În a doua semifinală, am avut o întâlnire 100% elvețiană între gazda turneului, HC Davos, și echipa Fribourg-Gottéron.
Desigur, într-o astfel de situație calculele hârtiei sunt greu de făcut, fiindcă cele două echipe, evoluând în același campionat, se cunosc foarte bine și știu cum să se anihileze reciproc.
Fribourg a deschis scorul devreme, în min. 7, prin Vey, care a fructificat o situație de superioritate numerică.
În continuare, am asistat la o confruntare echilibrată.
Pe final de repriză, Stransky va egala pentru Davos, înscriind un gol venit aproape din nimic, la o fază care nu anunța mare lucru.
Bucuria lui Stransky, după ce a marcat golul prin care echipa sa a egalat la 1
Puțin mai târziu, cu câteva zeci de secunde înainte de finalul primei reprize, Frehner va aduce gazdele în avantaj, finalizând, de data aceasta, un atac la care ”golul plutea în aer”.
În repriza a doua, nu s-a mai înscris, dar Davos au crescut nivelul jocului, fiind, după părerea mea, mult mai aproape de adversar decât o făcuseră în prima repriză, când Fribourg a lăsat o impresie mai bună.
O imagine din tabăra suporterilor echipei Fribourg…
Însă așa cum Davos a câștigat prima repriză cu 2-1 deși a părut mai curând dominată, la fel și Fribourg era cât pe-aci să o câștige pe cea de-a doua, cu 1-0, având două mari ocazii, consecutive, de a înscrie chiar când timpul urma să expire. Aeschlimann a fost însă la post.
Același Vey va aduce egalarea pentru Fribourg spre jumătatea reprizei a treia, fructificând o situație de superioritate a echipei sale printr-un șut din apropierea porții.
…și una din cea a fanilor Davos
Deși s-a înregistrat ulterior o adevărată avalanșă de eliminări, între care și una avându-l în prim-plan pe Brendan Lemieux, următorul gol s-a marcat în situație de 5 la 5: scăpați pe contraatac, elevii lui Lars Leuenberger vor înscrie printr-o execuție pretențioasă, dar extrem de eficientă a lui Bertschy, din apropierea porții: 3-2 pentru Fribourg- Gottéron.
Scenariul finalului de meci a fost identic cu cel din cealaltă semifinală, dintre Straubing Tigers și Team Canada.
Conduși cu 3-2 și cu puțin timp rămas la dispoziție, jucătorii lui Davos au scos portarul, dar Fribourg reușesc intercepția și înscriu prin De la Rose în poarta goală: 4-2, care va fi și scorul final.
A fost o partidă viu disputată, pe alocuri tensionată și cu ceva nervi, dar per ansamblu o bună propagandă făcută hocheiului pe gheață elvețian și cu o învingătoare care aș spune că merita finala, deși admit că, cu un pic de șansă, s-ar fi putut califica și Davos.
Cadru din meci, cu un atac la poarta lui Davos
Sursă foto: capturi Youtube