Întâlnire Xi Jinping-Thongloun Sisoulith

Întâlnire Xi Jinping-Thongloun Sisoulith
📅 2024-10-24

Indiferent de cum se va schimba situația internațională, China va fi un prieten și partener veșnic și de nădejde al Laosului, care dorește să consolideze încrederea reciprocă strategică și să edifice împreună comunitatea cu destin comun China-Laos, a menționat marți în orașul Kazan din Rusia, președintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul unei întâlniri cu secretarul general al Comitetului Central al Partidului Revoluționar Popular din Laos și președintele țării, Thongloun Sisoulith. 

Președintele Xi a punctat că departamentele de resort din cele două state s-au alăturat în materializarea  consensurilor privind adâncirea parteneriatului strategic multilateral, realizate în octombrie 2023 de cei doi șefi de stat. Având în vedere că Laos este tot o țară socialistă, China pune relațiile bilaterale pe un loc special și însemnat în diplomația sa, ceea ce face ca această legătură să se afle tot timpul în primele rânduri ale țărilor în edificarea comunității cu destin comun bilateral.        

China dorește ca cele două state să se sprijine ferm în problemele legate de interesele fundamentale ale ambelor părți și în chestiunile majore de interes comun, dar și să dezvolte în continuare Calea Ferată China-Laos pentru a impulsiona construcția coridorului economic între cele două state, care urmează să fie un model de colaborare în implementarea inițiativei „O centură, un drum”. China vrea să importe și mai multe produse agricole de calitate din Laos și să intensifice schimburile și cooperările în învățământ, cultură, tineri, și nu numai. În același timp, cele două state au nevoie să fortifice coordonarea în multiple planuri, în scopul asigurării echității și dreptății internaționale și al menținerii intereselor țărilor în curs de dezvoltare.          La rândul său, Thongloun Sisoulith a spus că relațiile chino-laoțiene se află în cea mai bună perioadă de dezvoltare. Sprijinul prețios și de durată din partea Chinei a dat un mare imbold dezvoltării economice și sociale a țării sale. Partidul Revoluționar Popular din Laos și guvernul de la Vientiane promovează neabătut politica unei singure Chine, sprijină autoritățile chineze să-și apere interesele esențiale în problemele Taiwan, Hong Kong, Xinjiang și altele.

Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri curierul national

Inovatorii români din domeniul sănătății pot primi sprijin în valoare de până la 160.000 de euro prin noul program ”Spice” al EIT Health InnoStars

Start-up-urile din domeniul sănătății, IMM-urile, spitalele, universitățile și institutele de cercetare din România, alături de cele din alte 18 țări din regiune, au acum ocazia să își accelereze inovațiile către piață prin noul program SPICE, care oferă până la 160.000 € pentru fiecare echipă, s...

Caricatura zilei

Articolul Caricatura zilei a fost publicat prima dată în Curierul National.

Bugetul UE pentru 2025 se va axa pe cercetare, sănătate, educație și climă

Comunicat de la Biroul de presă al Parlamentului European • Deputații propun un buget de aproape 201 de miliarde de euro, înainte de negocierile cu statele membre• Primul buget anual după revizuirea cadrului financiar multianual al UE• Primul buget anual care conține costuri mai mari decât cele p...

Schimburi umane China-Rusia, la aniversarea a 75 de ani de relații diplomatice

Cea de-a 16-a întâlnire a liderilor țărilor BRICS are loc la Kazan, la care este prezent președintele Chinei, Xi Jinping. Cu această ocazie, China Media Group (CMG) și The All-Russia State Television and Radio Broadcasting Company (VGTRK) au organizat la Kazan un eveniment dedicat schimburilor um...

Întâlnire Xi Jinping-Thongloun Sisoulith

Indiferent de cum se va schimba situația internațională, China va fi un prieten și partener veșnic și de nădejde al Laosului, care dorește să consolideze încrederea reciprocă strategică și să edifice împreună comunitatea cu destin comun China-Laos, a menționat marți în orașul Kazan din Rusia, pre...

Întâlnire Xi Jinping-Vladimir Putin

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut marți, la Kazan, o întâlnire cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. În cadrul dialogului, Xi a transmis că se bucură foarte mult să participe la cea de-a 16-a întâlnire a liderilor țărilor BRICS. Acum aproape 400 de ani, „Drumul ceaiului de zece m...

Emisiunea „Citate clasice – Xi Jinping”, în Rusia

Versiunea în limba rusă a emisiunii „Citate clasice – Xi Jinping”, produsă de China Media Group (CMG), este difuzată, începând de marți, pe principalele canale media din Rusia. Directorul CMG, Shen Haixiong, președintele Companiei de Televiziune și Radiodifuziune din Rusia (RTR)...

Xi Jinping a avut un discurs în cadrul summitului BRICS

Președintele Chinei, Xi Jinping, a fost prezent miercuri la reuniunea liderilor în format extins din cadrul summitului BRICS de la Kazan. El a subliniat că în prezent când lumea este într-o perioadă volatilă, toate țările se confruntă cu o alternativă: o lume plină de agitație sau reîntoarcere la...

Expoziție Daniel Crăciun la galeria FormArt- 2024: ”La 54 ani” – Vegetal spiritual II

Vegetal- Spiritual 2.0 – expoziție de artă plastică Daniel Crăciun – 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑐𝑢 𝑣𝑎̂𝑛𝑧𝑎𝑟𝑒 ( 22 -31 𝑜𝑐𝑡𝑜𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒 2024). „Arta nu reproduce ceea ce este vizibil, ci face vizibil ceea ce nu este întotdeauna perceput.” Paul Klee Vă invităm  la deschiderea expoziției de artă plastică Dan...

96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție

Achizițiile cumulate ale băncilor centrale din anul 2022 până în prezent sunt de aproape 2.600 de tone de aur Conform unui studiu realizat de Invesco în anul 2023, 96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție1. În această ordine de idei, anii 2022, 2023 și prima jumă...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.