târnăveni 2-2 (0-0), în Liga 4 ELITE, județul Mureș

Astăzi, 16 noiembrie 2024, s-au disputat meciurile din Liga 4 ELITE la fotbal, județul Mureș. În Seria I, Academica Transilvania Târgu Mureș a încheiat la egalitate confruntarea cu A&A Grup Târnăveni, scor 2-2 (0-0). A fost un meci aprig disputat, în care jucătorii ambelor echipe și-au arătat...

Un meci disputat la zero grade! Academica Transilvania Târgu Mureș – A&A Grup Târnăveni 2-2 (0-0), în Liga 4 ELITE, județul Mureș

Astăzi, 16 noiembrie 2024, s-au disputat meciurile din Liga 4 ELITE la fotbal, județul Mureș. În Seria I, Academica Transilvania Târgu Mureș a încheiat la egalitate confruntarea cu A&A Grup Târnăveni, scor 2-2 (0-0). A fost un meci aprig disputat, în care jucătorii ambelor echipe și-au arătat...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.