O interdicție a investițiilor în sectoarele semiconductoare, tehnologia cuantică și inteligența artificială din China a fost lansată în octombrie anul trecut în SUA sub pretextul amenințării securității americane și a intrat joi în vigoare. SUA vizează prin intermediul acesteia întărirea avantajelor în tehnologiile avansate și afectarea forței concurențiale de profil a Chinei.
Practicile demonstrează că eforturile americane sunt inutile. Calculatorul cuantic cercetat de chinezi numit „Jiuzhang nr. 3”a reușit până la sfârșitul anului 2023 să realizeze starea încurcată a 100 de qubiți, fiind primul calculator cuantic din lume care a atins acest număr emblematic. În sectorul cipurilor, sancțiunile americane promovează însă o dezvoltare fulger a proiectării, a echipamentelor și a producției acestora în China.
Ce efecte va avea interdicția americană? Potrivit unui raport publicat în iulie anul trecut de Institutul de Relaţii Internaţionale şi Strategice din Franța, investițiile majoritare în sectorul tehnologiei cuantice chineze provin din China, acoperind trei pătrimi, fapt ce înseamnă că interdicția americană va avea o influență limitată. Însă, partea afectată va fi SUA. Pe lângă investitorii chinezi, americanii sunt investitori principali ai sectoarelor chineze de inteligență artificială, tehnologia biologică și semiconductoare. În ultimele decenii, corporațiile americane precum Apple, Microsoft, IBM, Tesla și Intel au făcut investiții în China și vor fi afectate din cauza acestei interdicții. Mai mult, drenajul de inteligență din SUA este tot mai grav, pe măsură ce sunt eliminați studenții chinezi și profesioniștii chinezi în tehnologie, fapt ce nu este favorabil progreselor tehnologice din SUA.
Pe de altă parte, interdicția nu respectă Acordul privind cooperarea științifică și tehnologică China-SUA care abia a fost semnat din nou la Beijing.
Intensificarea cooperării bilaterale în domeniul tehnologiilor corespunde intereselor celor două state și altor state. Nu puține institute și personalități americane au solicitat acest lucru și au criticat politicienii americani care au încercat să afecteze cooperarea în favoarea propriilor interese.
Inovațiile tehnologice chineze și americane nu reprezintă o confruntare cu sumă zero, ci o oportunitate mutuală. China și SUA, doi lideri în inteligența artificială și guvernarea spațiului exterior, trebuie să intensifice cooperarea tehnologică pentru a răspunde la provocările globale, la promovarea creșterii mondiale și a beneficiilor popoarelor, toate acestea fiind și o responsabilitate deosebită a celor două puteri.
Statele Unite vor avea în curând o nouă administrație, care trebuie să analizeze rațional cooperarea științifică și tehnologică chino-americană și să se apropie în acest sens de China.