În vara anului 1973 venisem pentru câteva zile în România când eram Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” de la Praga. Am ajuns atunci şi la Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa” pentru a-l vedea pe prietenul meu Nicolae Irimie, preşedintele organizaţiei studenţeşti din Bucureşti. Aflându-mă în biroul său, a intrat cu o politeţe care m-a impresionat imediat Dan Spătaru, fiind invitat să ia loc şi să servească o ceaşcă de cafea împreună cu noi. Aceasta a fost unica întâlnire cu renumitul solist de muzică uşoară, un preferat al meu şi al soţiei mele Maria Cornelia care regreta că nu va mai avea posibilitatea să îl vadă deseori la televizor aşa cum se întâmpla când dânsa era în ţară. Aflând că mă cheamă Dan ca pe dânsul mi-a spus zâmbind: “Deci în acest birou reprezentăm acum majoritatea!”. La un moment dat la radio au răsunat acordurile cântecului “Prieten drag” interpretat de Pompilia Stoian, iar Dan Spătaru ne-a invitat respectuos să îl ascultăm în linişte; după aceste memorabile momente el a zis că are o părere excepţională despre “colega sa de scenă şi de discuri”. Discuţia noastră a evoluat pe un ton foarte amical, Dan Spătaru exprimându–şi mulţumirea pentru găzduirea la “Casa Studenţilor” din Bucureşti a concertelor sale încă din anul 1962.
Dan Spătaru s-a născut în comuna Aliman din apropierea Medgidiei la 2 octombrie 1939 într-o familie de învăţători, Gherghina şi Aurel. Când avea 12 ani mama sa a murit, iar Dan împreună cu sora lui mai mare Puica s-au mutat în oraşul Medgidia la o mătuşă care a avut grijă de cei doi copii; acolo el a făcut studiile liceale. După aceea Dan Spătaru a început activitatea sportivă ca mijlocaş la echipa de fotbal a clubului “Ştiinţa Bucureşti”; aflat la “Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport”, în anul al III-lea a abandonat fotbalul din cauza unei hernii de disc de care suferea; spre şansa unei cariere artistice îndelungate el a început să cânte interpretând anumite piese de muzică uşoară italiană aflate în vogă atunci. Dragostea pentru arta sunetelor o moştenise de la tatăl său care cântase la vioară. A avut norocul de a întâlni în anii tinereţii sale doi mari compozitori români: *Camelia Dăscălescu, cea care l-a ascultat odată la Grădina “Mon Jardin” din Bucureşti şi ulterior a făcut o serie de lecţii de specialitate cu viitorul mare artist; *Temistocle Popa care l-a întâlnit ocazional la o terasă din Capitală. Aceştia i-au compus majoritatea cântecelor interpretate de dânsul care au devenit şlagăre îndrăgite şi fredonate de publicul de toate vârstele.
Redau denumirile unor melodii interpretate de Dan Spătaru: Ţărăncuţă, ţărăncuţă; Nicio lacrimă; Nu-ţi şade bine când plângi; Nu m-am gândit la despărţire; În rândul patru; Măicuţă, îţi mulţumesc!; Vorbeşte lumea că-s ştrengar; Fanfara militară; Oare, oare; Cine te-a iubit; Ale tale; Să cântăm, chitara mea; Îţi pare rău; Sărută marea pentru mine; Tu, eu şi-o umbrelă; Spune-mi unde, spune-mi cine; Mereu cânta o serenadă; Nu vreau să plângi; Mi-a spus inima aseară; Spune-mi ce mai face mama; Vin’ la noi, la Medgidia; Lună, dă-mi o scară de mătase; La cinci şi jumătate; Drum bun; Magistrala albastră; Poate, poate; Ce e cu tine? alături de multe altele cântate de-a lungul anilor până în zilele noastre.
Voi evoca în acest context versurile asociate liniei melodice a cântecului Măicuţă, îţi mulţumesc!: “Să ştii, măicuţa mea,/Că port icoana ta/În fiecare gând,/Oriunde şi oricând./Te-aud cum îmi cântai,/Te văd cum îmi zâmbeai/Şi-ţi văd şi lacrima din ochi/Când uneori mă dojeneai./Aş vrea să mă mai cerţi,/Aş vrea să mă mai ierţi/Şi-n mângâierea ta/Să-ţi simt iar dragostea,/Să-mi pară că-mi eşti/Şi azi alăturea/Şi să m-auzi că-ţi mulţumesc, măicuţa mea.”. Reamintesc faptul că Dan Spătaru îşi pierduse scumpa lui mamă când era copil.
Margareta Pâslaru îşi amintea în anul 2008 următoarele: “Împreună cu Henri Mălineanu am fost invitaţi la “Festivalul Internaţional” de la Varadero/Cuba în decembrie 1967. Fotograful ne-a surprins chiar pe scena Festivalului când cântam împreună şlagărul compus de Aurel Manolache, Ale tale. În avion am definitivat adaptarea în limba spaniolă a textului împreună cu H. Mălineanu, compozitor-dirijor, membru al juriului reprezentând România. Am propus să schimbăm capul de refren şi echipa a fost de acord. Piesa s-a numit Varadero. Am învăţat repede cu Dan noile versuri şi am avut un succes extraordinar pentru că nimeni nu mai făcuse un cântec dedicat Festivalului. A devenit practic un <imn> difuzat pe toate posturile cubaneze de radio. Ideea de a cânta în duet cu Dan Spătaru i-a aparţinut lui A. Manolache. Aşa s-a născut duetul nostru.”. La acel Festival s-a înregistrat o performanţă de invidiat şi foarte greu de realizat în materie de durată a aplauzelor: 16 minute şi 19 secunde!
Într-un număr din 2008 al revistei “Q Magazine” am văzut următoarea declaraţie făcută cu ani în urmă de Horia Moculescu la “Radio România”: “Eram în turneu cu Dan Spătaru şi cu Aurelian Andreescu. Trebuia să avem spectacol la Caransebeş şi cu o seară înainte primim telefon că se ocupă sala cu o şedinţă de partid. Zi liberă. Trenul tras la Lugoj şi ne ducem în oraş pe malul Mureşului acolo unde este sala de cinematograf; …gol! Mă duc la vânzătoare, aflu că era un film rusesc care nu avea nici spectatori, nimic. Am întrebat cât costă să cumpărăm diseară toată sala. Ni se spune: 820 de lei. Hai să luăm şi jucăm diseară, punem aici un anunţ la casa de bilete. Şi am scris aşa: <Diseară mare concert cu Dan Spătaru> şi ne-am trecut şi pe noi cu litere mai mici. Era ora 11.00, noi ne-am dus să mâncăm la Gară ceva şi a venit un băiat care aproape că-şi dădea sufletul de la cât alergase şi m-a întrebat: <Dumneavoastră sunteţi cu domnul Spătaru? Aveţi spectacole la 15.00, la 17.00, la 19.00 şi la 21.00!>. Patru spectacole cu o singură hârtie! Acesta era Dan Spătaru!”.
Dan Spătaru a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie Sida la Teatrul “Fantasio” din Constanţa unde dânsa era balerină prin intermediul marelui actor Jean Constantin; în 1974 ei s-au căsătorit având împreună o fiică pe nume Dana. Am reţinut cele declarate de Dana în urmă cu câţiva ani: “Unul dintre momentele speciale a fost când i-am spus că va fi bunic. Ar fi fost o mare bucurie pentru el să-şi vadă nepoata. Pe fiica mea o cheamă Maria, noi îi spunem Măriuca, are 3 ani şi 8 luni şi are ochii, genele şi privirea lui. Când mă uit la ea parcă îl văd pe tata. Îi place să danseze, să cânte, ascultă casete cu bunicul şi a învăţat chiar câteva piese: Trecea fanfara militară; Lună, dă-mi o scară de mătase!; Nu m-am gândit la despărţire… I-am povestit de tata, ştie că bunicul Dan nu mai este, ştie că el a cântat şi spune mereu că vrea să se facă vedetă ca el şi să cânte pe scenă. Este puţin emotivă, dar o ajutăm să treacă peste emoţii. Cântă şi la grădiniţă pentru că au acolo un program de karaoke şi îi place foarte mult.”.
Într-unul din cântecele sale Dan Spătaru spunea: “Nu m-am gândit, nu m-am gândit la despărţire/Acum când eu credeam mai mult în dragoste,/Iubirea mea nu-i frunză-n vânt, nu-i nălucire,/Cu tine eu doresc să-mi depăn clipele.”. Din păcate, însă, Destinul nemilos l-a despărţit pentru totdeauna de toţi cei care îl iubiseră foarte mult la 8 septembrie 2004 din cauza unui infarct miocardic; la înmormântarea marelui nostru artist de la Cimitirul Bellu din Bucureşti au luat parte într-o adâncă tăcere colectivă peste 10 mii de persoane cu lacrimi de durere în ochii lor.
A fost lăudabil gestul soţiei sale de a lansa la Medgidia Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară “Dan Spătaru” care ajunsese în toamna anului 2016 la cea de-a XI-a ediţie. După o întrerupere generată de unele probleme organizatorice sper ca această importantă manifestare culturală să fie reluată probabil la Constanţa – oraşul legat de marea iubire a renumitului nostru artist.
Sunt sigur că Dan Spătaru ne-ar fi încântat mereu cu melodiile sale memorabile din care nu lipsea niciodată cea intitulată Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată…