A încetat din viață poetul și scriitorul Nicolae Croitoru

A încetat din viață poetul și scriitorul Nicolae Croitoru
📅 2024-09-08

Astăzi, 27 iulie 2024, după o lungă suferință, a încetat din viață poetul și scriitorul Nicolae Croitoru, prieten și sprijin necondiționat al Muzeului Național al Literaturii Române, care de altfel i-a acordat o distincție specială în 2022, în cadrul Galei Premiilor MNLR, Premiul pentru Mecenat.

S-a născut în anul 1946, în comuna Mărgineni, din fosta regiune Argeș, actualmente judeţul Olt, iar la vârsta de 15 ani s-a înscris la Școala Profesională a Uzinei de Aluminiu din Slatina, pe care a urmat-o la Moreni, în judeţul Dâmboviţa. A urmat cursurile Facultății de Filosofie, dar a fost atras și de Economie. Doctoratul în Filosofie l-a obţinut cu o teză de cercetare a valorilor în rândul tineretului. Printre funcţiile deţinute au fost şi cele pe linie de tineret, cărora li s-au adăugat responsabilităţi în domeniile culturii şi televiziunii, învăţământului şi cercetării, după 1989 urmând, după cum notează într-o sumară schiţă autobiografică, „o nouă carieră pe cont privat”. „Am debutat la 70 de ani. Atunci a avut loc explozia, deși germenii mă însoţeau de la o vârstă mai fragedă. S-au mirat mulţi, au zis că este un capriciu sau chiar o refulare. S-au înșelat cu toţii. Era un filtru aspru pe care-l purtam în suflet și a explodat fără să mă întrebe”.

A scris primele versuri prin pădurile subcarpatice, de la Moreni şi de pe Valea Prahovei şi consideră, ca prim debut literar, rubrica pentru elevi susţinută la postul de radio din Moreni. Debutul oficial a fost la vârsta maturităţii, 70 de ani, cu volumul de versuri „Tu ești Doamne Om ca mine“, tot la Editura Niculescu a apărut volumul „Destin etern”, în 2017. A urmat volumul „Flori de ață despicate”, Editura Niculescu, 2018. Ca prozator, Nicolae Croitoru a debutat în 2019, la Editura Niculescu, cu volumul de schițe și nuvele „Biserica de sub salcie”. A lansat la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul unor evenimente de ţinută, „Pandemia Albastră”, roman alegoric, „În cercul marelui balans”- volum de cugetări, dar și „Poezii alese”, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, ediția 2023. Nicolae Croitoru a fost recunoscut drept un meşter artist al cuvintelor potrivite, astfel încât versurile lui scânteiază în metafore rare, picturale, provocate de o biografie bogată, complexă, neostenit trăită intens, grav, adeseori pe muchie de cuţit şi necontenit responsabilă. „Nicolae Croitoru dovedeşte înzestrările unui prozator puternic, posedând calităţile unui observator atent al psihologiei colective şi individuale. Privirea sa asupra realului prin care a trecut, relevând deopotrivă, treptat sau brutal, credinţe ancestrale, se transferă în lumile fantasticului şi ale absurdului, luminând o faţetă nouă a existenţei,” scria Valeriu Râpeanu despre Nicolae Croitoru.

„Scriitorul se apropie debordant de tipul literar regăsit în Rinocerii lui Eugen Ionesco sau în 1984 al lui George Orwell. Propunând propria sa viziune asupra realităţii, scriitorul se situează acolo unde s-au aflat dintotdeauna conştiinţele reprezentative ale unei naţiuni”, nota și Octavian Ştireanu.

„A te descoperi apropiat de scris înseamnă de fapt să te regăsești pe tine însuţi, să-ți conturezi identitatea, să-ți îmbogăţești raporturile cu lumea, într-o încercare de a lăsa cititorului o oglindă cât mai fidelă a realităţii. Scriitorul este un săpător după adevăr, este albina căutătoare de prospeţime, este un descoperitor de valori, dar și un arhitect de conștiinţă, un gânditor uneori blând, alteori agitat asemenea lumii pe care o trăiește”, mărturisea poetul și scriitorul Nicolae Croitoru.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

(Muzeul Național al Literaturii Române – mnlr.ro).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri curierul national

„Arme, arme, arme. Trebuie să folosim armele occidentale pe teritoriul Federației Ruse”, noul ministru de externe al Ucrainei își dezvăluie prioritățile

Dora Constantinovici (www.b1tv.ro) Noul ministru de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, nu a pierdut timpul în a-și clarifica prioritățile: „Sarcina numărul unu pentru diplomația ucraineană – de la ambasador la atașat – este să asigure capacitatea de apărare a Ucrainei. Arme, arme, arme”, a decla...

Aur paralimpic pentru Alex Bologa!

Judoka român a câștigat aurul la Jocurile Paralimpice Paris 2024 după o luptă admirabilă, încheiată prin ippon, împotriva sportivului Yergali Shamey (Kaz). Scor 10-0. Bravooo, Alex! felicitări, după două medalii de bronz la Rio 2016 și Tokyo 2020 a venit aurul! Felicitări, antrenorului Tamas Gerg...

Bronz pentru Camelia Ciripan la Jocurile Paralimpice Paris 2024

Jucătoarea română a terminat pe locul al treilea întrecerile de para tenis de masă după ce a fost învinsă în semifinale de ucraineanca Marina Litovcenko, scor 3-0 (11-5, 11-7, 11-5). România încheie astfel întrecerile paralimpice cu un aur, câștigat de Alex Bologa la para judo 73 kg, și bronzul C...

Oficialii germani acuză Polonia că a sabotat ancheta privind exploziile Nord Stream. Președinții Andrzej Duda și Volodimir Zelenski erau la curent cu planurile de atac

Dora Constantinovici (www.b1tv.ro) În urmă cu aproape doi ani, mai multe explozii în Marea Baltică au provocat un scandal la nivel mondial. La scurt timp mai târziu, a fost clar că trei dintre cele patru ramuri ale conductelor Nord Stream 1 și 2, care fuseseră instalate pentru a furniza gaz ...

Ministrul Simona Bucura-Oprescu: „Banii pentru copii au intrat azi în conturile beneficiarilor! Vă doresc un an școlar cu împliniri și spor în toate!”

Luni, clopoțelul va suna din nou în școli, iar pregătirile și emoțiile pentru începutul unui nou capitol plin de visuri și speranță sunt în toi. În sprijinul părinților și copiilor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a virat în av...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..