E.S. Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România: Cooperarea pragmatică dintre China și România a adus și va continua să aducă beneficii reale ambelor părți

E.S. Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România: Cooperarea pragmatică dintre China și România a ad
📅 2024-10-22

Luni, la Palatul Parlamentului, Ambasada Chinei în România a organizat o expoziție de fotografii cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România alături de Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților, precum și de Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză. Putem spune că evenimentul de la Palatul Parlamentului reprezintă un document cronologic, în imagini, al unora dintre cele mai importante întâlniri dintre reprezentanții la vârf ai oficialilor din cele două țări.

În fața oficialilor și a vizitatorilor, E.S. Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, a susținut următorul discurs:

“Bine ați venit la expoziția de fotografii dedicată aniversării a 75 de ani ai relațiilor bilaterale diplomatice China-România. În numele Ambasadei Republicii Populare Chineze, aș dori să exprim cele mai sincere mulțumiri Parlamentului României pentru susținerea acordată organizării acestui eveniment.

În 1949, la doar cinci zile după nașterea Republicii Populare Chineze, România a stabilit relații diplomatice cu aceasta, devenind a treia țară din lume care o recunoaște drept Republica Populară Chineză. În ultimii 75 de ani, prietenia dintre China și România a pătruns adânc în inimile oamenilor și s-a dezvoltat continuu. Cele două țări și popoarele lor s-au respectat reciproc, se înțeleg și se susțin reciproc, dând naștere multor povești de neuitat. Cu ocazia celebrării a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, sperăm ca, prin intermediul fotografiilor istorice, să vă ghidăm de-a lungul dezvoltării relațiilor dintre acestea, pentru a simți cu adevărat prietenia dintre noi.

În această călătorie prin fotografii, vom reaminti schimburile de nivel înalt dintre cele două țări. Liderii celor două țări au dat dovadă de o viziune amplă și de perspectivă pe termen lung, menținând comunicarea și o legătură strânsă. În momente critice, cum ar fi atunci când suveranitatea națională și integritatea teritorială a României au fost amenințate, când a fost luată decizia de a restabili toate drepturile Republicii Populare Chineze în cadrul Națiunilor Unite, sprijinul reciproc dintre cele două țări nu a lipsit niciodată. În ciuda schimbărilor de pe scena internațională de-a lungul deceniilor, ne-am păstrat angajați principiilor de respect reciproc al suveranității și integrității teritoriale, ținând cont de interesele fundamentale și de preocupările majore ale fiecărei părți, relațiile bilaterale continuând să se dezvolte.

În această călătorie prin fotografii, vom vedea realizările remarcabile ale cooperării avantajoase reciproc. La începutul perioadei de după înființarea Republicii Populare Chineze, România a exportat utilaje și echipamente industriale complete, ajutând China să își dezvolte industria petrolieră. În condiții de mare dificultate, China a exportat metale rare, bumbac, cauciuc, ricin, orez și alte produse de care România avea nevoie urgentă. În 1970, comerțul bilateral depășește pentru prima dată valoarea de 100 de milioane de dolari americani. În 2021, volumul comercial dintre cele două țări depășește 10 miliarde de dolari americani. De asemenea, aprofundăm și extindem cooperarea în diverse domenii, inclusiv energie nouă, servicii comerciale și construcție de infrastructură, iar prin protocoalele cu privire la produsele lactate și cele acvatice sălbatice semnate recent, mai multe produse românești de înaltă calitate vor fi aduse consumatorilor chinezi. Cooperarea pragmatică dintre China și România a adus și va continua să aducă beneficii reale ambelor părți.

În această călătorie prin fotografii, putem observa strălucirea civilizațiilor noastre. De la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, ambele părți au menținut schimburi interpersonale și cooperări strânse, prin interacțiuni frecvente între academicienii, canalele media, grupurile artistice și tinerii studenți din China și din România. Pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre noi, am organizat o serie de activități, inclusiv această expoziție de fotografie, cum ar fi spectacolul de „Happy Chinese New Year”, Săptămâna Filmului chinezesc, spectacolele speciale de dans chinezesc tradițional și concertul de muzică tradițională chineză cu prilejul Festivalului Mijlocului Toamnei, care au primit aprecierea publicului. Schimburile culturale promovează înțelegerea reciprocă între popoare și vor impulsiona dezvoltarea prieteniei dintre China și România, făcând-o și mai trainică.

Dragi prieteni,

China își aprofundează în continuare reforma în mod cuprinzător pentru a promova modernizarea Chinei. Ne luăm angajamentul de a promova reforma prin deschidere. Profitând de punctele forte ale pieței enorme a Chinei, ne vom spori capacitatea de deschidere, extinzând în același timp cooperarea internațională și dezvoltăm noi instituții pentru o economie deschisă la standarde mai înalte. Dezvoltarea Chinei va aduce, fără îndoială, mai multe oportunități de dezvoltare tuturor țărilor din lume, inclusiv României. În acest context, suntem dispuși să colaborăm cu partea română pentru a dezvolta prietenia noastră tradițională, în spiritul respectului reciproc, al egalității și al cooperării câștigătoare, împreună să promovăm noi progrese în relațiile bilaterale și să aducem contribuții la menținerea păcii și dezvoltării mondiale.

În încheiere, aș dori să profit de această ocazie pentru a extinde încă o dată aprecierea mea tuturor prietenilor pentru atenția și sprijinul acordat relațiilor dintre China și România”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri curierul national

COMUNICAT DE PRESĂ

Articolul COMUNICAT DE PRESĂ a fost publicat prima dată în Curierul National.

Caricatura zilei

Articolul Caricatura zilei a fost publicat prima dată în Curierul National.

China – Performanță economică stabilă, în primele trei trimestre din 2024

Economia Chinei este stabilă și s-a îmbunătățit în primele trei trimestre din 2024, înregistrând o creștere trimestrială consecutivă, a informat Zhao Tonglu, director general al direcției de conturi economice al Biroului de Statistică din China. În primele trei trimestre, Produsul Intern Brut (PI...

Xi Jinping a felicitat participanții la Congresul mondial al AIPPI

Președintele Chinei Xi Jinping a trimis sâmbătă o scrisoare de felicitare participanților la Congresul mondial 2024 al Asociației internaționale pentru protecția proprietății intelectuale (AIPPI). Xi a subliniat că China a acordat întotdeauna o mare importanță protecției drepturilor de proprietat...

China: BRICS extins va aduce lumii mai multă forță

Cea de-a 16-a întâlnire a liderilor țărilor BRICS se desfășoară în perioada 22-24 ooctombrie, la Kazan (Rusia), eveniment la care participă și președintele Chinei, Xi Jinping. Acesta este primul summit organizat după extinderea mecanismului de cooperare, fiind totodată un nou start pentru cooperă...

Emisiunea „Citate clasice – Xi Jinping” este difuzată în Rusia

Versiunea în limba rusă a emisiunii „Citate clasice – Xi Jinping” (sezonul III), realizată de China Media Group (CMG), va fi difuzată, marți, pe principalele canale media din Rusia, cu ocazia prezenței președintelui Chinei în Kazan la Summitul BRICS. În emisiune se concentrează ...

Xi Jinping a ajuns la Kazan

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns marţi dimineaţă la Kazan, în Rusia, unde va participa la cea de-a 16-a întâlnire a liderilor ţărilor BRICS. Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV Articolul Xi Jinping a ajuns la Kazan a fost publicat prima dată în Curierul National.

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Program de finanțare: Fondul pentru Modernizare Denumirea proiectului: Construire centrală fotovoltaică de 9,9 MW Denumirea solicitantului: SOMETRA SOLAR SRL Adresa: Loc. Copșa Mică, Oraș Copșa Mică, str. Fabricilor, nr. 1, jud. Sibiu Datele de contact, mijloacele de comunicare: e-mail, info@some...

Boardingpass: Trei companii aeriene chineze au primit aprobare pentru zboruri directe spre România

Trei companii aeriene din China au primit aprobări pentru a opera zboruri comerciale regulate spre aeroportul „Henri Coandă” din București, scrie Boardingpass.ro Conform sursei citate, Administrația Aviației Civile din China (CAAC) a aprobat cererile depuse de cele trei companii aeriene în lunile...

Ahold Delhaize se angajează să cedeze activitățile de vânzare de bunuri de larg consum aferente unui număr total de 87 de magazine în vederea reducerii cotei de piață cumulative

Prin intermediul unui comunicat de presă Mega Image anunță că, în completarea angajamentelor privind achiziția Profi, după ce au fost propuse angajamente comportamentale privind piața din amonte, au fost definitivate și propuse Consiliului Concurenței o serie de angajamente structurale privind pi...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.